Poezii de Ștefan Bolea

The Fool

când ies din canal

șobolani dependenți de firimituri solare sug pofticios

lumina

noaptea le cade în cap

și pier

înecați în sângele prelins din ochiul lunii negre

Pater noster

tatăl nostru care ești

în neverland

sfințească-se numele nimicului

vie împărăția sfârșitului

facă-se voia mea

precum pe culmi așa și în abisuri

cocaina noastră cea de toate zilele

dă-ne-o nouă azi

și ne iartă elanurile noastre

precum și noi iertăm iluziile creditorilor noștri

și du-ne pe noi în ispită

izbăvește-ne de impotența binelui

că al nostru este coșmarul

chinul și apatia

în numele decreatorului al fiului al spiritului întunecat

fiat finis!

Iron Maiden

trăiesc într-o fecioară de fier

sunt doar guzgan sub masca mea

amușinând în pivniță

unsuros și necurat

port coroana

până când armata de draci mă împresoară

până când iadul devine nelocuibil

până când mărul înghite șarpele

până când sonata lunii plăsmuiește fătul soarelui de la miezul nopții

Judas Priest

când corbii trec razant pe lângă coarnele tale

și ochii săgetați de soare fierb până-ți pleznesc

amintește-ți că funia pe care Dumnezeu ți-a întins-o

e scara pe care ajungi cu gâtul frânt în cer

Gnoza

vreau să alterez realitatea, nu percepția

vreau să-mi proiectez umbra peste univers aidoma catedralei gotice

vreau să deviez fluxul secolelor până în anul 0

pentru că subsolul meu este acoperișul lumii

pentru că scriu prolegomene la istoria viitorului

lumea este diferită pentru că exist

eu,

drujba pe care o dezmierzi cu arcușul ca să imiți o sonată de schönberg,

vin din viscerele planetei, de-acolo de unde cutremurul încolțește

iar nucleara mea e setată să detoneze în empireu

pentru că m-am născut demon voi muri dumnezeu

Psychosonata

nu-l văd pe ștefan 2, dar simt cum pândește

își calculează pașii și lovitura

noroc că ștefan 1 e un iscusit gardian

n-a evadat nimeni de când stă el de pază

totuși, dacă ar fi să pariez, aș pune toți banii pe noapte

și ai pierde pentru că eu veghez mereu

Thanatos

atât de ușor ajungi la spital

la cimitir

scoateți spitalul în afara legii

vreau să mor acasă, să ard în pădure, să curg în izvor

Aleister

lună plină sub un cheag de nori

un avion

o notificare pe telefon

cade liniștea

când vrăjitoarele conjură

Agricol

ce fel de plante cresc aici?

cultiv un lan de șerpi

Ecologie

în seara asta lichidezi în minte lumea

bulevardele – goale

pustiul își ia înapoi partea

oceanul fierbe și scufundă continente

universul s-a contractat într-un mod bizar

sufletul lui mic chițăie ca un guzgan disperat că nu mai poate părăsi arca

în seara asta îi ucizi pe toți în vis

și ești vesel

planeta un enorm

cadavru

omenirea scutită de existență

uns zeu, preot și gropar

Aleluia