Titluri noi
Unul dintre cei mai interesanți prozatori din promoțiile recente, Augustin Cupșa, este prezent în librării cu un roman intitulat 3300 de perechi de palme, apărut la Editura Trei. Cartea este recomandată de un critic literar de valoare, colegul nostru Angelo Mitchievici: „Proza lui Augustin Cupșa are finețea scalpelului care pătrunde cu precizie în țesuturile unei lumi povestite caleidoscopic. Nu doar forța epică guvernează acest roman, ci și capacitatea de a sonda cele mai diverse medii sociale, de a recompune lumi în succesiunea lor imprevizibilă, de a da chip umanului, căutând un sens și o ordine care-i scapă. 3300 de perechi de palme manifestă intenția integratoare a autorului în ceea ce ar putea fi un Weltanschauung trecut prin filtrul artei romanului.“ De altfel, atent la numele noi ivite în literatura noastră actuală, într-un gest de generoasă solidarizare cu acestea, Angelo Mitchievici îi consacră romanului, chiar în acest număr al „României literare“, o cronică extinsă și pătrunzătoare. l Ne-a fost expediat la redacție un pachet de cărți semnate de Florian Copcea: Scrieri vechi. Explorări hermeneutice (Editura Hoffman Contemporan); și, la aceeași editură, un studiu intitulat Deschiderea lui Eminescu și un volum de poeme, Furia tăcerii; iar la Editura Libertatea din Panciova, Florian Copcea publică Arca lui Vasko, o introducere în poezia contemporană din Serbia, cu accent pe scrierile poeților de limba română din Serbia. l Am primit și câteva volume de versuri ale poeților din Drobeta Turnu Severin, pe care le semnalăm aici: Emanuela Bușoi, Metamorfoze/ Métamorphoses (volum bilingv, Editura Aius, cu un cuvânt însoțitor de Daniel Cristea-Enache), Alexandru Drăghici, Desculț prin Atlantida (Editura Timpul, postfață de Paul Aretzu), Titu Dinuț, Pasărea iederă (Editura MJM, prefață de Florian Copcea). Lectură plăcută! (Cronicar)
Din realitatea imediată
Peste trei zile, duminică, 28 septembrie, sunt alegeri parlamentare în Republica Moldova. Statul românesc de la Est de Prut se află sub asediul Moscovei. Care investește sute de milioane de euro că să influențeze rezultatul votului. Se cumpără voturi, se practică dezinformarea masivă, propaganda mincinoasă, totul pentru a deturna Moldova de la parcursul său pro-european. Buletine de vot gata ștampilate pe chenarul unui partid pro-rus au fost descoperite într-o tipografie din Chișinău. Se pare că autoritățile de acolo sunt mai pregătite/ mai vigilente decât cele din România în efortul de a respinge insidiosul, violentul asalt al Kremlinului. Să sperăm că duminică seara vom avea vești bune. l Noi pagini din ipocrizia românească. În vreme ce administrațiile locale se dau de ceasul morții că e nedrept, că e dramatic să reducă numărul angajaților și în vreme ce primăriile (unele, nu toate!) cer subvenții de la guvern ca să-și plătească personalul și pentru diverse alte cheltuieli curente, ce aflăm? Anumite primării organizează așa-zise „cursuri de perfecționare“ în stațiunile de la mare și de la munte, cu cazări în hoteluri scumpe, de top. De pildă, Primăria din Mediaș a achiziționat pentru angajații săi un pachet turistic în valoare de 29 000 de euro, în stațiunile de la mare, Mamaia, Eforie, Neptun, acum, vara, în timpul vacanțelor. Temele propuse pentru „studiu“ la aceste cursuri nu par deloc serioase, nici presante. O întrebare firească ar fi: dacă într-adevăr erau necesare astfel de cursuri, de ce să fie programate într-o stațiune turistică aflată la o distanță de cinci sute de kilometri, când ar fi putut foarte bine să aibă loc chiar în orașul de domiciliu? Ei, dar parcă pentru cursuri se fac deplasările astea? Bineînțeles, rațiunea lor e alta: concedii pe banii statului! l Președintele Trump și-a schimbat atitudinea față de invazia rusească din Ucraina. Într-o declarație surprinzătoare, el e de părere că Ucraina trebuie să-și recupereze toate teritoriile cucerite de ruși și a numit Rusia „un tigru de hârtie“. l Statele Unite au livrat țării noastre, în regim de urgență, un sistem radar performant pentru supravegherea spațiului Mării Negre. l Mercenarul Horațiu Potra, acuzat de o infracțiune penală extrem de gravă, instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, a fost reținut în Dubai. Se fac demersuri pentru extrădare. l Lucrările executate de constructorul român UMB Spedition la lotul 1 (aproximativ 36 de kilometri) al autostrăzii Focșani – Bacău avansează într-un ritm foarte bun și se estimează că acest tronson al autostrăzii A7 ar putea fi gata până la sfârșitul anului. l Curtea Constituțională a amânat, până în data de 8 octombrie, să se pronunțe asupra chestiunii pensiilor speciale ale magistraților. Așadar, dictatura acestei categorii profesionale se manifestă în continuare, din plin. Instanțele, practic blocate, nu judecă decât cauzele urgente; ceea ce e o formă de protest, ni se spune, nu de grevă, căci grava nu e permisă și, dacă ar fi declanșată, i-ar priva pe cei care ar face-o să-și primească salariile atât de generoase (și meritate?). (Cronicar)
O personalitate a Severinului Poeta Ileana Roman (1940- 2024) a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (1966) și a debutat editorial cu un volum de versuri, Nașterea zeiței (1968), în colecția „Luceafărul“. Pe lângă poezie, a scris și a publicat un roman, piese de teatru și studii monografice, despre I.G. Bibicescu, despre insula Ada-Kaleh, despre orașul în care a trăit, Drobeta-Turnu Severin, despre bisericile de lemn. Pentru scrierile sale a primit diverse distincții literare, ale Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, dar și ale unor festivaluri și instituții culturale din Serbia. Dar, alături de cărțile pe care le-a publicat, personalitatea sa culturală mai are o latură rară și prețioasă: Ileana Roman a fost un ctitor de instituții și de evenimente, un animator cultural cu o activitate deosebită și realizări remarcabile: a întemeiat reviste literare mehedințene (Semn, Forum, Amfitrion), a înființat și a condus cenacluri literare („Danubius“ și „Orfeu“), a creat Fundația Culturală „Alice Voinescu“, prin care a organizat festivaluri literare („Sensul iubirii“ și „Târgul de Toamnă al Cărții“), a înființat și o editură, Prier, care a tipărit peste o sută de volume, mizând cu precădere pe talentele din zonă, pe numele noi, cărora le-a sprijinit intrarea în literatură. Cel mai nou proiect literar inițiat de distinsa poetă a fost acest Festival Național de Literatură „Prima Verba“, în excelenta organizare a Palatului Culturii „Teodor Costescu“ (directoare Delia Rîmniceanu) și cu sprijinul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin (primar Marius Screciu); acest festival premiază cărți de debut și volume de debut în manuscris. Acum, la a treia ediție, exact la un an de la încetarea din viață a Ilenei Roman, organizatorii au hotărât ca unul dintre premiile importante ale festivalului să-i poarte numele. De asemenea, așa cum anunța directoarea Palatului Culturii, Delia Rîmniceanu, dumneaei, alături de scriitorii din Severin (Nicolae Jinga, Alexandru Drăghici, Emilian Iachimovski, printre alții), a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale ca o stradă din oraș să poarte numele poetei. În fine, toate scrierile Ilenei Roman vor fi editate într-o serie care să-i perpetueze numele. E meritoriu când o comunitate locală își recunoaște și își cinstește valorile, așa cum se întâmplă acum, la Drobeta Turnu-Severin. E un exemplu de urmat și de alte așezări, mari sau mici. Acele locuri au astfel o identitate mai clar exprimată și o șansă mai mare de a se afirma. (G.C.)
Drobeta Turnu Severin – Prima Verba, ediția a treia În zilele de 25 și 26 septembrie, Drobeta Turnu Severin a fost gazda celei de-a treia ediții a Festivalului-Concurs de Literatură PRIMA VERBA, organizat de Primăria Municipiului (Marius Screciu) și Palatul Culturii „Teodor Costescu“ (manager: Delia Rîmniceanu), în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Craiova a acesteia. În prima zi a festivalului – 25 septembrie – s-a desfășurat o masă rotundă a cărei temă a fost „Condiția literaturii române de astăzi. Literatura tinerilor“. Festivitatea de premieră a avut loc în ziua de 26 septembrie, dată la care s-a împlinit exact un an de la moartea celei care a inițiat acest festival, Ileana Roman. Cu acest prilej, Delia Rîmniceanu a anunțat că o stradă din Drobeta Turnu Severin va purta numele regretatei scriitoare mehedințene. Juriul Festivalului „Prima Verba“, în următoarea componență – Gabriel Chifu (președinte), Angelo Mitchievici, Paul Aretzu, Augustin Cupșa și Cristian Pătrășconiu – a analizat câteva zeci de propuneri și a decis acordarea următoarele premii: Premiul pentru volum manuscris: Amalia Mayer (Suceava), „Frica și mila“ – poeme; Premiul „Ileana Roman“ pentru debut în volum: Iulia Roșu (Turda, Cluj), „Femeia mov“; Premiul revistei „Ex Ponto“: Dana Buzura Gagniuc (Groș, Maramureș), „Buzura la Berința, locul de unde n-a plecat niciodată“; Premiul special de literatură pentru copii: Maria Micu (Constanța), „Cartea cu sclipici“; Diplomă de participare: Mara Untea (București), elevă în clasa a IX-a Cu aceeași ocazie, elevi din liceele severinene au fost recompensați pentru participarea lor la ateliere de scriere creativă, teatru și film, organizate în cadrul proiectelor culturale de vară: „Dincolo de ruine – Inelul de lut. Proiect experimental de valorificare a patrimoniului cultural imaterial al Cetății Severinului“; „Docu-replică. Istoria unei cetăți în versiunea on/off the record“. În aceeași zi a festivității de premiere, a fost acordat din partea revistei „Amfitrion” un Premiu de Excelență pentru întreaga operă scriitorului Gabriel Chifu. Cuvântul de laudatio a fost făcut de redactorul-șef al revistei, Nicolae Jinga, cel care a subliniat cu ocazia discursului său nu numai excelența operei de scriitor, ci și prezența etică, distinsă, a primului laureat al acestui premiu de excelență. (Rep.)
