Vasile Voiculescu despre revoluția ungară din 1956

Revoluția ungară din 1956 a început la 23 octombrie, prin manifestația studenților din Budapesta. „Framătul“ acesta s-a transformat rapid într-o rezistență generalizată în întreaga țară, iar în capitală apoi în lupte armate de stradă, în care un rol deosebit l-au avut așa-numiții „Puștani ai Budapestei“ (Pesti srácok). Acești tineri și copii, cuprinși de „sălbatecul lor spasm de libertate“, au înfruntat trupele sovietice și tancurile care au pătruns în oraș, provocând distrugeri însemnate în Capitală.

Poemul lui V. Voiculescu este un elogiu tulburător adus jertfelor revoluției maghiare. Libertatea cea de dincolo de carne și sânge poate fi înțeleasă ca o aluzie la Duhul divin, căci rezistența concretă a puștanilor revoluționari dobândește o dimensiune sacră.

La 4 noiembrie, armata sovietică a declanșat ofensiva decisivă împotriva revoluției ungare, cu un efectiv militar de război, compus din o mie de blindate, desfășurate în țară. Rezistența armată maghiară a continuat în unele puncte timp de o săptămână după 4 noiembrie. În urma luptelor au murit peste 2.500 de cetățeni, aproximativ 200.000 de oameni și-au părăsit țara, iar Budapesta a rămas cu numeroase clădiri și străzi devastate. De partea sovietică, pierderile au fost de aproape 700 de militari uciși. Este de remarcat și faptul că militarii sovietici participanți la reprimarea revoluției au fost ulterior tratați, în privința unor drepturi, asemenea veteranilor de război.

Este posibil ca și această poezie să fi contribuit la imaginea de autor ostil regimului pe care autoritățile comuniste i-au atribuit-o lui Vasile Voiculescu. În 1958, poetul a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, fiind acuzat de uneltire împotriva ordinii de stat. Între acuzațiile formulate împotriva sa figura și redactarea și răspândirea unor poezii considerate dușmănoase regimului. Nu știm însă, în lipsa unei dovezi documentare directe, dacă poemul dedicat revoluției ungare s-a aflat printre textele incriminate. Ceea ce putem afirma este că, prin această poezie, Voiculescu a dat glas, chiar în ziua intervenției sovietice, unei solidarități spirituale cu cei care luptau pentru libertate, într-un moment în care asemenea cuvinte nu puteau fi rostite liber în România.

Poezia Dincolo de carne și de sânge a lui Vasile Voiculescu, datată chiar în ziua de 4 noiembrie 1956, a fost publicată în revista Ființa românească (nr. 5, 1966), revistă legată de numele lui Mircea Eliade, Vintilă Horia și Virgil Ierunca. În 2003, redactorul-șef al revistei bucureștene Jurnalul literar, Nicolae Florescu, pe care îl cunoscusem prin criticul literar Cornel Regman, a trecut prin Budapesta, venind de la Paris, unde întreprinsese cercetări asupra istoriei literaturii române din exil. Cu această ocazie, domnul Florescu a avut amabilitatea să-mi ofere o fotocopie a poeziei lui Vasile Voiculescu. Traducerea ei în limba maghiară a fost publicată pentru prima dată în volumul XIII+I dialoguri despre relațiile maghiaro-române, apărut în 2003, la Editura Palamart.(1)

________________________________________________________________________________

1 Farkas Jenő: XIII+I párbeszéd a magyar-román kapcsolatokról. Vezi E. Lupu: XIII+I dialoguri despre relațiile maghiaro-române, România literară, 2003 nr. 44

 

  1. Voiculescu

Dincolo de carne și de sânge *

Doamne, răsbate şi până la Tine ramătul acesta
Pe care-l urlă pân’la marginile lumii, junghiată, Budapesta?
Când popoarele sânt din adânc apucate
De sălbatecul lor spasm de libertate,
Cum stăm atunci toţi drepţi în faţa mitralierii
Să ne spulbere carnea puzderii?
De ce până şi copilaşii se îndură
Să-şi verse sângele până la ultima picătură?
De ce ne batem cu o stranie vitejie
Pentru moartea din faţă, ca pentru o avuţie?
Şi’n giulgiul de gloanţe ce mânios se ţese
Ne’nfăşurăm trupurile fără să ne pese?
Mi-a răspuns Cineva: «O ţintă dincolo de trup
De râvna căreia cărnurile se dăruiesc şi se rup.
Aşteptaţi, lupta voastră e încă mister:
Bătălia e pe pământ, isbânda în cer.
Priviţi-vă: copii, femei, bătrâni… nimeni nu plânge:
Fără să ştiţi, marele meu Suflu la luptă vă strânge
Pentru Libertatea cea de dincolo de carne şi sânge.»

Bucureşti, 4 Noembrie 1956.

(*) Poem inedit.
Ființa Românească, Paris, 1966, nr. 5.