Când se exprimă dincolo de pagina de poezie, poeții își iau o libertate la care tind în intimitatea lor creatoare, își conturează un profil convenabil, spun ceea ce metafora încifrează de cele mai multe ori. Volumul Colocviale, semnat de Dumitru Chioaru, este o asemenea deconspirare a intimității, cât și o trecere în revistă a reperelor etice și estetice care l-au ghidat/ marcat pe poetul, dar și pe intelectualul Dumitru Chioaru, în raport cu valorile vremii noastre. Volumul adună interviuri, răspunsuri la anchete pe teme literare, eseuri și comunicări care au în atenție, cu prioritate, destinul scriitorului în epoca globalizării, crizele de identitate ale artistului, dar și ale „consumatorului de cultură“, într-o epocă, care pare să ne surprindă cu fiecare nouă etapă. Sub ochii noștri se petrece „un sfârșit al istoriei“, care antrenează schimbări radicale, sensibilitatea artistului și luciditatea intelectualului sesizează că se întâmplă lucruri ireversibile în jur, că pare să se modifice esențial canonul artistic, dar chiar și „canonul“ uman, iar lumea se află în faza tranziției „de la galaxia Gutenberg la galaxia Internet“.
Sunt, în dialogurile din carte, confesiuni despre un prim contact cu poezia: „am devenit poet din momentul în care melancolia mi-a invadat sufletul“; „citindu-l pe Eminescu, mi-am făcut din el un idol și am început să scriu imitându-l“. Momentul debutului în revista „Transilvania“, cu Poemul memoriei, în anul 1976, este unul memorabil: „A început să-mi bată nebunește inima, să-mi tremure mîinile, încît vînzătoarea se uita speriată la mine“. Debutul cu un volum, Seară adolescentină, în anul 1982, încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, a însemnat „…un adevărat succes de presă, cu vreo 25 de recenzii și cronici“, iar poetul este conștient de faptul că se înscrie în „…tradiția expresionismului ardelean, dar fiind marcat și de postmodernismul generației optzeciste“, în timp ce un critic l-a receptat „ca o replică masculină la volumul Țara fetelor de Maria Banuș“.
Fost redactor-șef al revistei „Echinox“, în anii 1980, este firesc să aflăm ce au însemnat revista și gruparea „Echinox“ pentru Dumitru Chioaru: „Echinoxul a fost în anii studențeiei mele o școală ludică de literatură, bazată pe ceea ce Ion Pop numea prietenie exigentă“. Mai mult, „acolo m-am format spiritual, învățînd să fac o revistă și înțelegînd că, pentru a fi scriitor, nu-i suficient să ai talent, ci și o cultură literar-filosofică“.
Aflăm, din dialoguri, care sunt mijloacele de ratare ale scriitorului român, un pic mai specifice decât ale unui scriitor european: „Scriitorul român se ratează prin talentul necultivat și boema cronică, angajarea politică sau implicarea în administrația culturii“. Dar are și o scuză, față de scriitorul din țările europene: „trebuie să facă de toate, el își scrie, el își editează, el își difuzează opera“, toate constituindu-se într-un „eroism al ratării“. Ce este libertatea pentru un scriitor: „Cît talent, atîta libertate de creație are autorul“; iar poezia este mai mult decît o experiență de limbaj, textuală, este „o experiență existențială“.
Globalizarea Europei și integrarea decisivă a României în Europa, în viziunea lui Dumitru Chioaru, va fi un fenomen care se va petrece pe parcursul a două, trei generații, „limba română va fi una dintre cele uitate“, „procesul de europenizare se aseamănă cu romanizarea“, când „limba dacilor, care nu avea o cultură scrisă“ s-a topit în „curentul de latinizare“ impus din tendințe pragmatice. În același timp, participăm la globalizare prin „consumul de valori globale“. Legat decisiv de Sibiu, ca o predestinare, Dumitru Chioaru își motivează această „alegere pentru totdeauna“, locul în jurul căruia a gravitat încă din copilărie, a făcut mare parte din studii, în care s-a întors: „(…) numai în Sibiu mai pot visa“ pentru că „Sibiul a fost și rămîne centrul magic al existenței mele“. Un text se numește chiar Sibiul meu și este o detaliere „melancolică“ a unui oraș care pe jumătate este vizibil, pe jumătate este, pur și simplu, poezie.
Sunt, în dialoguri, dar și în „comunicări“, multe date de istorie literară, care marchează viața culturală a Sibiului și nu numai. Astfel, aflăm că revista „Euphorion“, pe care o conduce de mai bine de trei decenii, este continuatoarea unui proiect al „Cercului de la Sibiu“ și a avut girul lui Ștefan Augustin Doinaș, care semnează „un cuvînt de început“ în primul număr, în aprilie 1990. Mărturiile despre echinoxiștii din anii 1980, de la Cluj, dar și despre sibienii Mircea Ivănescu, Ion Negoițescu, Iustin Panța, Vladimir Munteanu și alții completează seria de „portrete“ surprinse în carte.
Carte a experiențelor poetice din perioada „optzecistă“, a experiențelor culturale și sapiențiale, dar și al viețuirii/ supraviețuirii în comunism și „neo-capitalism“, Colocviale-le lui Dumitru Chioaru reprezintă o lectură folositoare, „mărturisitoare“, pentru oricare cititor care caută adevărul într-o lume în care fenomenul de relativizare a valorilor este pe cale să provoace o adevărată „tregedie globală“.