Să nu privești înapoi/Comunism, dramaturgie, societate constituie concretizarea unui proiect ambițios propus de Liviu Malița, care urmărește „relevanța dramaturgiei din perioada comunistă“, dar și modul în care „trecutul nostru comunist se reflectă în mentalitatea extrem-contemporană“, cum subliniază în Cuvânt înainte. Produsul inițiativei originale este o scriere mixtă, cu mai mulți autori, de „istorie teatrală“ și, deopotrivă, de „reflecție despre comunism și tranziție“. În subsidiar, obiectivul volumului colectiv este reabilitarea dramaturgiei, care „este ignorată sau marginalizată în istoriile literare“. La chestionarul tematic întocmit de coordonator – reprezentând, în fond, imboldul creator al volumului – răspund numeroși dramaturgi, regizori, critici de teatru și manageri. Ancheta cu oameni de teatru e completată cu un chestionar referitor la „Dramaturgia maghiară sub comunism“. Cei mai mulți dintre participanții la dezbaterea scrisă preferă să răspundă pe scurt, punctual. Alții se cufundă în confesiune privind propria evoluție pe scena teatrului și dramaturgiei. Cu adevărat interesante, în cazul din urmă, sunt rememorările unor evenimente teatrale în relație cu cenzura comunistă, care interzice mai multe spectacole problematice. Plus amintirile cu detalii picante ori „dedesubturi“, înfățișate satiric, din viața teatrală sau din culisele intimității. Consistente răspunsuri oferă, în schimb, Radu F. Alexandru, Mircea Bradu, Dan Grigorescu, Ovidiu Pecican, Alexa Visarion, Dinu Cernescu, Dragoș Golgoțiu, Emil Boroghină, Anca Hațiegan, Marian Popescu, Dorina Lazăr, Tompa Andreea ș.a. Dintre ei se desprinde scriitorul polivalent Matei Vișniec, care își reconstituie pe vreo 25 de pagini evoluția sa în cadrul dramaturgiei, explicându-și crezul artistic. Poate și datorită faptului că n-a făcut compromisuri ideologice în textele scrise sub comunism, exilându-se la Paris în 1987.
În capitolul cel mai amplu, Lecturi critice, sunt „redescoperite“ valoric patru piese de Teodor Mazilu (Proștii sub clar de lună, Somnoroasa aventură, Mobilă și durere, Acești nebuni fățarnici), trei de Marin Sorescu (Iona, Pluta Meduzei, Răceala), două de D. R. Popescu (Acești îngeri triști, Piticul din grădina de vară) și câte una din dramaturgia lui Horia Lovinescu (Citadela sfărâmată), Alexandru Sever (Comedia nebunilor), Iosif Naghiu (Întunericul), Ion D. Sîrbu (Arca bunei speranțe), Romulus Guga (Evul Mediu întâmplător), Adrian Dohotaru (Ancheta asupra unui tânăr care nu a făcut nimic). Lista lecturilor în care sunt angajați importanți critici literari actuali, este rezultatul opțiunilor celor implicați în anchetă. Semnificativă este opțiunea regizorilor, care înclină spre M. Sorescu, T. Mazilu, D.R.Popescu, I.D. Sîrbu, F. Neagu, R. Guga, I. Naghiu, M. Ispirescu, G. Naum, dar nu-i ignoră nici pe H. Lovinescu, A. Baranga sau P. Everac. Sunt acestea comedii sau drame care au reușit să treacă de bariera cenzurii comuniste, datorită înclinației autorilor spre „teatrul de idei“ și al iscusinței de a reflecta realitatea crudă printr-un limbaj metaforic sau uzând de parabolă. Simptomatică este selectarea pieselor din opera unor scriitori care s-au afirmat prioritar în proză precum Martin Borman de Marin Preda, Echipa de zgomote de Fănuș Neagu și Culoarul cu șoareci de Nicolae Breban, publicată, totuși, în 1990. Dealtfel, capitolul lecturilor de restituire se încheie cu dramaturgia exilatului Matei Vișniec (vizând Caii la fereastră, spectacol interzis în anul exilului) care, după 1989, revine spectaculos în circuitul teatral din România.
O dramaturgie care (n)-a supraviețuit este completată, în simetrie compozițională, cu o istorie comprimată a teatrului din timpul comunist în paralel cu deceniile comuniste, în Partea a II-a a opului. Paralelisme și intersecții se deschide cu secvența Comunismul din noi înșine, prefațată expresiv de poemul Ruxandrei Cesereanu „Comunismul din noi în postcomunismul din noi“, în care autorul culegerii „reunește texte analitice și texte autobiografice“, concepute de istorici, filosofi, politologi, sociologi, pe de o parte, și câțiva scriitori cu perspective diferite, chiar opuse, despre trecutul comunist. În secvența următoare, Azi despre ieri. Literatură. Film, intră în scenă criticii literari (Ion Bogdan Lefter, Sanda Cordoș, Alex Goldiș ș.a.) care comentează „continuitatea și discontinuitatea“ culturii române dinainte de 1989, lectura inadecvată a literaturii din totalitarism reflectată în sintezele de istorie literară sau funcționalitatea literaturii române sub comunism. Reconstituirea istorică a fenomenului este condusă spre actualitate, până în pragul Noii Dramaturgii, exemplificată prin grupul teatral nonconformist și inovator „dramAcum“. În Epilogul culegerii de texte exegetice, teoretice și documentare, teatrologul George Banu din diaspora își exprimă obiectiv convingerea că energia înnoitoare din teatru „nu implică o denegare a etapei precedente, ci doar o transformare.“ Adăugând aici și motto-ul cărții ales de coordonator din eseul acestuia: „În teatru, orizontul este prezentul, iar materialul său este memoria.“
Specialist în teatrologie, beneficiind de experiența acumulată în funcțiile de director al Teatrului Național și decan al Facultăți de Teatru și Film din Cluj-Napoca, Liviu Malița realizează în Să nu privești înapoi / Comunism, dramaturgie, societate (Ed. Presa universitară Clujeană, 2022) un corpus omogen de studii și mărturisiri istorico-literare, reușind să alieze documentarul cu evaluarea critică și discursul teoretic sau sociologic.