Îngroparea cărții
S-au adunat să îngroape cărțile.
Să uităm încet și sigur.
Să facem un plan de uitat în comun.
Să-i îngropăm pe cei care au scris cărțile.
Să-i îngropăm pe cei care le-au citit.
Floarea de mușețel nu învață alfabetul.
Floarea de corcoduș nu știe Odiseea.
Puiul de cerb nu stă în laborator să învețe teoria
relativității.
Puiul de vrabie știe că metafora nu e de mâncare.
Să îngropăm cărțile.
Dacă pierdem un război, nu e nimic
semnăm pacea și o luăm de la capăt,
și cei care câștigă și cei care pierd
au sentimentul împlinirii nemijlocite.
S-au adunat să îngroape cărțile.
Dansează în jurul gropii largi
par niște comis-voiajori
care își recunosc eșecul:
să fim iertați că am vândut
îngerilor aripi de hîrtie
auziți cum cresc scheletele în copii?
ceasurile biologice ticăie alandala
vi le putem schimba convenabil
suntem cei care vom invada universul
părăsind pământul acesta care a devenit
un uriaș mormânt deasupra punem cărțile acum
lespezi grele grele care vor fixa vremelnicia
în eternitate;
noi suntem lumea nouă
care se trage din vechea lume sapiens
noi suntem noul popor
ce se naște din narcoza nopții universale
diferența dintre planeta noastră și
celelalte planete din sistemul solar
este că aici pe pământ avem cuțite, clești, cuie
cruci, mănuși, bani, umbrele, mașini, unelte de
pescuit,
concasoare, telefoane, soluții de curățat parchetul
etc.
pe când pe celelalte planete așa ceva nu există,
va trebui să le exportăm acolo
mutându-ne definitiv;
dar dacă numai îndemnul
„nu călcați iarba“
ar rămâne scris pe pământ după un cataclism
ar putea fi refăcută civilizația omenească
deși nu se știe
dacă universul ar mai îngădui
dacă Dumnezeu și-ar mai face în cârd
cu asemenea paraziți.
Să îngropăm, să îngropăm cărțile.
Să uităm încet și sigur.
Să facem un plan de uitat în comun.
Să-i îngropăm pe cei care au scris cărțile.
Să-i îngropăm pe cei care le-au citit.
Această lume nu mai poate fi reformată
Această lume nu mai poate fi reformată.
Din păcate, eu care m-am născut să o schimb am
picat într-o melancolie
soră cu moartea încât nu mai am pic de voință
m-am agățat de trecut ca de un viitor bolnav grav
și tot ceea ce scriu mă ia în răspăr
cândva pocneau între dinții mei secundele
acum oscioarele mele pocnesc între dinții clipelor
timpul îmi spune ah și carnea ta e bună de mâncat!
dacă ni se termină hrana pentru drum te înfulecăm
fără nicio precauție lucru care se întâmplă de la o
vreme
poeziile și povestirile mele îmi întorc, vai, spatele
cititorul ocazional le va fi gâtuit cu emoție
prinzându-le când au intrat hoțește în intimitatea
sa
deși eu atâta am convenit cu cititorul:
că dacă va fi și va fi cândva
să trebuiască să ne luăm în serios
beteșugurile intime care se transmit de la om la
text și invers
să murim fiecare de moartea celuilalt.
Trandafirul uscat
Mă simt caraghios îmbrăcat în carnea mea obosită
peste care mi-am tras un costum destul de ponosit
de culoare albastră
aș vrea să mai iubesc ca altă dată dar tandrețea e o
mască sfâșiată
de care mi se face rușine, nici n-o dau jos de pe
chip
nici nu încerc s-o repar abia acum când dorințele
mi s-au spiritualizat
văd că toată viața am fost un animal și n-aș fi
crezut
m-am învârtit în cerc mințindu-mă că sunt născut
să ajung până departe
și la asta am consimțit despre moarte ce să mai zic
e darul cel mare al eternității care vine la întâlnire
cu un trandafir uscat
la rever, acum îmi amintesc: este trandafirul pe
care l-am lăsat
pe o bancă într-o grădină publică spunându-mi că
femeia care îl va găsi
și îl va lua în mână mă va căuta toată viața
e târziu deși nu e noapte de tot trandafirul
foșnește ca o duminică
uitată netrăită din calendar.
Comunitatea virtuală
Suntem parte din comunitatea virtuală universală
viața noastră este virtualitatea supremă
ne alimentăm de la energiile increate
am pășit pe Planeta Internet ca primul om pe Lună
cu pași nesiguri
am căpătat între timp încredere
zeul cel bun ne-a încurajat dând like fiecărui gest
mai hotărât
zeul cel rău a făcut comentarii răutăcioase oricărei
inițiative
nu mai scriem poezii nici povești nici drame și asta
fiindcă
ne-am decorporalizat cu bună știință
ca să ne scufundăm la nesfârșit în aceeași apă
pe care materialitatea ne-o refuza;
virtualitatea, ne este clar acum, anulează toate
politicile incorecte
care au făcut prăpăd într-o lume care s-a agățat
destul de penibil
cu simțurile de materie, ca niște tentacule
însângerate continuu –
dar adevărul a ieșit la suprafață:
ah, câtă ură
a fost promovată prin literatură!
Între timp toate zborurile au fost anulate
nici cocorii, nici rândunelele, nici graurii
nici papagalii din cușcă nu mai rătăcesc
spre orizonturi topite definitiv în virtualitate
mai dau un ochi peste ținuturile
care sunt rodul exclusiv al imaginației
pe Internetul–Tuturor–Lucrurilor
au început lucrările de primăvară
văd lumea din piața concordiei
sunt mii de oameni
care știu că vor muri cândva
și în ciuda acestui lucru
sunt îngrijorător de liniștiți
sub ei un incendiu continuu
își trăiește apogeul,
un vulcan intră în durerile facerii
nu îl putem opri
fericirea lui a șters toate barierele dintre lumi –
și după cum zboară pterodactilii cu gâtul întors
pământul nostru va face implozie
la următoarea înflorire.