O lume rece
O lume rece
O și mai rece lume
Cu un acoperiș de gheață
Ce se topește în preamultul frig
Ce naște stropi de apă înghețați
Fără zăpadă pe deasupra
Pe firmamentul înstelat
Stelele plîng de frigul care urcă
De pretutindeni te cuprinde gheața
Ca un sicriu prea transparent
Și cast
Cu ingenuitate confundat
Cu o cutie de cleștar în care
Sufletul să-ți încapă
O răsuflare fără de hotare
Te întorci cu fața la perete
Uiți pedeapsa veacului care îngheață
O sfîntă lume
Și-ți cad din ochi nu lacrimi
Ci-ți ard obrazul broboanele de ceață
Căzut din cer
Căzut din cer
Prin trapa acoperișului
Făcuse o umbră adîncă
O groapă
Pe pămîntul străin
Brațul legat de panglica roșie
A sîngelui tînăr
Pletele pe umerii acoperiți
De pulberea drumului
Frumoasele umbre
Încadrînd ochii prelungi
Cu gene umbroase
Înecate în lacrimi amestecate cu tină
Care mi-e sîngele
Și care lacrima
Încă nu am învățat
La douăzeci și cinci de ani
Să le deslușesc
Revolverul ghintuit
Cu arginturi înnobilate
Lîngă rîu în iarbă
Îngenuncheat
Viu ca un arbust plin de rodii
Gura roșie
Nu se mai cunoaște
Între rodii și frunze
Mai întunecate decît
Întunecata mare
Peste lume
Pagina aurită și întunecată
A vremii
O moarte o lumină
Sunetul razei
Abia lovită de curbura Pămîntului
Pe care ai visat-o de atîtea ori
Cum stăteai ghicind de ce parte a tăișului
Se află capul tău
În aruncare cometa
Coada ei ascuțită
Voal transparent
În jurul gîtului tău
Peste lume
Lacrimi ale vederii
Și am simțit deodată
Raza cum mă căuta
Pe cîmpiile albastre ale Cerului
Dar nu eram acolo
Eram încă în iarba verde
A Pămîntului
În adorație
Aur tămîie și smirnă
În coroană
Nu se vede decît
Umilința de a fi
Magii cu pînzele serafice ale
Acoperirii îngerilor
În nevăzut
În craterul lăsat
O dizlocare de lumină
Întru ivirea Lui
În timp ce noi privim
Și ochii ni-i acoperă
Vindecătoare lacrimi
În sfîrșit ivite
În nevăzut
Cine a spus că sunt
Sau că nu sunt
Acestea nu se pot dovedi
Pînă cînd sufletul nu-mi va ieși de tot
În calea vederii voastre
Fără vedere
Și fără credință
Iată-mă slujitoarea
În nevăzut
A unui altar abia conturat
În calea necredinței voastre
Căci și azima de-ar fi
Să vă umple gurile
Tot nu ați crede că ea
V-a fost sortită
Întru mîntuire
Și vinul luat cîte o înghițitură
Va fi uimire pentru voi
Care beți și mîncați
Trupul trupurilor
Golit de carne
Faceți aceasta întru mîntuirea voastră
Faceți aceasta
Chiar fără de credință
În amintirea mea
Încă o moarte
În piele de leu să te îmbraci
Tu umbră a mea
Și nimic din fiara din tine
Să nu mai străbată colții sălbatici
Pentru a mă prinde în trup
Să pară un rege al junglei
De o frumusețe perfectă
Această piele de leu
În care crește sufletul
Umbra mea
Ce-mi face contur
Ca un jurămînt de credință
Prin coșul pieptului
Pîlpîie inima roșie
Luminată de mii de raze
Sorbindu-ți viața
Culcînd la pămînt
Rămășițe de tină
Și oase de crengi
Înțepîndu-mi obrajii
Un înger
Îngerul pășea pe aer
Contur de spini
Și pletele-i cădeau pe spate
În transparent
Șuvița albă se-ntindea
Un acoperămînt
Și îngerul intra în nori
Ca-ntr-un mormînt
Și nici cu spada nici cu flori
Nu se dezvăluia
Contur de spini pe norii albi
El cobora
În întuneric raza lui
Îl conducea – o navă
Cu care norii îi tăia
Sub pavăza grozavă
La care se înspăimîntau
Și moarte și viață
Și soarele și luna care
Prindea obraz de ceață