Publicăm mai jos un grupaj de versuri a celor trei laureați ai Festivalului „Literatura tinerilor“, care a avut loc între 14 și 16 septembrie la Neptun.
LENA CHILARI
alfabet
nu am fost atentă când au schimbat cheia
de la uşă
părinţii mei îşi varsă veninul pe tărâmuri
străine
iar eu fac litere şi nici măcar nu reuşesc să
bat la ele
a absenţa mamei
b bani
c chilari
d de ce dracu sunt aici
e elena după bunica
f fratele meu
g grigore
h hrană
i „ia la dânsa, intelijenta“
î împrumut
j jale jenă
k 600 de km distanţă
l ludmila e
m mama mea
n numele neamului meu bulgar
o oricum sunt o dezamăgire
p pentru ea
q
r
s
t tata te iubesc
numai până aici am putut ajunge pentru
voi
poem ∞
mică
m-am născut strangulată
de ombilicul matern în jurul gâtului
mare
m-am sufocat de propria carne
a degetelor ascuţite
mică
am cerut iubire de la mama
iar ea mi-a întors spatele şi-am plâns
mare
am crezut mult timp că asta e definiţia
iubirii
şi-am eşuat
mică
am văzut cum pământul se cutremură sub
râsul tatei
mare
înţeleg că tata nu poate fi altceva decât
miezul pământului
mică
am vrut să fiu slabă şi să am părul lung
când o să fiu
Mare
am ajuns într-atât de frumoasă la suflet
că se revarsă peste părul veşnic tăiat
şi nici măcar nu mai contează cum arăt
poezia mea nu e cuvânt frumos şi rimă
poezia mea e trăire apoi durere
apoi cerneală apoi tastatură apoi agonie
apoi plăcere
şi în sfârşit vindecare
stigmatul iubirilor debile îl port în
crăpăturile tălpilor
în timp ce-mi îndrept spatele şi-mi ridic
capul la soare
mică sau mare
lenuţa sau elena
șase sau douăşase
chilàri sau chìlari –
un spate întors nu mă defineşte
iar pământul se crapă sub tălpile mele
sfinţite cu bătături
nu există pe lumea asta om mai fericit ca
mine
trăim într-un timp în care dumnezeu
se retrage discret din lume
istoria poate fi scrisă de
nebunii ce strigă adevărul
la curtea regală
lupta lui igor – fals
glezna lui oleg din novgorod
mușcată de șarpe – și mai fals
scheletul calului său
ce ascunde cuibul —
câinilor, mi-am zis,
nu le place războiul
nici femeilor
nici bărbaților
nici mie
omului-arici gata de atac
în zilele sufocante
внимание внимание внимание внимание
viața dumneavoastră poate fi infectată cu
viruși
acest lucru poate fi cauzat de vizitele
dumneavoastră printre oamenii
cu conținut rău-intenționat
e greu să scrii un poem și să nu gândești
instant la dragoste sau la mama
please wait patiently for
the failure of the system
and don’t forget
to fasten your
seatbelt
VIRGIL BOTNARU
doina groparului
cât a fost mai tânăr,
Costea găgăuzul
din blocul vecin
a muncit la construcții,
însă, după ce i-a murit
cea de-a doua soție,
s-a angajat gropar
la cimitirul „Sfântul Lazăr“.
la-nceput mi-a fost mai greu –
spune el –
dar acum mi se rupe inima
numai după ăștia
care se prăpădesc de tineri
ori, Doamne păzește,
de un copil,
că am și eu feciori și nepoți.
de cei care-au apucat
să guste din plăcerile vieții,
nu mi-i jale defel.
mă uit la oricare ca la un sac
cu ciment, pe care-l iau
și-l arunc în betonieră,
că, de la un metru în jos, e lut,
apoi, nisip.
proces verbal
nu știu cum se face, dar tocmai
în acele zile când beau și eu ceva
se-ntâmplă cele mai neverosimile
incidente.
ieri, mergeam domol spre casă
și când aproape să ajung la stație
îmi iese în cale o femeie necăjită.
abia de târa într-o mână
o geantă burdușită
și-n cealaltă, o valiză pe roți,
iar în spate ducea un rucsac,
în care mieuna o pisică.
mi-a povestit că unicul ei băiat
a ajuns la pușcărie, fără nicio vină
și ea se duce la el la Bender, chiar
dacă era seară și vreme a ploaie…
am ajutat-o să ducă
până la gară
geanta, valiza aceea pe roți,
ticsită cu Dumnezeu știe ce,
și rucsacul.
simțeam în spate,
căldura unei pisici agitate.
de asta, cred, m-am îmbătat
numai dintr-o bere,
băută sub ploaie
și am ajuns acasă
când toți ai mei deja dormeau.
IOANA ZENAIDA ROTARIU
cei mai buni înotători se îneacă
nimic din ceea ce spun nu-ți e străin doar
alegi
să ignori consecințele pe termen lung tu
trăiești aici și orice zi e un nou an în care poți
greși sau învăța că totul e trecător și totul
stă pe loc în timp ce tu înoți ca un pește în
acvariu crezând că ai străbătut oceanul ți-ai
dori
să ții pe cineva de mână sau trei valeți care
să-ți
ordoneze garderoba ambele nu pot exista
uităm foarte des și asta e foarte bine putem
locui împreună atâta timp cât suntem
vulnerabili
și curgem imponderabil între emoții dacă
alegi să
nu îți mai planifici eșecul
în lumea noastră singurele mituri locale
rămân
politica și noaptea de sf andrei
cei care pleacă și cei ce rămân
din tirurile cu marfă muncitorii descărcau
conserve de pește
și cineva te aștepta în spatele uzinei
dezafectate
(într-un spațiu boem iubirea devine orice
numai poetică nu)
alături de băieții cu tricouri negre
și șepci de la dragonul roșu
întindeai năvodul peste mare
cu aceeași seriozitate cu care deschideai
în fiecare dimineață
magazinul de cafea de pe strada Altarului
transferul de lăzi și baxuri
formele obscure solzoase care alunecau
ca răbdarea noastră
prin sârma subțire de afecțiune și greață
peștii despărțiți de familiile lor seamănă cu
noi
din uzină se simțea miros de cauciuc și
metal
mâinile tale decojiseră boabe de cafea
toată ziua sau
distanța obscenă dintre blândețe și
autocontrol