Andreea Cărăușu
Un talent autentic. O bucurie de a vedea cum se manifestă el la o vârstă atât de tânără, 17 ani, cu atâta maturitate literară. Cei de la Discobolul au avut dreptate să vă debuteze și să vă încurajeze. Sper ca eventualii cititori să îmi dea drepate.
***
am tot numărat arborii care cad
și sunt tot mai mulți
iar cei ce au rămas
tot mai bătrâni
și apele parcă nu mai curg
atât de limpezi
iar cerul
își pierde din culoare uneori
poate am îmbătrânit și eu
poate îmi pierd mințile
simt că minciuna
devine adevărul tău
dacă uiți că ai fost mințit
simt cum începe un fel de sfârșit
și mi-e frică
mi-e frică să nu fi trecut pe lângă viață cu ochii închiși
să nu cumva să fi greșit
am tot numărat arborii care cad
și sunt tot mai mulți
iar cei ce au rămas
tot mai bătrâni
***
Noi suntem două dureri care se iubesc
doi copaci care îmbătrânesc în aceeași pădure
două oceane care se unesc dar nu se amestecă niciodată
suntem două drumuri pe care se pierd aceeași călători
două planete fără lună
levităm unul în jurul celuilalt
suntem un spital de nebuni
cu două secții
haosul nostru strică lumea
o înspăimântă
oamenii care se uită la noi
ne cred bolnavi
suntem un singur suflet care se împarte în două trupuri
suntem yin si yang
dumnezeu și dumnezee
ne naștem unul din altul și murim
unul în altul într-un cerc complet
ne găsim iar și iar
cum păsările călătoare își găsesc căminul iarna
***
soarele
m-a bătut în cap cu ferocitatea unui tată de la țară care tocmai s-a îmbătat
am auzit o capră zbierând
era legată de picioare într-o căruță de pe marginea drumului
am vrut să îi dau apă dar un om pe jumătate dezbrăcat
transpirat și cu șapca murdară întoarsă într-o parte
m-a înjurat de morți
a crezut că vreau să-i fur capra
am ascultat-o vreo jumătate de oră
zbierând speriată
moartă de sete și căldură
timp în care am decis că trebuie să îmi împietresc inima
am fumat un pall mall negru pe ascuns
în spatele grădinii
cât mai departe de animalul legat
în căruța de pe marginea drumului
abia o mai auzeam
și cum soarele aspru mă bătea ca un tată de la țară care tocmai s-a îmbătat
am început să plâng.
Marius Pădurean
„Negru pe alb“ e un text reușit. Ați publicat deja un roman, Papio, la Editura Tracus Arte, aveți experiența scrisului autentic. Voi propune textul spre publicare.
Ion Grosescu
Înțeleg că ați dori o prezentare a volumului. Voi semnala cartea dvs. criticilor de la revistă.
Marius Sava
Pentru a vă lămuri cum stați, nu prea grozav, cred eu, frecventați un cenaclu literar, sensibilitatea, entuziasmul, elanul se cer susținute de cunoașterea poeziei care se scrie azi.
Livia Ciupercă
Vă face cinste gestul colegial de a recomanda cartea Alexandrei Tîrziu Văzute și nevăzute la Casa Monteoru, carte pe care o și recenzați, să fie premiată de Uniunea Scriitorilor. Juriul care se va constitui va decide, reținând, sper, sugestia dvs.
Daniela Ungureanu
Directețea textelor, sinceră, dar declarativă, nu lasă loc pentru nuanțe și sugestii, poezia nu se mai ivește astfel ca o surpriză.
Dicu Sabin
Cred că ați făcut o pauză prea mare cu scrisul literar. Ar trebui să vă racordați la schimbările din poezia contemporană. Citiți noile volume ale tinerilor și revistele.
Emanuel Theodor Gherghinescu
Revista nu publică texte apărute deja. Nu putem selecta deci din volumul dvs.
Adriana Crăciun
Din cele trei recenzii ale cărților Mariei Argintaru, cea despre Regina Maria mi s-a părut cea mai potrivită revistei. Textul l-am semnalat redacției.
Ciprian Laurențiu Crișan
Mai mult decât versurile, ne-au plăcut paginile unde vă rememorați duritatea vieții petrecute, de unul singur, în munți. Acolo se simte că aveți ce spune, în textele antirăzboinice există prea mult macabru, neechilibrat de o perspectivă eroică. Nu dorim tezism, dar sens, rost, simboluri, da.
Iulia Lixandru
Eminescianizați. Pentru anii noștri, pentru epoca noastră nu e suficientă reluarea unui stil, a unei viziuni, chiar dacă putem ghici o anumită sensibilitate în ce am primit. Cenaclul ar fi o soluție.
Irina Belmega
rujul cu gust de căpșuni
îmi amintesc că am fost fericită
în colțul cuptorului
printre ciorapii puși la uscat
și printre făina de mălai
care era pentru mine
nisipul necesar
pentru a-mi construi o vilă
cu televizor în baie
și piscină pe balcon
nu știu când s-au schimbat toate
dar știu că odată păsările zburau în sens invers
iar canalele de la televizor erau mai adânci
antenele se opreau pe acoperișul casei
și erau un culcuș pentru vise
între timp am început
să umblu cu căștile în urechi
și să ascult melodii
într-o limbă necunoscută
doar de dragul ritmului
am început să îmi pun hainele la uscat pe calorifer
iar ciorapii i-am pierdut în făina de mălai
luată de un vânt captiv
într-un balon de ziua mea
încă simt fericirea
în culoarea rujului de pe buzele mele
care îmi oferă gustul căpșunelor din gradină
la care eram alergică
dar care acum nu mă mai afectează
Patriche Andreea Mihaela
Prea multele abstracțiuni alungă lirismul. E drept, poate fi validă și o poezie antilirică, dar cere ingeniozitate.
Marian Visescu
Fără prima strofă, poezia Osie are de câștigat.
Numele,
scrijelite cu patimă,
se descompun
în rădăcini oarbe.
Nu omul sapă brazda,
ci pământul își deschide carnea,
îl înghite încet,
ca pe un blestem
rostit de prea multe ori
cu pofta
unei iubiri fără nume.
Dr. Elena Ene Drăghici-Vasilescu
Întoarcerea la poezie după o lungă abandonare a scrisului liric cere o reconectare răbdătoare, cred. Modalitățile lirice s-au schimbat între timp, puteți reveni, desigur, dar printr-un efort.