Un album elegant care poate deveni o apariție recurentă în peisajul cultural este cel apărut recent, avînd ca editor Igloo Media și fiind susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură. Titlul său este ATOL. Am crezut că descifrez în denumire un acronim pentru Arhitectură, Tradiții, Oameni și Locuri sau Locuire. Dar nu este așa. Atol trebuie luat ca substantiv, „o arhitectură fragilă, născută din sedimentare și continuitate“ care consideră patrimoniul românesc un „ecosistem viu“, format din straturi depuse și suprapuse în timp.
Sumarul ATOL-ului este bogat, divers, mizînd chiar pe eclectism, în intenția de a oferi fiecărui cititor una sau mai multe arii de interes. Întîlnim în volumul de format mare, apropiat de A4, și avînd 132 de pagini bogat și color ilustrate mai ales capitole de arhitectură și urbanism, chiar dacă sînt inserate indirect precum Orașul și natura nouă, pus sub genericul Natură. Există capitole de sunete, gusturi și obiecte ca și o zonă referitoare la carte, tot carte de arhitectură. ATOL este un almanah prin multitudinea de subiecte, dintre care unele, tratate în studii temeinice, pot constitui nucleul unor viitoare cărți monotematice.
Fiecare dintre părțile mozaicului ar merita măcar cîteva fraze, lucru pe care o prezentare generală precum aceasta nu are spațiu să le înglobeze. Nu rămîne autorului unei recenzii decît să își asume riscul și regretul de a omite unele părți pentru a evidenția altele. Arhitectura, pilonul central pentru alcătuirea în jurul ei a atolului, este înfățișată prin capitole dedicate unor imobile. Între ele, casa Lya Romașcu-Protopopescu, pianista care a devenit soția anglistului Dragoș Protopopescu, traducător și al lui Shakespeare. Frumoasa vilă mediteraneeană pe care o admirăm azi, renovată din fericire, pe strada Paris, este rezultatul unei transformări totale a unui imobil din 1929, operate în anul 1938 de arhitectul Ion Giurgea. Despre această casă și spiritul ei, nealungat cu totul de trecerea prin comunism, scrie cu finețe arhitectul Mădălin Ghigeanu. Tot el descrie Blocul Malaxa Burileanu de pe Bulevardul Magheru, cunoscut după război ca „Unic“, după magazinul aflat la parter, la care a avut rolul de coordonator al proiectului de arhitectură Horia Creangă.
Oana Marinache se referă la o altă clădire semnificativă a Bucureștiului din Belle Époque, casa Panait G. Ionescu din strada Romulus 77, edificată în 1912-1913, cînd arhitectul său avea doar 30 de ani, lucrare de tinerețe a arhitectului Paul Smărăndescu. Imobilul a fost apoi al ministrului Ion Cămărășescu, mort în detenție politică la Sighet. Eu îmi amintesc din copilărie vila, cînd devenise comisariat militar. Ulterior a fost retrocedată urmașilor lui Ion Cămărășescu. A fost salvată prin restaurare de un colectiv condus de Șerban Sturdza și este azi sediul unei fundații culturale care a și ridicat în apropiere un bust al lui Paul Smărăndescu. O casă cu destin întortocheat, dar finalmente fericit. În continuarea acestui capitol, istoricul de artă Oana Marinache dedică un Profil de arhitect lui Paul Smărăndescu (1881-1945).
Mai pot fi parcurse cu legitim interes capitole de restaurare, cum este cel despre biserica-hală din Moșna, monument săsesc din zona Sibiului, o construcție a goticului tîrziu din Transilvania, articol semnat de regretatul Cristian Brăcăcescu. În aceeași zonă se înscrie interviul realizat cu Florin Radu Ștefănescu, președintele fondator al Asociației Monumente Renăscute, de Manuela Zipiși. Asociația identifică și „salvează“ case din mediul rural degradate și supuse aparent inevitabil demolării pentru că terenul pe care au fost construite se vinde și vechile case încurcă noii proprietari să-și facă vilele visate. Unele case au fost strămutate și refăcute, mai ales cu ajutorul unor voluntari. Un alt interviu este acordat de Radu Dumitriu și Adina Chilim Dumitriu, primul fiind fiul pictorului Ion Dumitriu, moștenitori ai colecției de obiecte țărănești a pictorului. Aceasta cuprinde 2000 de obiecte. Azi urmașii dețin 35 000 de obiecte „salvate“. Între ele, palmarca, șaitroc, mangalău, clămpaci, duium, rătez și altele.
Atol este o culegere bogată de articole incitante. Toate se citesc cu plăcere și oferă, în afara satisfacției estetice, informații despre lucruri și fapte insolite, unele aflate lîngă noi, dar neștiute. Bruno Andreșoiu, coordonatorul lucrării, și colaboratorii săi ce acționează cu o vădită pasiune merită recunoștința și considerația cititorilor precum și ocazia de a continua cu noi „atoli“ într-un viitor arhipelag.