Scriitorul și eseistul politic cu origini italo-elvețiene Giuliano da Empoli – autorul bestsellerului Magul de la Kremlin (Gallimard, 2022; Humanitas Fiction, 2023, traducere de Bogdan Ghiu) – este un fin cunoscător al culiselor puterii politice pe plan internațional (a avut funcții în preajma unor oameni politici importanți, a fost consilier al prim-ministrului italian etc.). În 2025 a publicat, în acest sens, un volum de mici eseuri politice – cu accente biografice – de o acuitate tulburătoare, pe alocuri angoasantă: e vorba de Vremea prădătorilor/ L’heure des prédateurs (Gallimard, 2025), volum apărut în același an și în România, la Editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Cristian Preda. Eseurile poartă date și locuri diferite de pe mapamond – din Europa în America și Asia, de la New York la Riyadh (Arabia Saudită), de la sediul ONU la Ritz-Carlton etc. –, cele foarte recente (datate 2024) alternează cu texte datate cu zece ani și mai bine în urmă, dar toate dau seamă de germenii unei noi epoci, tehnologice și post-democratice, pe care eseistul o numește, fără menajamente, o epocă a „prădătorilor“. Teza lui principală este că epoca democrațiilor postbelice (pe modelul american) – cu reguli și principii, cu respectarea drepturilor omului și ale minorităților, cu evitarea tensiunilor internaționale – a fost mai degrabă o excepție în lunga istorie de violențe a omenirii. Ea e pe cale acum să se încheie sub presiunea tehnologiei, a mediilor online și a inteligenței artificiale, ce proliferează necontrolat, creând haos: „seniorii tech“ și dictatorii lumii (noii „borgieni“, cum îi numește da Empoli) își dau mâna spre a prelua controlul statelor și al lumii, în lupta pentru o nouă ordine mondială, odată cu prăbușirea modelului democratic – garant al păcii pe care l-a reprezentat America după Al Doilea Război Mondial: „În prezent, democrațiile noastre par încă solide – scrie Giuliano da Empoli. Dar nimeni nu se îndoiește că tot ce e mai rău n-a venit încă. Noul președinte american s-a așezat în fruntea unui cortegiu pestriț de autocrați cărora nu le pasă de nimic, de conchistadori ai celor mai avansate tehnologii, de reacționari și de complotiști nerăbdători să radă tot. O eră a violenței fără limite se deschide în fața ochilor noștri și, la fel ca-n vremea lui Leonardo (da Vinci, n.m.), apărătorii libertății par să fie foarte nepregătiți pentru misiunea care le revine.“
În noul haos mondial, în care schimbările se petrec cu viteza fulgerului, cei care au succes sunt personajele „borgiene“ sau „machiavelice“, cum le numește da Empoli, făcând aluzie la Principele lui Machiavelli. În fond, nimic nou sub soare – oricât ar părea de paradoxal pentru noi –, istoria omenirii a oferit deja toate aceste modele de lideri, și – pentru cine știe să o citească, spune eseistul – ea poate oferi și avertismente sau indicii pentru aceste comportamente politice: „Adepții lui Borgia sunt niște organisme foarte bine adaptate la turbulențele unui sistem politic și care țin atât de limitele sale, cât și de felul cum reacționează la incertitudine sau pericol, răspunsurile posibile fiind viteza reacției și forța. Vremea prădătorilor este, la urma urmei, doar o întoarcere la normalitate. Anomalie a fost mai degrabă scurta perioadă în care s-a crezut că setea sângeroasă de putere poate fi oprită printr-un sistem de reguli.“
Oricât ar părea de șocant pentru noi, uneltirile de azi ale borgienilor nu sunt nimic altceva decât versiunea actualizată a ceea ce vedem în cărțile de istorie, în Viețile lui Plutarh și în relatările lui Suetoniu, în cronicile din Renaștere și în memoriile din timpul Vechiului Regim. Borgienii de azi nu-i citesc pe antici, dar se recunosc între ei.“
În haosul actual creat de mediile online, specia „borgienilor“ se distinge prin faptul că acționează imprevizibil și necugetat, producând stupoare, dar manifestându-și astfel puterea, prin efectul de șoc provocat. Poate că un personaj ca Trump – calificat de eseist drept un analfabet funcțional (și un om care nu citește, nici măcar notițele lăsate de consilierii săi), dar cu un simț politic mult superior experților și „supradotaților“ (adesea incapabili să înțeleagă cu adevărat politica) – poate fi surprins mai adecvat în lumina acestor considerații: „Apogeul puterii nu e atins când acționezi, ci dacă acționezi necugetat, căci doar așa produci uluirea pe care se bazează puterea principelui.“ Iar borgienii au un avantaj în noua lume, acela că sunt obișnuiți să evolueze într-o lume fără limite, fără scrupule și fără reguli respectate: „Ei nu vor să-i oprească pe adversari (vezi Putin, n.m.), căci forța lor e hrănită de tot ce-i neașteptat, instabil și războinic.“
Partea cea mai periculoasă, însă, este – în viziunea lui Giuliano da Empoli – alianța dintre autocrați și „seniorii tech“, cum îi numește el, stăpânii tehnologiilor de ultimă oră. Până în prezent, „convergența borgienilor și a tehnologilor“ era disimulată, fiindcă cei din urmă nu îndrăzneau să conteste pe față elitele politice și, odată cu ele, vechea ordine economică și democratică. Pasul însă s-a produs odată cu al doilea mandat al lui Trump, obținut cu sprijinul lui Elon Musk, dar înainte de acesta din urmă – mai scrie Giuliano da Empoli – a fost personajul numit Eric Schmidt (de la Google), cel care a contribuit decisiv (prin algoritmii platformelor online) la realegerea lui Obama, pentru cel de-al doilea mandat. Și iată cum se dezvăluie, în toată amploarea ei, complicitatea fostelor elite politice americane (democrații, în acest caz) cu „conchistadorii tech“, o complicitate ce datează cu mult înainte de Trump: „Din pricina acestei proximități, partidul avocaților (democrații, n.m.), foarte grijuliu când venea vorba despre respectarea normelor și a legii, a uitat să impună fie și o minimă reglementare cu privire la platformele pe care s-a mutat o mare parte a vieții politice a națiunii. Nici măcar după prima alegere a lui Trump, când era clar că puterea platformelor altera în profunzime funcționarea democrației americane, democrații nu s-au gândit, fie și în treacăt, să le impună un minimum de responsabilități celor care deveniseră – în mod evident – noii stăpâni ai jocului. (…) Din pricina lor, în loc să se dezvolte sub supraveghere guvernamentală, așa cum a fost cazul cu armele atomice sau alte tehnologii militare, IA crește fără control, în mâinile unor firme private înălțate la rangul unor state-națiuni.“ Giuliano da Empoli consemnează, din nou fără menajamente, această trădare a elitelor politice americane (democrate), vinovate în fond de ascensiunea unui Trump și de proliferarea incontrolabilă a platformelor online și a inteligenței artificiale. Și face o comparație subtilă între cucerirea imperiului aztec de către conchistadorii spanioli (scenă cu care se deschide volumul) și iminenta (?) cucerire a lumii de către „conchistadorii tech“, cucerire care n-ar fi posibilă fără sprijinul unor oameni din interior ai imperiului/statului.
Volumul lui Giuliano da Empoli – cu montajul său de scurte eseuri scrise în perioade diferite – se prezintă ca un work in progress, cu observații de o luciditate necruțătoare, dar, totuși, fără concluzii definitive. Cu acuitatea lui de moralist și cultura lui clasică (istorică și politică), eseistul ne ajută să înțelegem actualitatea și atrage atenția asupra marilor riscuri ale prezentului, descifrând tipologii umane existente dintotdeauna și epoci istorice asemănătoare. Îmi place să cred că scenariile cele mai negre (pentru viitorul omenirii) descrise de Giuliano da Empoli sunt o formă de avertisment, lucid și avizat, și doar o puternică motivație, fie și înfiorată, pentru apărarea conștientă a democrațiilor de azi, cu toate imperfecțiunile lor.