Trei remarci după o reuniune literară
Mai mulți oameni voiau să ajungă undeva. Dar erau nevăzători și de aceea aveau nevoie de ajutor, de un cunoscător care să le arate drumul. Și s-a oferit cineva, asigurându-i că-i conduce el spre locul acela. Însă cel care și-a luat rolul de călăuză era și el orb sau legat la ochi, în orice caz tot nevăzător. Așa stând lucrurile, adică fără un îndrumător priceput, călătoria acelui grup n-a avut cum să sfârșească altfel decât rău. Oamenii aceia, prost conduși, n-au atins destinația năzuită, ci s-au pomenit acolo unde nu voiau să fie, în fața unui zid dincolo de care nu mai puteau trece.
Parabola aceasta atât de transparentă a orbilor având în frunte o călăuză oarbă, mărturisesc, mi-a venit în minte la reuniunea de la Neptun cu tinerii scriitori, după ce i-am ascultat prezentându-și succint elemente din biografia lor de literați în devenire. Frapant, la prea mulți dintre ei, am întâlnit aceeași situație: foarte tinerii autori, în procesul lor de inițiere/ de formare scriitoricească, avuseseră nenorocul unor învățători care nu aveau ce să-i învețe. Sau, altfel zis, au avut nenorocul unor falși maeștri (știm, e plină lumea de cei care se bat cu pumnul în piept asigurându-ne că ei sunt cei mai potriviți să ne arate calea!…); aceștia, în loc să-i învețe, îi stricaseră, le creaseră învățăceilor cu minți plăpânde deprinderi greșite.
Aceasta ar fi prima remarcă pe care aș face-o după cele trei zile de întâlnire cu literatura unor tineri și foarte tineri autori.
A doua remarcă pe care simt nevoia s-o fac este de cu totul altă natură: mă consider norocos că am fost prezent acolo, căci astfel am avut bucuria să descopăr câțiva tineri autori foarte înzestrați, care îmi dau speranțe privind viitorul lor literar și, prin ei, viitorul literaturii. Totul este ca ei să aibă tenacitatea de a continua să pășească pe drumul acesta al scrisului literar, care este unul anevoios, cu obstacole și implică o angajare de o viață, fără indulgență, fără sincope, fără vacanțe și cu prea rare și relative izbânzi.
În fine, a treia remarcă: toți scriitorii vârstnici (nu-mi place să folosesc termenul consacrați!) care eram acolo i-am tratat pe tinerii selectați de filialele Uniunii Scriitorilor să participe la Festivalul Concurs-colocviu de anul acesta de la Neptun ca pe egalii noștri. I-am primit cu atenție, cu prietenie, cu ospitalitate și cu onestitate. Ceea ce a presupus, desigur, și reacția plină de entuziasm, atunci când textele citite meritau asta prin calitatea lor, dar și exprimarea unor rezerve critice, atunci când încercările literare erau stângace. Mi-ar plăcea ca tinerii scriitori veniți anul acesta la Neptun să rețină ceva anume: că instituția noastră, Uniunea Scriitorilor, arată toată deschiderea și generozitatea, se străduiește să înalțe punți, să descuie uși, astfel încât tinerii scriitori să aibă unde să vină, unde să se adăpostească, într-o casă a lor. Totul e ca ei să apese pe clanță, adică să scrie literatură de valoare. Sunt așteptați fără prejudecăți, cu convivialitate. Sunt bineveniți. (Numele laureaților, în pagina 15.) (G.C.)
*
O surpriză plăcută ne oferă revista TOMISUL CULTURAL (nr. 36, august 2022), care dedică nu mai puțin de șase pagini unui poet de altădată, admirabil prin lirica sa – Petre Stoica. Putem citi o selecție din versurile sale (iată poemul intitulat Până la pagina 9: „Deși fumez câteodată trabucuri să știți/ că nu mai există miracole pe înălțimi/ unde zeii porunceau acum sunt rampe de lansare/ nimfele au murit pline-s poemele de reziduuri/ atomice Goliat e-ntr-adevăr mai puternic/ decât David sunt convins că nu mai există miracole/ am crezut până la pagina 9 ce să-i faci/ într-o zi vom avea pe lună biblioteci tribunale etc./ și cade și ultima trapă vai mie vai ție/ iubite canibal“), dar și evocări semnate de poetul omagiat, dar și gânduri de prețuire pentru el ale unor poeți ca Dorin Tudoran, Vasile Dan și Octavian Doclin; apoi o pagină din poezia lui Georg Trakl, adusă în limba română de Petre Stoica, remarcabil și ca traducător din limba germană, o descriere a Muzeului Presei din Jimbolia, înființat de poet, în fine și un text intitulat Insomniile și visele bătrânilor – de la Petre Stoica la Jean d’Ormesson semnat de Liviu Capșa: „Cu Petre Stoica rămânem «acasă», insomnia sa este domestică, uneori elegiacă, alteori pamfletară, generoasă, ea îi dă «sfaturi metafizice», îl învață «arta de a îmbătrâni», îi trimite «mesaje de îmbătrânire». Itinerariile lui sunt prin uitate file de cronici, ridică faptul divers și știrea banală la înălțimea metaforei, plimbă îngeri mărunți prin noblețea singurătății, duc credința și dreptatea «până la sfârșitul sfârșitului». Un «vameș la granița dintre somn și nimic», un cronicar neînfrânt de ani și de boală, «șlefuind diamantul bătrâneții».“ De observat, fapt cu totul lăudabil, că în revista constănțeană poezia de calitate este în ofensivă și prin grupajele de versuri semnate de o seamă de poeți de astăzi: Ovidiu Genaru, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Sava și Lucian Vasiliu. l Consistent ni se pare numărul 8 al revistei LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ: poetul Nicolae Prelipceanu este sărbătorit la 80 de ani prin mini-antologia din lirica sa și prin cronica literară a lui Dan Cristea (Tăbăcit de-atât trecut); Centenarul Marin Preda e ilustrat prin texte scrise de Adrian Lesenciuc, Dan Stanca și Ștefan Mitroi; Alex Ștefănescu se confesează în stilul său caracteristic, cu farmec, într-o pagină intitulată Poezii scrise pe coajă de mesteacăn; editorialul, Toamna blazării noastre, e semnat de Horia Gârbea. Tot el este autorul unui eseu despre romanul Cartograful puterii. Cornel Ungureanu scrie despre poezia lui Paul Eugen Banciu, iar Nicolae Iliescu are o lectură nouă a poeziei Corneliei Maria Savu. Este marcată și aniversarea celor 70 de ani ai unui poet optzecist de valoare, Eugen Suciu, printr-un text critic scris cu căldură de „vecinul său de la Snagov“ Dan Cristea, și printr-un grupaj de versuri al celui sărbătorit. În fine, sunt de menționat proza lui Cornel Nistea și prezența obișnuită a dosarului Poeții care schimbă dona, în care, de data aceasta, Linda Maria Baros ne apro pie de creația unei poete canadiene, Émilie Tourmel. l În revista 22 (nr. 16, 6-19 septembrie 2022), colegul nostru Cristian Pătrășconiu, neobosit, omni prezent publicistic, ne atrage atenția asupra unei apariții editoriale de interes, Mari comandanți. Alexandru Hannibal, Cezar și arta conducerii, tipărită de Editura Polirom. Autor este Barry Strauss, „unul dintre cei mai șarmanți povestitori ai istoriei dintre marii istorici occidentali aflați acum în vogă“. Iată un citat desprins de C.P. din această lucrare: „Ei sunt cu adevărat cei trei mari ai istoriei militare antice și cei mai cunoscuți generali/ conducători din acele vremuri, aș spune, și, de asemenea, vin ca un tot. Hannibal a privit înapoi către Alexandru Macedon – ca model pentru sine; la fel și Cezar. Fiecare dintre aceștia doi , într-un fel, s-a măsurat cu Alexandru, așa că toți trei sunt într-adevăr un corpus de mari generali. Sunt faimoși, au autori fantastici care au scris despre ei încă din lumea antică, sunt des amintiți astăzi, ba încă îi influențează și astăzi pe generali, pe soldați, sunt încă studiați.“ De citit. (Cronicar)
*
Adrian Alui Gheorghe propune cititorilor două titluri noi, convingătoare ambele. Pe de o parte, la Editura Academiei Române, în seria O sută și una de poezii, publică o amplă antologie: studiul introductiv, nota bio biblio grafică, selecția poemelor și a reperelor critice sunt semnate de Sonia Elvireanu. Reproducem aici câteva versuri emblematice din acest volum: „Dar poetul? Desculț, flămând, cu hainele numai zdrențe/ Cerșea la poarta dinspre nord, pe acolo pe unde intrau în oraș învingătorii. Toți/ îl loveau cu coji de fructe, cu semințe de vorbe,/ El le prindea din zbor, multă poftă de viață îți trebuie/ Ca să pui în cuvinte tot ce prisosește de la masa de seară,/ Să împarți adevărurile și cu câinii, oscioare pe care firișoarele de viață/ Stau ca viermii care se visează fluturi. / Cu limba pe aer scria/ Cântecul pe care oamenii îl așteptau ca pe o împărtășanie.“ Al doilea volum publicat recent se intitulează Dicțiuni etice, ficțiuni estetice, apare la Editura Junimea din Iași (în Colecția Memoria clepsidrei) și, având în cuprins articole și dialoguri cu scriitorul realizate de mai mulți intervievatori, ilustrează o dimensiune diferită a scrisului său, cea de publicist. l Un alt membru al familiei, fiul poetului, este și el prezent cu o carte interesantă, Aurel Dumitrașcu – studiul monografic, apărută tot la Editura Junimea. Cuvântul însoțitor e scris de Antonio Patraș: „În prezentul volum Vlad Alui Gheorghe surprinde convingător și alert parcursul vieții și operei lui Aurel Dumitrașcu, scriitor cu totul aparte, prețuit atât pentru rafinamentul estetic și auten tici tatea versurilor sale, cât și pentru conduita sa morală, de intelectual incapabil de com pro misuri și de opozant al regimului comunist.“ l Încă un titlu remarcabil, tot de la Editura Junimea: Nichita Stănescu, Cuvinte pentru templul meu, selecție și prefață de Elvira Sorohan, care precizează într-o notă: „Sursa cugetărilor alese și publicate în acest corpus tematic este volumul Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei (1957 – 1983), antologie de proze și poezie îngrijită de Alexandru Condeescu.“ l Men țio năm și apariția la aceeași edi tură ieșeană a unei culegeri de poezie intitulate n ceruri deodată, a cărei autoare este o poetă din Republica Moldova, Radmila Popovici. l În fine, schimbând cadrul editorial, din Moldova în Transilvania, semnalăm apariția la Editura Limes, a volumului de versuri Capcanele, aparținând unuia dintre valoroșii poeți ai Clujului, Vasile Igna: „E istovit./ Își trage un picior/ apoi pe celălalt/ cincizeci pe unul/ patruzeci pe altul./ O femeie se oprește/ înaintea lui/ și-i spune să nu se grăbească./ Nu te grăbi, spune./ Nu mă grăbesc, răspunde./ Învăț să merg, adaugă. Ar trebui să știi, zice./ Îmi voi lua un învățător, zice. Învățătorii știu totul, zice./ E istovit/ în mijlocul drumului. E drumul.“ (Cronicar)