Un furt ca la carte. Iar cartea se numește Appelez Fantômette! (Volumul 29, autor Georges Chaulet, 1975): «Il suffit de poser une échelle contre le mur, de grimper au premier étage. D’ailleurs, il n’y a qu’un étage. Ensuite, on casse un carreau. On fait dix mètres, on brise la vitrine d’un coup de marteau, et hop! on a la main sur l’objet. Ah! si je n’étais pas enfermé ici, je vous assure que ce serait vite fait!»
(Adică: „Îți ajunge să pui o scară lîngă perete, să urci la primul etaj. De altfel, e doar un etaj. Apoi, spargi un geam. Parcurgi zece metri, lovești vitrina cu un ciocan, și hop! ai pus mîna pe obiect. Ah! dacă n-aș fi închis aici, vă asigur că ar fi gata în doi timpi și trei mișcări!“).
Replica este rostită în carte de Le Fouret, un hoț versat, care se află la momentul povestirii la închisoare. Deosebirea este că, în locul unei scări extensibile, în zilele noastre, a fost folosită o nacelă (cum o numesc constructorii) mecanizată. Coincidența a fost repede observată pe rețelele sociale franceze, reluată în cîteva publicații.
Dar înainte de furtul de la Luvru din toamna acestui an, bijuteriile coroanei au mai fost furate, pe 21 septembrie 1792, la scurt timp după căderea monarhiei absolute (10 august 1792) și chiar înainte de proclamarea Republicii (22 septembrie 1792). Acest eveniment a avut loc în contextul haosului Revoluției Franceze (da, sîngeroasa revoluție franceză, o spun de cîte ori am ocazia) cînd Comisia pentru Tezaurul Național a transferat bijuteriile de la bazilica Saint-Denis (locul tradițional de păstrare) la Garde-Meuble de la Couronne (un depozit regal situat în actualul Hôtel de la Marine, de pe Place Vendôme din Paris). Nu la Luvre, cum au scris unii comentatori, Luvrul abia devenise muzeu public în august 1793, după confiscarea colecțiilor regale.
Bijuteriile, evaluate la peste 100 de milioane de livre (o sumă uriașă pentru epocă, în jur de 428 de milioane de euro, azi ), includeau diamante celebre precum Regent Diamond (110 carate), Sancy Diamond (55 carate) și French Blue (67 carate, tăiat ulterior în Hope Diamond).
Un grup de hoți „amatori“ (inclusiv bijutierul Marie-Noël Gobert, paznicul Paul Mieurant și alții) au intrat noaptea în Garde-Meuble, folosind chei furate și avînd informații din interior. Au spart vitrine și au sustras majoritatea pieselor în două nopți consecutive (19-20 și 20-21 septembrie). Au fost luate peste 500 de kg de bijuterii, dar nu toate – unele au rămas nevătămate. Hoții au fost prinși, în marea lor majoritate: Paul Mieurant a fost arestat rapid, judecat și executat prin ghilotinare în 1793, pentru trădare și furt. El a fost considerat principalul responsabil, deoarece cunoștea vulnerabilitățile de la Garde-Meuble.
Marie-Noël Gobert a fost, de asemenea, arestat și condamnat, dar a scăpat de execuție datorită conexiunilor sale și a colaborării cu autoritățile, oferind informații despre ceilalți complici (a scăpat, dar a și turnat). Alți membri minori ai grupului au fost prinși în timpul încercărilor de a vinde bijuteriile în Paris sau în afara Franței (Anglia, Olanda). S-a recuperat doar o treime din tezaur, în special piesele mari: Regent Diamond a fost găsit în 1793, ascuns într-o mansardă din Paris. Iar Sancy Diamond a fost recuperat după ce a fost vîndut în străinătate. Astăzi, cele două diamante se află la Luvru, scăpînd furtului recent.
Un fel de al doilea „furt“, ceva mai organizat, a marcat ruperea Franței Republicane, nou înființate, de Franța Regală. În 1793, Convenția Națională a ordonat inventarierea și evaluarea bijuteriilor rămase după furtul din 1792. Unele piese mai puțin valoroase sau deteriorate au fost topite pentru aur și argint, iar metalele prețioase au fost folosite pentru a susține economia Republicii, afectată de inflație și războaie (ex. Primul Război de Coaliție). Diamantele și bijuteriile mai puțin iconice (care nu erau imediat recognoscibile) au fost vîndute în licitații semi-publice sau prin intermediari în Europa. Se estimează că aceste vînzări au avut loc între toamna lui 1793 și 1794. Piesele majore, precum Regent Diamond, au fost păstrate și chiar folosite ca garanție pentru împrumuturi externe, fără a fi vîndute direct.
Dar, cum zic francezii, „jamais deux sans trois“, bijuteriile Coroanei, o parte din ele create pe vremea lui Napoleon, au fost victimele celui de-al treilea furt. Cam cum își imagina hoțul Le Fouret din cartea Chemați-o pe Fantômette. Cu complicitate din interior, bazîndu-se pe un sistem de securitate imperfect, hoții au reușit să pătrundă ziua în 19 octombrie 2025, într-un furt care a lăsat lumea cu gura căscată.
Din fericire, hoții au făcut greșeli și au lăsat urme, astfel încît doi suspecți au fost arestați în timp ce se pregăteau s-o șteargă pe furiș (diverși opinioniști de tv au susținut că furtul ar fi fost comandat de Moscova, dar avioanele în care voiau să urce cei doi se îndreptau spre Algeria și Mali). Dacă îi vor prinde și pe ceilalți autori (și chiar pe comanditari) rugăm autoritățile franceze să-i întrebe dacă nu cumva au văzut, pe undeva, și Coiful de la Coțofenești. Cine știe, poate pică pe pont. l
__________
„Niciodată doi fără trei.“
P.S. Firma producătoare a nacelei folosite de hoți s-a mișcat repede și, sub fotografia de după jaful de la Luvru, a pus un slogan care spune că dacă te grăbești, poți apela la produsele ei.