Hazardul lucrează din întîmplare în întîmplare

Într-o după-amiază ploioasă de mai, aflîndu-ne în vizită la David, fiul nostru, în Washington, DC, ne-a propus să mergem la Galeria Portretelor, parte a muzeelor Capitalei SUA. Din păcate, în acea zi muzeul se închidea mai devreme, așa că nu am văzut totul. Dar suficient pentru a descoperi cine a contribuit la măreția acestor State Unite. La ultimul etaj, pe care l-am parcurs cam grăbiți, sînt portretele președinților, de la începuturi și pînă azi. Dacă voi mai ajunge pe acolo, o să-mi rezerv o zi întreagă.

Printre fețe de politicieni, generali, inventatori, literați, mi-au atras atenția două tablouri. Unul mare, frumos colorat, îl înfățișa pe un actor din New York, Isaac Singer. Nu rolurile lui l-au adus în această galerie, ci faptul că a inventat mașina de cusut care-i poartă numele. O mașină care a schimbat dacă nu chiar lumea, măcar modul în care ea se îmbracă.

Al doilea tablou, nu departe de Singer, dar mult mai mic (poate chiar cel mai mic din muzeu), era al unuia James Smithson. Eu nici nu l-am observat, David mi-a atras atenția și mi-a spus că e portretul unui englez care n-a fost niciodată în America. Dar care are o importanță uriașă pentru cultura americană. Pentru că din averea lui s-a înființat și funcționează Smithsonian Institute, cea mai mare instituție culturală (și nu numai) din lume.

Iată, pe scurt, povestea lui: James Smithson s-a născut în jurul anului 1765 la Paris, sub numele Jacques-Louis Macie (mai tîrziu James Louis Macie). A fost copilul nelegitim al lui Hugh Smithson (care a devenit mai tîrziu Hugh Percy, primul Duce de Northumberland) și al Elizabeth-ei Hungerford Keate Macie, o văduvă bogată din Weston, Bath, și verișoară a soției ducelui. Ca să evite scandalul, mama sa a plecat în secret la Paris pentru a naște, ascunzîndu-și sarcina. La scurt timp după naștere, copilul a fost naturalizat în Marea Britanie, unde numele i-a fost anglicizat. Originea ilegitimă i-a marcat profund viața. Deși tatăl său era unul dintre cei mai influenți aristocrați britanici, Smithson nu a primit recunoașterea oficială a numelui și titlului. Mai tîrziu, el a scris cu multă mîndrie și destul resentiment: „Cel mai bun sânge al Angliei curge prin venele mele. Din partea tatălui sunt Northumberland, iar din partea mamei sunt înrudit cu regi; dar asta nu-mi folosește la nimic. Numele meu va trăi în memoria oamenilor atunci cînd titlurile Northumberland și Percy vor fi dispărute și uitate.“ Și avea dreptate!

În 1801, la scurt timp după moartea mamei, și-a schimbat oficial numele în Smithson, preluînd numele original al tatălui biologic.

A urmat studii strălucite. La doar 22 de ani (1787), a fost admis ca membru al Royal Society (cea mai prestigioasă societate științifică britanică la acea vreme), fiind unul dintre cei mai tineri membri. A publicat 27 de lucrări științifice, cu subiecte dintre cele mai variate. Enumăr doar cîteva: despre veninul de șarpe, chimia vulcanilor, compoziția lacrimilor umane, forma cristalină a gheții, electricitate și chiar o metodă îmbunătățită de preparare a cafelei. Un enciclopedist adevărat.

Nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași, dar a dus o viață aventuroasă: a fost la Paris în timpul Revoluției Franceze, în timpul Războaielor Napoleoniene, în 1807 a fost închis ca prizonier de război la Tönning (Germania), apoi transferat la Hamburg și din nou arestat de francezi. În ciuda acestei vieți agitate, a reușit să strîngă o avere foarte mare. În 1826, la Londra, și-a scris testamentul. A lăsat întreaga avere nepotului său, Henry James Hungerford (fost Dickenson), cu condiția ca acesta să-și schimbe numele. De ce să-și schimbe numele din Dickenson în Hungerford? Pentru ca numele familiei mamei sale să nu se stingă. Întîmplarea (din nou) face ca nepotul să nu aibă nici el urmași. Așa că s-a activat clauza următoare: dacă nepotul murea fără moștenitori direcți, averea urma să meargă în custodia Statelor Unite ale Americii, o țară pe care Smithson nu o vizitase niciodată, „pentru a fonda la Washington, sub numele de Smithsonian Institution, un stabiliment pentru creșterea și difuzarea cunoașterii printre oameni.“

Smithson a murit la 27 iunie 1829 la Genova, Italia, la aproximativ 64 de ani. A fost înmormîntat în cimitirul protestant englez de acolo. În 1903–1904, din cauza extinderii unei cariere, rămășițele sale au fost exhumate. Alexander Graham Bell (regent al Smithsonian) a escortat sicriul pînă la Washington. Pe 6 martie 1905, a fost reînhumat într-un sarcofag de marmură în cripta Castelului Smithsonian (clădirea originală a instituției).

Astăzi, Smithsonian Institution cuprinde 19 muzee, grădina zoologică națională, centre de cercetare și este una dintre cele mai importante instituții de „creștere și difuzare a cunoașterii“ din lume – exact cum și-a dorit fondatorul.

Din întîmplare, James a fost copil din flori, din întîmplare nu s-a căsătorit, din întîmplare moștenitorul nu a avut urmași direcți. Din întîmplare banii au ajuns în America.

Din întîmplare, într-o după-amiază ploioasă din mai, am ajuns la Galeria Potretelor din Washington, DC, unde mă aștepta această minunată poveste pe care v-am spus-o.