Vedenii
Eu l-am văzut pe Domnul
Dar El pe mine nu
Eram la tine într-o grădină
Când lumină când întuneric
Trupul meu era foarte firav
Și foarte sferic
Eu l-am văzut
Dar El pe mine nu
Apoi chiar în grădina mea
M-am preschimbat într-o stea
Din care ningea
Noapte cu aripi de fluture
De când m-am născut mirat și singur stau
Dar în mâini de mii de ani țin o pasăre
Măiastră
De unde o fi această pasăre măiastră
Care uneori devine albastră
Când în ochii ei mă uit
Parcă îi văd pe mama și pe tata plângând
Atunci cânt și râd
Și nu știu de ce
Cânt și râd
Apa care se înalță la ceruri
Apa care se înalță la ceruri o cruce parcă ar fi
Dar nu se vede cine poartă pe umeri
Această cruce muzicală
Care seamănă mai curînd cu o idee
În afară de mine nimeni nu o mai vede
Pentru că încă nu a fost gândită de Cel Mare
Este o iluzie a celor așteptînd
Să se ridice din adormire
Și să bea din apa care se înalță la ceruri
Hăituiți de sete cum sunt
Doar privirea marelui Înger
Ne mai cuprinde în timpul său neștitut
Piramida care vorbește
Niciodată nu am văzut piramida care vorbește
Ea nu este lângă celelalte piramide care tac
Are un trup care baletează printre secunde
Iar eu mă simt orbit de frumusețea ei
Am întâlnit piramida care vorbește într-o seară
La restaurantul nisipului
Eu cântam la pian și ea la vioară
De atunci a devenit o iubită pe care am scris
Un sonet pe sânii ei de piatră
Cum pe o secundă idolatră
Imaginația mea a devenit foarte ciudată
Dintr-o dată
Și atunci am adormit în brațe cu un mit
Care pe mine mă plângea
Copacul paralel cu o stea
Stau și privesc printr-un ochean de frig
Copacul paralel cu o stea
Mi se pare că tu ești acel copac al tim¬pului
Eu încep să scriu o poezie mirată
Cum nu am mai scris niciodată
Pe copacul paralel cu o stea
Lerui ce zăpadă simfonică
Îți acoperă trupul fantastic de nevăzut
Așa începe orice concert
Chiar Domnul dirijează acest concert
Numai că nu știm cine este compozi¬torul
Deodată un nor a început să râdă
Mi s-a părut că era un nor care a început să râdă
Acolo în interiorul unei secunde sau chiar
Al unei clipe
Parcă eram clipa aceea
Care șezând în fața mea
O îngeriță părea care cânta și cîntecul acela
Plutea prin fața Domnului cînd deodată
A început să ningă dintr-o roată
Norul a început să râdă
Și eu cântam la o muzicuță de iarbă
Singur și foarte pământ