Cu fiecare an, dar ce zic eu?, cu fiecare lună și mâine-poimâine poate cu fiecare săptămână sau zi, celebrei întrebări a lui Hamlet, „a fi sau a nu fi“, i se adaugă noi și noi descoperiri, în ultima vreme tot mai amenințătoare. Începutul a fost cât de cât normal, descoperirile oamenilor de după al Doilea Război Mondial răspândindu-se într-un ritm cu care omenirea de-atunci părea obișnuită. Bomba atomică, folosită de americani în Japonia, ca să încheie un război ce amenința să mai ucidă câteva milioane de soldați, a rămas în posesia primilor utilizatori un timp. Nu mult. Procesul soților Rosenberg în Statele Unite ale Americii, a zguduit lumea în anii ’50, apoi, pâș-pâș, această armă teribilă s-a pripășit pe la câțiva aliați. Dar, vrând-nevrând, ea a ajuns și în mâna (vorba vine) unor puteri deloc aliate, ba dimpotrivă. Nu intenționez să fac aici istoricul răspândirii bombei atomice, a variantei zise „cu hidrogen“ șamd, până când s-a ajuns la soluția unui acord de neproliferare. Care, dacă nu știați, dar și dacă știați, și-a pierdut valabilitatea de curând. „Îmbogățirea uraniului“ a intrat în fondul principal de cuvinte al multor limbi, în al nostru cu siguranță, deși nu putem emite nici o speranță în a ne-o însuși în vederea obținerii unei bombe cât de mititele, ca să ne apărăm…
Între timp, armele au devenit tot mai complicate, sofisticate cum se spune cel mai des, iar proliferarea lor a prins o viteză mult mai mare decât până acum. În paranteză fie zis, viteza creștea și înainte. De exemplu, în primele cărți ale lui Antoine de Saint-Exupéry, Courrier Sud (1929), Vol de nuit (1931), avioanele pe care le pilota autorul abia dacă puteau depăși viteze de 300 km pe oră, în timp ce în Pilote de guerre (1942), hop!, se vorbește deja de 800 km pe oră!
Între timp, după cum putem vedea în țările care se pretind mari puteri, se întâmplă o dezvoltare a tehnologiilor fără precedent. Acum patru ani, când Rusia a invadat Ucraina, dronele erau niște scule pașnice, se foloseau în serviciile poștale. Dar la ce calibru au ajuns ele acum, patru ani mai târziu, nu cred că se gândise cineva înainte. Acum ele acționează în roiuri pentru uciderea oamenilor și pentru distrugerea clădirilor. Dar ele nu mai sunt singure, li s-au alăturat și roboții, mai întâi ca niște jucării drăguțe, prin Japonia, ba avem și noi, pe ici pe colo, simpaticii roboți, încă fără figuri umane, care fac curat în cutare spațiu mai vast, se feresc de tine dacă le treci prin față și îți și comunică una-alta. Ni se mai arată și niște roboței patrupezi de oarecare haz.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a făcut o vizită în China, stat care aspiră la un loc în play-off-ul ligii roboților. I s-au prezentat acolo multe dintre minunile tehnicii chineze, dintre care ar fi de reținut un foarte interesant dans al roboților. Un fel de creaturi cu vag aspect uman, „cu un mijlocel tras printr-un inel“ încă mai strâmt decât cel clasic. Ce 90-60-90! Nu mă hazardez să presupun vreo dimensiune, dar pot anunța că mijlocelele marilor actrițe de altădată, Gina Lollobrigida mai ales, sunt mult reduse în varianta metalică. În ce privește dansul acela, în fața căruia dl. Merz rămăsese, poate, cu gura căscată, politicos, pe dinăuntru, el poate fi tratat și asemenea celebrului dans al marilor rugbiști neozeelandezi, un fel de hakka, a cărui semnificație în sport e cum e, dar vai de aplicarea ei pe câmpurile de luptă ale planetei noastre, tot mai multe în ultimul timp, de ai putea chiar să crezi că, așa, pâș-pâș, a cam început războiul mondial de care ne temeam și speram să nu mai aibă loc niciodată.
Că unul dintre dansatorii chinezi a căzut pe spate pur și simplu, pe bune, nu e de mirare, acești înlocuitori ai oamenilor mai fac și ei câte-o greșeală, ca să credem că-s umani. Să-l fi imitat pe patinatorul acela virtuoz, care, totuși, a căzut și s-a ridicat, la recenta Olimpiadă rece din Italia? De altfel și Ilia Malinin și dansatorul chinez s-au ridicat repede și și-au continuat numărul. Primul, desigur, ajutat de dirijorul său, inginerul, al doilea de propria putere.
Și pisicuțele-robot, și mașinăriile de la magazine sau spitale par deocamdată de treabă. Dar imaginați-vă că dirijorii noii specii de roboți nu ar mai fi atât de pașnici și ar trimite împotriva oamenilor hoarde întregi de dansatori cu vag aspect uman, cu clare intenții războinice. Oare mila și empatia se pot transmite wireless?
Pe scurt: ăștia să fie noii extratereștri, construiți chiar de noi, după ce ăilalți s-au tot ascuns? Oricum, avionul de luptă american B-2 are aerul unei farfurii zburătoare și nu văd de ce, la întoarcerea din misiune, să nu coboare din el chiar un extraterestru. Chiar dacă atunci când s-a urcat, încă mai credea că e om.