Se cunoaște faptul că Mircea Eliade, pe lângă prodigioasa activitate de istoric al religiilor, de profesor, de scriitor, de jurnalist, și-a găsit totdeauna timp pentru a trimite în toată lumea sute și sute de scrisori. Destinatarii săi au fost cele mai diferite persoane – de la membrii familiei ori prieteni, până la personalități românești și străine, colegi în domeniile pe care acesta le studia sau pur și simplu confrați de condei, scriitori și oameni de cultură.
Unul dintre aceștia a fost Mircea Popescu*, profesorul, jurnalistul, criticul și istoricul literar care a trăit aproape toată viața în exil (Italia), de unde a promovat permanent cultura românească.
Dintre scrisorile pe care Mircea Eliade i le-a trimis – din 3 aprilie 1954 până în 16 iunie 1969, în posesia noastră fiind un număr de 36, am ales una spre exemplificare. Toate au fost publicate anterior în vol. Mircea Popescu – un scriitor, un jurnalist, o conștiință, Ed. MNLR, 2014, dar, cum volumul s-a epuizat de mult, considerăm că nu este lipsit de interes aducerea la cunoștința publicului cititor a unei corespondențe mai puțin difuzate (și a unui destinatar mult mai puțin cunoscut). (Menționez totodată că întreaga corespondență provine din arhiva familiei lui Mircea Popescu, mai precis a soției unuia dintre fiii acestuia, dna Simona Coleș Popescu).
În „Cuvântul înainte“ la al cincilea volum (Mircea Eliade și corespondenții săi, Criterion Publishing, 2007, Ediție îngrijită, note și indici de Mircea Handoca), care cuprinde scrisori adresate de-a lungul timpului lui Mircea Eliade, se considera că ceea ce a fost publicat în cele cinci tomuri este, probabil, tot ceea ce reprezintă corpusul epistolar având ca expeditori persoane din țară ori din străinătate.
Printre semnatarii mesajelor către Mircea Eliade, cuprinse în volumele amintite, se află și unul dintre conaționalii importanți ai exilului românesc – Mircea Popescu. Conform „tabelului“, rezultă că acesta i-a adresat o singură epistolă în 1952, dar în cele de mai jos vom demonstra că între cei doi a existat o intensă corespondență.
Dispunem așadar de 36 de scrisori neincluse în volumele amintite. De data aceasta însă, expeditorul este însuși Mircea Eliade.
În scrisoarea datată 10 Martie 1963, trimisă din Chicago, Eliade se referă în mare măsură la Revista Scriitorilor Români, pe care o edita Mircea Popescu, demonstrând că era atent la detalii și dovedind încă o dată grija pe care o avea pentru continuitatea scrisului în limba română, pentru conservarea identității românești. El citește atent publicația, îi dă sfaturi redactorului, se pronunță asupra unui material sau chiar asupra prezentării grafice.
În plus, scrisoarea aceasta vine și ca o mărturie peste timp, un răspuns dat celor care l-au acuzat de antisemitism. Astfel, cerându-i redactorului Revistei să publice și „scriitori evrei-români“, exemplificând cu Alexandru Vona sau cu Ionel Jianu, Eliade va accentua faptul că „trebuie să se simtă că românismul este și o dimensiune culturală, la care sunt chemați să participe toți care mânuiesc în mod creator limba română.“ (Sublinierile îi aparțin expeditorului!)
Sugestiile concrete pentru numărul următor – ca, de exemplu, cuprinderea în paginile sale a scrierilor unor autori valoroși din țară – demonstrează de asemenea preocuparea lui Eliade ca publicația românească să fie o adevărată oglindă a literaturii române.
Reproducem aici scrisoarea (cu adaptarea ortografiei la normele actuale):
HISTORY OF RELIGIONS
Editors: Mircea Eliade, Joseph M. Kitagawa/ Charles H. Long
Editorial Asistant: Hary B. Partin
AN INTERNATIONAL JOURNAL FOR COMPARATIVE HISTORICAL STUDIES
Publisher: University of Chicago Press, 5750 Ellis Avenue, Chicago 37, Ill
Editorial Office: Swift Hall University of Chicago, Chicago, 37 Ill
10 Martie 1963
Dragă Mircea Popescu,
Am primit Revista (1) și am citit-o din scoarță-n scoarță. E bună – și te felicit din inimă. Sper să poată fi și mai bună. Nu am timp acum să-ți comunic impresiile despre fiecare bucată în parte. Cine e Ciutacu (2)? Excelent! O descoperire. Bune, de asemenea, schița lui P.D. (3) și nuvela lui V.H. (4). Cronicile ar putea fi mai bogate. (Îți voiu trimite și eu ceva). Trebuie stăruit asupra activității literare (5) a românilor în exil. Admirabile paginile Monicăi (6). Dar de ce V. Ierunca a dat atât de puțin (7)? Trebuie invitați și scriitori evrei-români: Alexandru Vona, Ionel Jianu. Cu voia matale, le voiu scrie și îi voiu pofti. Trebuie să se simtă că românismul este și o dimensiune culturală, la care sunt chemați să participe toți care mânuiesc în mod creator limba română.
M-a cam decepționat „iconografia“ Revistei. Coperta seamănă cu o revistă bisericească-educativă-literară publicată la Blaj în plin entuziasm Sămănătorist. Aduce și cu Floarea Darurilor și Ramuri. Coperta Luceafărului (8) de la Paris era mult mai sobră și mai „adevărată”. Dar, evident, înțeleg – și iert, pentru că apariția Revistei e singurul lucru care contează. E păcat, doar, că apare la München, și G.R. (9) ar fi putut face minuni – dacă i s-ar fi dat prilej.
Dacă am înțeles bine, „dead-line” pt. Nr.2 e iunie. Eu îți voiu trimite o nuvelă (10) și scurte note și comentarii. Dar nu ai inedite de la N.I.H (11) și Al. Busuioceanu (12)? Ar fi de asemenea interesant dacă am putea publica o seamă de portrete și critici ale adevăraților scriitori din țară – evident, cei care au murit, ca să nu le dăunăm celor încă în viață (V. Voiculescu, Noica etc.). S-ar putea prezenta, discuta etc. Camil și Cezar Petrescu, Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Blaga și ceilalți. Poate izbutești să-l convingi pe P.D. să-și scrie amintirile cu scriitori.
Alătur o listă de abonați eventuali. Cei cu care am vorbit sunt de acord să-ți trimeată abonamentul. (Le-am spus că e circa $ 5.00 – 10.00/ an. M-am înșelat?) Încă o dată, mulțumiri pt. cărți. Când apare Acta? (13) Voi primi și eu corectura articolului meu?
Omagii dnei.
Cu prietenie al dtale M.E.
După cum adesea a fost dovedit, publicarea corespondenței scriitorilor contribuie esențial nu numai la cunoașterea mai profundă a personalității lor, dar mai cu deosebire la completarea istoriei literaturii prin informații – multe dintre acestea inedite – sau prea puțin cunoscute.
Și astfel, scrisorile adresate de Eliade lui Mircea Popescu au astăzi o reală valoare documentară și constituie – ca surse informaționale – încă o treaptă în cunoașterea personalității celor doi intelectuali (care se prețuiau reciproc), dar și a unei fațete importante din activitatea exilului românesc.
Apreciat în mod special de confrații din exil pentru modul în care nu precupețea niciun efort pentru menținerea și promovarea valorilor identitare, Mircea Popescu a fost, așa cum îl va caracteriza în trei cuvinte sugestive Virgil Ierunca, – „un cărturar, un ziarist și o conștiință“ și aceasta, motivează Ierunca, pentru că Mircea Popescu a fost în primul rând „autor a mii de pagini, răspândite în volume, reviste de specialitate sau ziare de atitudine“, a fost „un bun și apreciat italienist“; mai mult, „el ducea o intensă activitate și în publicațiile italiene“.
________
* Scriitorul, jurnalistul, criticul și istoricul literar Mircea Popescu s-a născut la 14 octombrie 1919 în Fieni, din părinți învățători, și a urmat liceul „Gh. Șincai“ din București. Profesorii săi au fost G. Călinescu, la clasa de italiană, în liceu, Alexandru Marcu, Anita Belciugățeanu și Umberto Cianciolo, la Universitate. Trimis cu o bursă din partea Institutului Italian de Cultură, condus de profesorul Bruno Manzone, la Roma, pentru a-și lărgi și perfecționa cunoștințele în domeniul culturii italiene, Mircea Popescu a urmat anul 3 și 4 la aceeași Facultate, „trecându-și cu magna cum laude, în toamna lui 1942, examenul de laure cu o teză de filologie romanică“, așa cum relatează unul dintre prietenii săi, Teodor Onciulescu. După 1944, fostul student, devenit apoi profesor de limbă și literatură română la Universitatea din Milano, nu se mai întoarce în țară și trăiește – adaptat aparent, tânjind însă permanent după locurile natale – drama exilatului. Cum nu și-a tăiat niciodată cu adevărat rădăcinile, ancorarea în cultura românească îi va marca întreaga activitate.
_________
1 Revista Scriitorilor Români, nr. 1/ 1965, n.n.
2 Al. Ciutacu apare în Cuprinsul revistei cu titlul „Lemuria“.
3 Petru Dumitriu. Schița poartă titlul „Caii cei mai bine îngrijiți“
4 Vintilă Horia publică nuvela „Monstrul“
5 Pe lateral este o completare: „Vreau să spun: literatură, critică, eseu, filozofie“.
6 Monica Lovinescu publică în rubrica „Negru pe alb“: „O polemică inutilă“, „Caragiale în R.P.R.“ și „Vocația denunțului la Mihai Beniuc“. (Fragmente din ultimele două articole pot fi citite în Mihaela Albu, Presa literară din exil. I, Editura Timpul, 2009).
7 Virgil Ierunca apare în revistă cu „Decalog“.
8 Luceafărul. Revista scriitorilor români din exil, Paris (1948, 1949) – prima revistă literară a exilului românesc, editată de Mircea Eliade și Virgil Ierunca. Despre alegerea titlului revistei de către Eliade aflăm informaţii dintr-o scrisoare a sa către Al. Busuioceanu: „Luceafărul are două prestigii: e numele celei mai de seamă opere culte românești – și titlul revistei de la Budapesta, dinainte de Unire.“ (v. Al. Busuioceanu, Un roman epistolar al exilului românesc, ediție critică de Liliana Corobca, Editura „Jurnalul literar“, București, 2003; scrisoarea din 3 oct. 1948).
9 George Racoveanu (feb. 1900 – mai 1967). A fost teolog, prozator, publicist, traducător.
10 În nr. 2, sub semnătura lui Mircea Eliade, apare nuvela Şanţurile.
11 N. I. Herescu (n. 1903 în Turnu-Severin – d. 1961, Zürich) – latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București).
12 Alexandru Busuioceanu (n. 1896, Slatina – d. 1961, Madrid) – critic și istoric de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, poet și traducător.
13 Acta Philologica.