Titluri noi
La Editura Humanitas a apărut volumul de eseuri De ce privim în direcția greșită, semnat de Valentin Constantin. Autorul, profesor emerit la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a predat Drept internațional, relații internaționale și Drept european, este și un colaborator permanent al revistei Orizont (aici putem citi, număr de număr, textele sale care se remarcă prin deschidere intelectuală, luciditate și finețea interpretărilor cu care tratează diferitele teme). Calitățile sale scriitoricești sunt probate și de noua carte, despre care mărturisește: „Textele adunate în acest volum sunt, în intenție, eseuri. Adică aparțin genului literar probabil cel mai recent și, aparent, cel mai lipsit de servituți stilistice. La 15 ani am descoperit primul eseu adevărat. Era o conferință ținută de Gottfried Benn la Universitatea din Marburg, acolo unde studiase. Titlul era Probleme ale liricii. Mă declar extrem de norocos că l-am descoperit. A fost mulți ani trufa albă a lecturilor mele.“ De citit!
Emilian Iachimovski și, recent, Mihai Firică și Nicolae Teoharie sunt poeți afirmați la Turnirul de Poezie. În anul 2023, când a concurat cu versurile sale expresive și stranii, Emilian Iachimovski a fost o surpriză extrem de plăcută a acelui concurs de poezie. Volumele publicate ulterior au confirmat acea bună impresie. Este și cazul noii sale plachete cu titlul Încă o zi, care vede lumina tiparului la Editura Oscar Print. Reproducem un poem din volum, cel notat cu numărul 26, care confirmă, avem încredințarea, aprecierile noastre: „Dacă nu te visează nimeni, nu exiști./ Furtuni de cai și flăcări de vânt/ rătăcesc peste chipul lui, ca o rochie/ de mireasă în mărăcini pe câmpia crăpată, ca tăcerea nelipsită de la prânzul/ cu un singur fel de mâncare./ Doar zgomotele rămâneau aceleași/ în camera din care plecase./ Sunt unii care mai vorbesc despre asta/ ca și cum ar povesti un film/ pe care nu l-au văzut niciodată.“
Ion Cristofor, poetul echinoxist prețuit, publică la Editura Napoca Star o ediție bilingvă, română-italiană, a poeziilor sale. Versiunea în limba italiană a versurilor aparține mai multor traducători: Eliza Macadan, Iuliana Olariu și Ștefan Damian. Am ales un poem: „Habar n-am pe cine trezește ceasul deșteptător/ din nori/ Știu însă că toată viața am descifrat în litere și semne/ forma indescifrabilului// Știu însă niște cuvinte ca lămpașe aprinse în beznă/ știu și că moartea atât de rău famată nu e în fond/ decât un soi de audiență la palatul tăcerii// Că dragostea ne poate vorbi uneori într-o limbă/ neînțeleasă/ că poezia e o împreunare/ o senzuală împerechere cu nespusul// Atunci când moare un poet/ domnia frigului mai câștigă o țară“ (Ceasul deșteptător din nori).
Lectură plăcută! (Cronicar)
Reviste literare
În revista Steaua (nr. 11-12, 2025), putem citi un eseu interesant al lui Adrian Lesenciuc despre proza lui Ștefan Bănulescu, căruia, pornind de la nuvela Dropia din volumul Iarna bărbaților (1965), îi redefinește, convingător, profilul original de scriitor: „În stepa fără margini, cu orizont îndepărtat, fantasticul lui Ștefan Bănulescu e doar un iz de fantastic în linia epică a tradiției românești. Fantasticul bănulescian se naște în mintea lectorului, în imaginea indusă, șlefuită cu instrumente vechi, lăsând o anumită patină, un sentiment al uzurii, al vechimii. Ruptă de curente, ancorată în filonul tradiționalist, dar scoasă din posibila lâncezeală autohtonistă de stilul impecabil al prozatorului din Bărăgan, menținându-se așadar doar dimensiunea arhetipală a spațiului rural, doar conexiunea cu orizontul altor vremuri, proza lui Bănulescu nu este una care să aibă legătură directă cu fantasticul folcloric, ci una care recompune un folclor filtrat, pentru a da seama de ( și a se baza pe) arhetipuri. Fantasticul bănulescian rămâne sugerat, ipotetic, suspendat. Ștefan Bănulescu nu este, nici în proza scurtă, nici în roman, un scriitor realist apropiat de tradiția acelor ani, în ciuda faptului că realist-socialiștii au vrut să-l reconsidere și să-l asume, încadrându-l în realismul așa-numit postbelic. Dimensiunea fantastică a prozei sale, deși doar sugerată în volumul din 1965, mai nuanțată ulterior în nuvelele și capitolele noi, nu poate fi neglijată.“
În Expres cultural (nr. 12, decembrie 2025), Emil Nicolae, la rubrica Textul și contextul, se oprește asupra unui subiect mai rar abordat – poetul ca „performer“, adică scriitorul pus în situația să-și citească, să-și recite propriile creații. Iată un episod rememorat de Emil Nicolae, care îl are în centrul său pe Bacovia: „…Și mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută demult, prin 1930, la teatrul vechi din Piatra Neamț (astăzi dărâmat). Un grup de poeți «fruntași», aflat în turneu, a urcat pe scenă, s-a așezat pe scaune și a trecut la treabă. Unul câte unul componenții săi se ridicau și pășeau în avanscenă (nu exista microfon) ca să-și spună versurile (dacă le aveau memorate) ori să le citească. Între scriitorii invitați, conform afișului, se număra și G. Bacovia. Când i-a venit rândul, cei prezenți au constatat, cu surprindere, că poetul dispăruse. «S-a plimbat o vreme prin spatele nostru (în fundalul scenei și în culise) – a explicat cineva – apoi a plecat. Cred că e acum în drum spre gară, dacă nu cumva a ajuns deja în trenul de Bacău!» Sigur, Bacovia era un ciudat, agorafob, timid, introvertit, «autist» s-ar zice azi, ceea ce ar explica situația… Dar să interpretăm lucrurile și altfel: dacă poetul nostru vroia să rămână scriitor și atât, displăcându-i condiția de recitator/ performer?“ E o presupunere îndreptățită. Cronicarul mărturisește că și el, adeseori, nu se simte deloc confortabil atunci când este obligat să citească, să vorbească în public și asta fiindcă se consideră scriitor, nu vorbitor. După părerea Cronicarului, cele două îndeletniciri/ însușiri, scriitor/vorbitor, sunt foarte diferite una de alta. (Cronicar)
Poezie „Mihai Eminescu“, Opera Omnia pe anul 2025
Ediția a 35-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” s-a deschis pe 14 ianuarie în foaierul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, cu manifestarea „Ziua Editurii Junimea la Botoșani”. Astfel, în prezența managerului editurii, Simona Modreanu, au fost prezentate mai multe apariții editoriale, printre care volumele Primul raft de Gellu Dorian, Împotriva orbirii de Nicolae Corlat, Vorbitorul din umbră de Valentin Talpalaru, Oarba vecie din minutare de Valeriu Stancu, dar și cărți semnate de Dinu Flămând, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Cristina Danilov și alții. Au vorbit despre lucrările menționate Simona Modreanu, Daniel Cristea-Enache, Paul Gorban, Lucian Vasiliu și Matei Vișniec, prezent la Botoșani cu spectacolul Cabaretul cuvintelor, pus în scenă la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava.
Pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, scriitorii prezenți au participat în sala Consiliului Local al Primăriei Municipiului Botoșani la ședința extraordinară în care s-a votat și s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani poetului laureat. La Biserica Uspenia, după ce au fost depuse jerbe de flori la statuia poetului din curtea bisericii, a fost ținut un Te Deum, urmat de un recital al poeților invitați: Adrian Popescu, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Lucian Vasiliu, Grete Tartler, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Valeriu Stancu, Valentin Talpalaru, Vasile Tudor, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe și Horia Gârbea. Seara, în sala de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu”, a avut loc gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2025. După cuvântul primarului Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, Varujan Vosganian a ținut mult așteptatul discurs despre Eminescu, axat pe ideea că teiul din Parcul Copou s-a regenerat din trunchiul bătrân și obosit, prin propriile-i forțe miraculoase, devenind tânăr și contemporan cu noi. A urmat salutul Ministerului Culturii, transmis de Dănuț Huțu, directorul Inspectoratului pentru Cultură al Județului Botoșani. Apoi, Simona Modreanu și Daniel Cristea-Enache au prezentat volumul Primul raft, apărut la Editura Junimea, carte care însumează, pe lângă o istorie a edițiilor anterioare ale acestui premiu, și cronici despre cele treizeci și trei de antologii din seria „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu”, serie pe care o coordonează Gellu Dorian la Editura Rocart. Ion Pop a prezentat ultima antologie a seriei: cartea Realul mai sus cu un ton de Grete Tartler. La gală au fost invitați și cinci laureați ai acestui premiu, care au citit din poeziile lor: Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ion Pop, Lucian Vasiliu și Grete Tartler.
După lectura celor trei poeți pre zenți la Botoșani, din cei șapte nominalizați – Nichita Danilov, Marian Drăghici și Matei Vișniec –, a urmat momentul mult așteptat: decernarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2025. Juriul, format din Vasile Spiridon, președinte, Al. Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Gabriela Gheorghișor, Dan Gulea și Irina Petraș, membri, în urma nominalizărilor făcute de organizatori – respectiv Nichita Danilov, Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu –, a decis ca laureatul acestei ediții să fie poetul Nichita Danilov. Poetului i s-au înmânat însemnele premiului: diploma, coronița de lauri, cecul și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani, urmând ca până la finele anului să i se editeze o antologie din poezia sa. Laudatio a rostit-o Vasile Spiridon, care, printre altele, a subliniat: „Poate că unul dintre argumentele pentru care juriul l-a ales pe Nichita Danilov este autenticitatea poeziei sale.(…) Nichita Danilov are teritoriul său bine circumscris, plin de prezențe grotești, plin de arlechini la marginea câmpului – cromatica este în general închisă, neagră, cenușie –, dar există, dincolo de toate acestea, speranța că poezia va salva lumea. Iar Nichita Danilov crede în acest argument – că poezia va salva lumea.“ În cuvântul său de mulțumire, Nichita Danilov a spus: „Eu acum sunt profund emoționat. Și sunt emoționat cum nu am mai fost altă dată la Botoșani. Aici veneam totdeauna cu dezinvoltură. Acum emoțiile m-au cuprins de cum am ascultat de dimineață, din balconul hotelului, versurile lui Mihai Eminescu, ce răsunau în tot orașul. Erau din Sara pe deal. […]. Nu sunt un bun actor să pot masca aceste sincere emoții.“ Gala s-a încheiat cu un recital extraordinar al violoncelistului Adrian Naidin. Prezentatorul galei a fost actorul Răzvan Amitroaie. Au mai fost prezenți la Botoșani și scriitorii Maria Stancu, Radu Florescu și Vasile Tudor. (Gellu Dorian)
O manifestare literară la Ploiești
Vineri, 23 ianuarie, chiar în ziua apariției acestui număr al revistei noastre, la Ploiești se va desfășura o manifestare literară foarte interesantă, cu participarea câtorva membri ai redacției României literare. Cu acest prilej va avea loc o ședință redacțională specială a României literare, cu public format din elevi și profesorii lor de la Colegiul „Mihai Viteazul“ din municipiu. Apoi, se va lansa, în fața publicului ploieștean iubitor de literatură, printul numărului 1 (unicul) al publicației Revista Nouă pe care, în anul 1966, au scos-o la Ploiești Nicolae Manolescu, Ștefan Bănulescu și Ion Bălu. În fine, scriitorii vor lua parte la o emisiune Tv locală, în care vor discuta despre Revista Nouă și vor evoca personalitatea lui Nicolae Manolescu. Inițiatorul și amfitrionul acestui eveniment este criticul literar Dan Gulea. Redacția R.l. va fi reprezentată de Angelo Mitchievici, Cristian Pătrășconiu, Ionela Streche și Răzvan Voncu. De asemenea este invitat și scriitorul Ion Bogdan Lefter.
De menționat în treacăt că revista Revista Nouă, readusă acum în atenție, se anunța a fi, după primul său număr, un proiect literar de anvergură deosebită, de la calitatea autorilor și a textelor publicate (semnează, între alții, Ștefan Bănulescu, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Dumitru Țepeneag, Ion Bălu, Laurențiu Ulici, Mircea Iorgulescu, Adrian Marino, Dinu Pillat, Nichita Stănescu, Dumitru Dinulescu, Cezar Ivănescu) și până la structura sa limpede, coerentă și rubricarea atractivă. Să mai spunem că articolul de fond, excepțional, intitulat Titu Maiorescu, este semnat de Nicolae Manolescu, care nu avea pe atunci decât 27 de ani. Alte vremuri, alți oameni. (Cronicar)