Cristian Horgoș
Aveți dreptate, e o analiză lucidă a noilor generații.
Robert Boeru
poate că prezentul (II)
Am crezut că prezentul este ca primul strat de zăpadă
Și că acoperă un trecut șovăielnic, instabil, gata să cadă
Până când, din pământul decolorat, printre fire de iarbă moartă
Sunt gata să răsară daphne, ghiocei și lalele ca într-o operă de artă
Cândva, într-o eventuală primăvară a vieții, pe care încă o aștept înfrigurat
Întins pe solul rece, printre petunii și mușcate care n-au rezistat;
Dar poate că, de fapt, prezentul e singurul mod de-a decora trecutul
Poza a fost deja făcută, nu îi mai pot schimba culorile, și nici țesutul
Dar o pot încadra într-o ramă cu foițe de aur pe-o margine elegantă
Cu ceva care să reziste în timp, baroc și frunze de acantă
Da, înfrumusețez tabloul iernii vieții mele, anost în sine, dar împrejur aurit
Fără să arunc o privire pe geam și să observ cum, acum, grădina a-nflorit.
Alexandru Oprea
Din cel de al doilea ciclu de versuri primit, mai închegat este textul liric „Zile albe“.
Alexandra Zamfir
Revista România literară are cronicarii și recenzenții săi. Trimiteți totuși recenzia, să vedem cum scrieți.
Iosefina Schirger și Petru Ababii
Un dialog interesant, dar nu intră în profilul revistei.
Alecu Maria Roberta
Ar fi semne de sensibilitate, dar renunțați la rimele facile. Fiind atât de tânără, ați avea nevoie de un îndrumător, un profesor de limbă și literatură, de ambianța unui cenaclu, citiți mult, acum se acumulează informațiile importante, formatoare. Nu ocoliți marii poeți români, universali, traducerile de poezie, revistele literare.
Ariana Zburlea
Am citit cele două capitolele trimise din romanul dvs. „Sari, Ilarion!“ Subiectul, viața vârstnicilor dintr-un azil, cu un personaj bântuit de amintiri vii din toate vârstele pe care le-a parcurs, mi se pare puțin frecventat în proza de azi. Aveți naturalețe, firesc și tensiunea epică necesară în textul dvs., personaje credibile, dialoguri verosimile. Mici sugestii, „oameni fără pereche“ ar trebui înlocuit cu „oameni singuri“, aceștia contrar perechilor, despre care scrieți. E, bănuiesc, o scăpare. Fără pereche sunt oamenii excepționali, unici. Sună ciudat, apoi, „pictate imaginativ“ despre niște tablouri oarecare.
Mihaela Aionesei
Mi-am inventat toate tristețile
le-am îmbrăcat în fiecare zi
le-am scos la plimbare
erau păpușile mele preferate
suflam din când în când peste ele
să le țin în viață
când aerul s-a subțiat
am inventat o chilie
am lăsat în urmă tot
și m-am mutat într-o rugăciune
aerul avea miros de toamnă
pe altarul ei ardeam
ca o gututie cuprinsă de brume
înainte să-mi sugrum pornirile
păpușile au dat buzna
nu puteau trăi fără mine
dar nici eu fără Tine.
Unii vor țigla de pe casă
alții clanța de la ușă
ferestrele inima
zona intimă
în care îmi țin toate secretele
o mierlă cântă liberă
în teiul din parcul orașului
e aproape de mine
atât de aproape
încât îi simt șiroind sângele
când se dă cu capul de lumină.
Laura M.
Proze ciudate, în lipsa unor introduceri ale personajelor, fir epic vag enigmatic.
Camelia Gămălău
Sensibilitate și devoțiune, dar și multe ecouri din poezia lui Eminescu, Goga, Coșbuc.
Vitalie Secrieru
Trimiteți-ne versurile tinerei autoare.
AR Pascaru
Luați legătura cu Sorin Despot la Uniunea Scriitorilor pentru Programe.
Narcis Terhat
Nu sunt deocamdată publicabile încercările dvs. Potirul nu conține esență de mir, ci vin, pentru Prefacere (transsubstanțiere).
Cristian Dumitru Ene
Vă apreciem munca științifică, dar versurile dvs. nu sunt publicabile.
Ciprian Crișan
V-am răspuns în numărul 45/2025 din România literară.
Maria
O reluare a Cântării cântărilor, elogiu biblic al iubirii. Mă refer la capitolul 2, mai ales. Dar și rescrierea dvs. are rostul ei, o publicăm
Cel drag
Și-am deschis pentru cel drag,
Dar iubitul meu plecase.
Doamne, cum se zbuciumase
Inima când sta pe prag!
Prin grădinile cu crini,
Prin popoarele cu spini,
Pe colnice cu măslini
Am fugit ca o gazelă
Însă nu l-am mai ajuns
Ce zare să-l fi ascuns?
Din cerul ca o dantelă
L-am chemat scăldată-n plâns,
Dar de glas mi s-au pătruns
Numai văgăunile,
Vântul și tăciunele.
Marius Pădurean
Negru pe alb e o povestire reușită, expresia unei lumi marginale, cu firul epic al relatării bine controlat spre concizia expresivă pitorescă.
Emilia Amariei
Problema nu e timpul, faptul că volumul recenzat de dvs. a apărut în 2019, ci textul recenziei, care nu se ridică la exigențele revistei. Intenția dvs. recuperativă este frumoasă ca gest, dar atât.
Cristina Lazăr
Poezia, doar una, nu e publicabilă, ritmul ei este eminescian, universul la fel.
Roxana Nedelcu
Un roman ce pare interesant, cu ecouri favorabile în lumea canadiană, pentru ea lumea miturilor, legendelor și tradițiilor românești este desigur o noutate.
Ana Dioșan
Fără primele paragrafe, pretențioase, ar fi ceva interesant în analiza dvs. Dar nu vă grăbiți, citiți cât mai mult, e vârsta când se acumulează informațiile esențiale.
Alina-Lorena Comănese
Topârceanu se simte prea vizibil în versurile trimise de dvs.
George Băicoianu
Sunteți foarte productiv, iar Plăvenii dvs., evocați cu atașament, sunt Miorcanii lui Ion Pillat, ca model de lume. Versificație clasică, univers rural, care trăiește urmând o tradiție de veacuri, am preferat „Mai iarnă-mă“, mai îndrăzneață estetic.
Simona Barlaboi
Nu înțeleg cum v-ați pierdut calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. Ați fost exclusă, suspendată pentru neplata cotizației?
Mihai Dumitru Manciu
Adresa revistei o puteți găsi în caseta ei redacțională.
Darius Alexandru Ghiță
Mai reușită mi s-a părut povestirea Alter ego decât versurile, cam reci, conceptuale. Deocamdată nu am putut alege ceva reprezentativ.
Petronela Ungureanu
Versurile dvs. sunt unele surprinzător de inspirate, altele mai puțin, o mai mare disciplină a discursului nu v-ar strica. Ardența sentimentului, calitatea dvs. principală, ar avea de câștigat. Vă sugerez eliminarea cuvintelor din paranteză.
Lecția de istorie
Te-am iubit (în existență)
Când focul nu era inventat
Aruncatul pietrelor era o religie
Religia mea erai tu.
Apoi îmi amintesc cum
Tu-mi erai zeu probabil
Pentru că-ţi spălam tălpile cu părul
Şi le ungeam (cu răbdare) răbdătoare.
Mâinile tale – legiuni – îmi mărşăluiau pe piele
Provincie după provincie,
Implorând capitulare eternă.
Şi te-am lăsat să mă revendici,
Cu binecuvântate lanţuri,
Sărutându-mi încheieturile.
Dan Roman
Credenționalul dvs., evocare a zilei Marii Uniri, l-am încredințat redacției.
Iosif Periade
Trimiteți-ne, desigur!
Vlad Ștefoni Vă așteptăm cu mai multe versuri, ca să alegem din acestea ceva deosebit, dat fiind că nu sunteți la prima publicare