dimov
oare unde mă duceam pe calea moșilor
în dimineața aceea destul de târzie de altfel
când l-am întâlnit pe leonid dimov în chip de bunic
așteptându-și
mi-a spus
nepotul sau nepoata vezi că nici nu mai știu
să iasă de la grădiniță
oare încotro mă duceau pașii m-am întrebat de
câteva ori de-atunci
pentru că la scurt timp după aceea marele poet
mi s-a spus
a murit
dar eu nu credeam
și încă mă întrebam încotro mă îndreptam
în dimineața aceea pe calea moșilor
când leonid dimov stătea liniștit și fuma
îi ieșea fumul din barba știută
așezat acolo incomod cum îi stă bine unui poet
pe un fel de răsuflătoare de metal
vreo gură a infernului rătăcită pe calea moșilor
și abia acum
după atâta timp am aflat
oriunde m-aș fi dus nu era altceva decât
un pretext ca să-l văd pe dimov ultima oară în viața
lui
și a mea
și să schimbăm ultimele noastre cuvinte
7 ianuarie 2020
meniul monstrului
noi eram o ceată tristă care creștea mereu
strânși unul în altul abia mai încăpeam pe
marginea
câmpiilor roditoare din care rodeam cu toții
nou-născuții la mijloc tinerii în jurul lor
cei mai ațoși pe la margini
iar monstrul acela imens smulgea de pe margini
câte unul câte o mie
câte o sută de mii câte un milion
dar cu timpul se obișnui să-și bage râtul și mai spre
mijloc
la fragezii nou-născuți și la carnea tânără
iar cine avea norocul să fie înghițit dintr-odată
putea spune că e fericit
mai greu era pentru cei pe care-i rodea îndelung
și nu mureau din prima
doamne ne rugam noi fă să fiu înghițit brusc
și fără rest
dar asta hotăra el sau El
nici azi nu știu și știu că n-o să știu
nici atunci când o să mă nimerească
14 februarie 2016
dragii mei prieteni de altădată
dragii mei prieteni de altădată știu că nu mai
sunteți
și știu că nici eu nu mai sunt
și mi se pare că așa e mai bine
dar până la urmă
iată mi-au rămas cântecele voastre
habar nu aveam eu de leonard cohen când virgil
a declarat pe propria-i răspundere că-l plagiază
sau îl fură
nu mai țin minte verbul
acum când îl ascult și eu ba chiar l-am văzut și în
realitate
într-un concert
iată virgil reînvie odată cu poemele sale
dancing to the end of love
haleluiah
ceilalți și mai vechi aveau alte preferințe
așa că mă mulțumesc cu fred buscalione sau
celentano
ca să-i mai reîntâlnesc măcar așa pe bulevardul
tinereții noastre până la mănăstire noapte de
noapte
ce-om fi vorbit noi atunci mă întreb
dar ei învie fără cuvinte acum
și tac și eu
iar cântăreții ăia italieni își văd de melodiile lor
fără să știe că ele îmi învie mie prietenii
de altădată
morți sau plecați cine știe pe unde
cu muzica lor cu tot
și poate chiar cu umbra mea de atunci
pe retină
sau poate că nu
doar eu cu a lor
5 martie 2021
dragă petre
uite că au trecut anii așa cum treceau gâștele
pe lângă tine la bulbucata
și eu tot îmi mai aduc aminte
de fotoliul bunicii tale în care ea chiar se așeza
și chiar dacă acela nu era un fotoliu
vorba lui magritte despre pipa lui pictată
poemul tău chiar era un adăpost liniștit și fantastic
în același timp
dragă petre să nu fii supărat pe mine că mai întârzii
pe-aici
o să vin și eu nu te grăbi
tu acum ai timp berechet
chiar dacă nu mai bei un rom la bufetul de la
bulbucata
și nici la jimbolia și nici la athenee palace
pe-aici toate bune dacă se poate spune așa ceva
despre lumea pe care ai părăsit-o demult
se mai face seară se mai face și noapte ba chiar și zi
se mai face
numai poemele tale noi nu mai ajung la noi
și nici fumul țigărilor tale nu mai luminează clipele
noastre
de altădată
care au rămas în penumbră
22 februarie 2021
bătrânul parcă
parcă mi-au retezat gândurile
parcă mi-au tăiat felii respirația
și au pus totul în sertarele lor
alături de cartușele trase
în praful frate cu moartea
acolo unde
nu mai pătrunde
nimic
nici o mișcare
nici o adiere de vânt
nici un zbor de cuci
deasupra vreunui cuib străin
parcă nu mai sunt eu cel rămas
pe-afară
cu iluzia că e viu
că respiră
că o să și moară
gândește și alunecă încet
într-o visare secretă
pe care n-or să poată nici ei
să (m)i-o fure
bucată cu bucată
ca să-și umple sertarele
pline de praf și de moarte
acolo
alături
departe
aproape acuma când scriu
târziu
mai degrabă târziu
22 ianuarie 2020, ora 2 și 40 dimineața
amândoi
a fi o amintire sau a fi o simplă tristețe
uitată
pe care pe care
cineva o calcă-n picioare
o dată și încă o dată
și încă
ooo dacă
a fi fost sau a nu fi fost
aceasta nu-i o-ntrebare
e doar un răspuns fără rost
care nici nu mai doare
curba descendentă a speciei
se desenează în noi
într-unul singur
și-n amândoi
1 martie 2017