Neculai M. Asiminei
Romanul dvs. Omul care n-a tăcut are cele mai nobile intenții de a construi un personaj care spune ceea ce alții nu au curajul să spună.Revista nu publică fragmente de roman decât în cazuri excepționale, dat fiind spațiul restrâns.
Cocoloș Dan Luca
Trimiteți, vom vedea atunci despre ce este vorba în textele dvs.
Mostafa Badoui
Un gest curajos faptul de a scrie în altă limbă decât cea maternă.
Gabriela Galeș
Sfatul meu este să vă citiți versurile într-un cenaclu, să aflați părerea celorlalți despre ele. Cea mai nepotrivită, ca să nu spun păgubitoare idee, este aceea că tot ce scriem merită citit de către ceilalți, și apreciat, dar noi nu interacționăm cu ei, nu ne interesează ce scriu ei, deci nici nu-i mai citim. De unde primejdia de a ne închide în iluziile noastre că scriem ceva extrordinar. Simțul critic propriu ar fi bine să întâlnească simțul critic al celorlalți, de preferat oameni cu experiență literară, neegolatri, generoși, care vă pot ghida, dincolo de orgoliul lor.
Mircea Oprea
Din multele aforisme, alegem câteva, aici:
Centaurul-omul oprit la jumătatea drumului în încercarea sa dramatică de a atinge idealul perfecțiunii ca ființă.
Destinul numelui, același zeu în patrii diferite, Hermes/Mercur dă grecilor hermeneutica, romanilor mercurialul.
Cine va face, cine va ridica în orașele noastre statuia omului de rând, eroul răbdării de zi cu zi, care face ca totuși această țară să nu sucombe în clipa asta. La statuia omului de rând aș aduce jerbe de flori pentru toate sărbătorile interzise nouă.
Cătălina Novac
Deocamdată se simte doar o anumită vibrație lirică în cele trimise, dar nu și o indivudualizare a vocii.
Laura Galic
Nuvela dvs. fantasy e scrisă cu o certă pricepere narativă, dar nu se poate publica tăind din text, care e prea lung pentru o revistă ca România literară, cu un număr anumit de pagini.
George-Eugen Itoafă
Mai reușite sunt Ultima scânteie și Ventriloc
Darius Alexandru Ghita
Considerații generale, adevărate, dar unde-i dimensiunea lor originală, unicitatea lor literară?
Andrei Guțu
Textele dvs. nu se pot publica.
Noni-Emil Iordache
Nu am reușit să alegem ceva reprezentativ din ce ne-ați trimis.
Simona Poclid
Ordalia ar merita mai mult decât un răspuns favorabil, dar spațiul acordat acestei rubrici e limitat de numărul de semne care se pot publica.
Marian Florin Raț
Intenții patriotice onorabile, dar versurile nu sunt publicabile.
Eugenia Grosan
Nu sunt versuri ieșite din limbajul literar comun, nu aduc nimic nou.
Ancuța Popovici
Nu sunt rele versurile, febrile, rapide, instantane, dar par scrise cu viteza gazetarului care trebuie să-și predea urgent articolul.
Andrei Toader
Trimite-ne textele.
Sabina Blajiu
Inocență și trăire copilăresc-naivă, ar fi ceva, dar nu e destul pentru a numi aceste texte, chiar rimate, poezie. Lipsește ochiul critic, meșteșugul minim, poate mai tîrziu, când veți avea o oarecare experiența literară, veți scrie în consecință.
Alesia Păcuraru
Încercarea de a trece în poezie o experiență existențială, dramatic-revelatoare nu înseamnă încă poezie, mai ales că e un singur text. Decantarea sau coacerea au legi nescrise în literatură.
Ionuț Albu
Ani de tăcere sunt mulți, poezia s-a tot dat peste cap, nu mai e ca în urmă cu decenii, e greu să refaceți intervalul de non-combat, dar nu e imposibil.
Alexandru Oprea
Blaga e un model prea vizibil în poezia, una singură, pe care ne-ați trimis-o.
Luminița Giurgiu
Nu ne-ați convins cu două flori, poezii, că e primăvară în grădina dvs.
Teodora Constantin
Trimiteți-ne și vom vedea despre ce este vorba.
Gh. Moraru
Am reținut opinia dvs. Mulțumim!
Vasîi Talida-Gheorghiță
Aveți sensibilitate, dar poezia cere mai mult.
Paul George Vasiliu
Discutați direct cu un redactor de la o revistă.
Andrei Ungureanu
Am propus un fragment din romanul dvs. Din țară mizdresc jivine redacției.
Rita H.
Am propus textul dvs. La atelier redacției.
Alexandru Purcăruș
moștenitorii
acest oraș va fi magnific
mi-a spus cu mândrie arhitectul
iar urmașii noștri ne vor pomeni cât lumea
doar pentru ei trudim
suntem sclavii lor voluntari
și ai viitorului
poate ne vor privi ca pe niște zei
și vor ridica temple
întru proslăvirea noastră
sau măcar niște muzee
pe unde își vor plimba cozile sure
și vor chițăi amuzați
Emilia Amariei
Iarna aceasta nu trece
S-a strâns pustiul în mine
până a devenit stare.
Mă locuiește
o așteptare împietrită,
ca o inimă care a uitat
pentru ce bătea –
Frica m-a baricadat înăuntru,
să nu mai găsesc drumul
spre ce doare.
Emoțiile s-au închis
ca niște ferestre
care nu mai dădeau spre nimic.
Iubirea a fost arhivată.
Cel mai crud adevăr
nu e că nu mai simt,
ci că asta
mă ține în viață.
Iarna aceasta
nu trece,
pentru că nu mai aștept
primăvara.
Raluca Maria Dănilă
Există semne de talent, dar ritmul este eminescian, universul la fel, poezia de azi nu urmează romantismul târziu al lui Eminescu, poetul român trăind în același timp cu modernul Baudelaire.
Poeziile primite sunt folositoare ca exercițiu de descoperire a limbajului liric în general. Ele îmi amintesc de lecțiile din atelierele de pictură din epoca Renașterii italiene, unde un ucenic era pus să copieze o lucrare celebră. Avem, deci, o copie, o rescriere a Scrisorii I, a Imnului Creației, din perspectivă creștină, cu unele inserții relativ personale. Nu le lipsește acestor versuri, totuși, ceva grațios.
Descoperirea eului profund, a puterii creative individualizate vine cu vremea, prin multe lecturi, răbdare și eventual sfatul unui îndrumător-profesor, prin frecventarea unui cenaclu. De asemenea, citind presa literară de calitate, volumele de poezie de azi, bine alese, vă puteți orienta în hățișul de voci mai mult sau mai puțin credibile. Publicăm pentru încurajare, bănuind și o vârstă fragedă, un fragment din versurile trimise redacției.
Înger căzut
Taina stelelelor din ceruri și al vremii început,
Leagănul zidirii lumii, rătăcit în absolut,
Zămislirea veșniciei ferecată-n adâncimi
Peste toate-a fost Cuvântul…
Preamărit de heruvimi.
În adâncului genune și-al pustiului decor,
Făr-a timpului măsură, de-nceput sau viitor,
Dăinuia pe-al lumii haos când nimic nu exista,
Duhul Sfânt, oștiri de îngeri negurile întrupa.
Și din noaptea cea eternă mai-nainte de trecut
Se năștea întreaga lume, căpătâiul nevăzut.
Universuri depărtate, stele mici plutind smerit,
Sori imenși planete-albastre concepute diferit.
Cu ce scop? Fu’ întrebarea unui înger înțelept.
De ce Doamne-ai făcut omul, vanitos și
insolent!
De ce l-ai lăsat pe dânsul pe pământ
moștenitor?
Pe Om! Carne din țărână, păcătos și muritor.
Minții lui ai dat putere să discearnă cum o vrea,
Frumusețea mea-i divină… L-ai făcut asemenea.
În grădina veșniciei cu iubire primenit
Dumnezeule! Doar nouă! Raiul s-ar fi cuvenit.