Unul din marii poeți polonezi contemporani, care a figurat de multe ori pe listele pentru decernarea Premiului Nobel pentru literatură, marchează Centenarul nașterii. Laureat al Premiului de Stat în anii 1955, 1962, 1966 şi al oraşului Cracovia. S-a impus ca unul dintre cei mai mari poeţi polonezi din secolul al XX-lea. Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, printre care şi în româneşte, de semnatarul acestor rânduri, încă din anii 1960, la Editura Junimea, cât și în colecția „Biblioteca pentru toți“, la fel în toate antologiile de lirică poloneză contemporană, păstrând o relație cordială cu el.
Tadeusz RÓŻEWICZ a tradus în polonă din poemele lui Geo Dumitrescu: Libertatea de-a trage cu pușca, respectiv din Ștefan Augustin Doinaș: Poem, acestea incluse fiind în Antologia de poezie românească, întocmită de Danuta Bienkowska și Irena Harasimowicz, publicată de Editura PIW din Varșovia, în 1989.
A decedat la 24 aprilie 2014.
Din autobiografie
anul naşterii
locul naşterii
Radomsko 1921
aşa
pe-această filă
din caietul de şcolar al fiului
mi-e scrisă autobiografia
a mai rămas puţin loc
au rămas câteva pete albe
numai două fraze am tăiat
dar am adăugat una
după puţin timp
voi mai adăuga
câteva cuvinte
întrebi de evenimente
de date importante
din viaţa mea
de asta întreabă-i şi pe alţii
autobiografia mea s-a terminat
de câteva ori
uneori mai bine alteori mai rău
- 1965
Daţi-ne pace
Uitaţi de noi
de generaţia noastră
trăiţi ca oamenii
uitaţi de noi
noi am invidiat
planetele şi pietrele
am învidiat câinii
aş vrea să fiu un şobolan
îi spuneam atunci prietenei
aş vrea să nu mai fiu
aş vrea să adorm
şi să mă trezesc după război
îmi spunem cu ochii închişi
uitaţi de noi
nu întrebaţi de tinereţea noastră
daţi-ne pace.
Zidul
Şi-a întors faţa la perete
şi mă iubea totuşi
de ce mi-a întors spatele
poţi părăsi lumea aceasta
în care tinerii poartă
cravate ţipătoare
dând numai din cap
Ea-i singură acum
în faţa zidului mort
şi-astfel va rămâne
va sta sub zidul
pietrificat
micuţă şi chircită
cu pumnii strânşi
iar picioarele
îmi sunt ca o stană de piatră
n-ajung să o răpesc de pe acest tărâm
ca s-o înalţ
mai uşor ca pe-un suspin
Fruct mort
În taler sunt pere aurii
flori şi două fete tinere
Pe masă fotografia băiatului
bălai şi ţeapăn cu chip negru
Fetele au buze moi
fetele au ochii dulci
Sărmana mamă trece prin cameră
şi îndreaptă fotografia plângând
Se stinge pe masă soarele auriu
şi viaţa ei fruct mort.
Statui
Statuile noastre
au o dublă semnificaţie
şi forma unei gropi
monumentele noastre
au forma
lacrimii
statuile noastre
le-au clădit sobolii
sub pământ
statuile noastre
sunt ca fumul
Poetică
I
Curat e cântecul
poetului
care slujeşte
o cauză dreaptă
El ocoleşte cimitirele
de vorbe şi de icoane
Respinge rechizitele şcolilor
palpează inima şi lucrurile
scrie versuri simple
Se prăbuşesc vorbele
din care lipseşte dragostea
căci fără iubire cântecul nostru
e ca zumzetul insectelor
ca vopseaua fructelor de ceară
ca sunetul tablei de alamă
ca strigătele unui beţivan
ca tăcerea lucrurilor
Cântecul fără dragoste
e mort
lumea îi întoarce spatele
indiferentă şi aspră
II
Credeam
că vorbele sunt uşoare
ca un fulg
strălucitoare ca mătasea
rotunde ca genunchii fetelor
fără de grijă ca glasul păsărilor
Credeam că vin
ascultătoare
la fiecare chemare
că se pot compune din ele tablouri
a căror multitudine de sensuri
ascund în ele bogăţie
În viaţa mea au fost
cuvinte de adio
şi cuvinte de ură
apoi cuvinte de dragoste
pe zidurile temniţelor
am văzut
încrustate
cuvinte de speranţă.
Toate aveau
un singur sens
nu observai
comparaţii ori metafore
perifraze sau hiperbole.
Dar nu le lipseau puterea judecăţii
şi puterea creşterii
şi aveau în ele puterea facerii
Păcate
În confesional stătea canonicul
cu faţa mare brânzoasă
cu epitrahilul violet pe cap
mi-am plecat fruntea şi-am început:
„Eu pă… păcă… păcătosul
să mă spovedesc am venit
căci pe Domnul Dumnezeu l-am mâhnit
cu următoarele păcate:
Vineri am mâncat jumări
din lăcomie
ee…
n-am vrut să mă scol
să merg dimineaţa la școală
de leneș ce sunt
am scris un cuvânt urât
pe gard
îîî…
m-am uitat la o poză
din cartea groasă pe care tata o ascunde
eee…
în timpul slujbei m-am gândit
la şoarecii albi
pe care mi i-a făcut tata cadou
la onomastică
de două ori
n-am zis rugăciunea
am mâncat o pungă de bomboane
și-am leșinat
am poreclit un coleg
și el mi-a arătat limba
Pentru aceste păcate regret nespus
și promit că n-am să mai fac“.
Am auzit ciocănituri
În lemnul de stejar al
confesionalului.
M-am bătut cu pumnii în piept
am pupat crucea aspră de aur
de pe epitrahilul violet,
Am plecat
izbăvit fiind
de păcate
- 1954
Răspuns
„Edel sei der Mensch
Heilfreich und gut!“ *
Goethe
Ce vrea de la mine
poezia
renunţare
înstrăinare şi melancolie
Să trec prin gloată
ca prin cer
Dacă poezia-mi cer
melancolie şi înstrăinare
renunţare şi desperare
mă lepăd de ea
Oare dragostea pentru soţie
dragostea pentru copilul
căruia-i cumpăr
hăinuţe
grija pentru mamă
oare aceste simţăminte umane
să distrugă poezia
Clădeşte atunci una nouă
din simţămintele tuturor
din cuvintele simple
şi-ndepărtează din om
tot ce-i animalic şi zeificat
Trebuie oare să fug
de-acasă noaptea
pe furtună
să mor
într-o gară
unde la megafoane
sunt enumerate oraşe necunoscute
Mă uit la fumul ce urcă
vertical peste acoperişurile plate
ale oraşului meu
Mă uit la măldarele de zgură
în care focul mai pâlpâie
văd zilele negre de muncă
care se frâng în planuri limpezi
ca cristalul
în case luminate: Oamenii
pe care îi iubesc
cărora le-am dăruit ochii şi mâinile
mă răsplătesc
Căci fiecare şi-ar dori să cuprindă
mâna întinsă a semenului său
şi noaptea
nu degeaba suspină.
Prezentare și traducere de Nicolae Mareș
_______
* Să fie nobil omul, / Și sănătos, și bun!