Reviste literare
În „Atitudini“, revista care apare la Ploiești, condusă de Dan Gulea, există o rubrică permanentă: Nicolae Manolescu – autografe primite. În numărul 51/iulie 2025, sunt reproduse două autografe pe care i le-a acordat Nicolae Breban pe volumele En l’absence des maîtres și Elegii parisiene. Iată cum sună una dintre dedicații: „Lui Nicolae Manolescu, marelui critic, omagiu luptei sale de trei decenii pentru valoare și prieteniei noastre de-altădată ce a numărat nu puține nopți înmuiate în idealul estetic – Nicolae Breban“ Ce să spunem? O, timpuri schimbătoare! Apropierea de atunci dintre cei doi scriitori nu seamănă deloc cu evidenta răceală din ultimii ani.
Numărul 42/ 2025 al elegantei reviste internaționale de poezie și artă vizuală „La Traductière“, pe care o scoate Linda Maria Baros la Paris, propune o amplă antologie din lirica actuală europeană, dar și de pe alte continente. Tematica poeziilor, precizată de Linda Maria Baros într-un scurt text introductiv, este Loin de toute mélancolie. Între cei 57 de poeți prezenți în revistă cu versurilor lor, se numără și trei autori români: Moni Stănilă, Varujan Vosganian și Gabriel Chifu.
În „Neuma“ (nr. 5-6, 2025), Ion Bogdan Ștefănescu o intervievează pe compozitoarea Mihaela Vosganian. Iată ce crede aceasta despre George Enescu: „Enescu e o culme, un model, o aspirație și o inspirație, deopotrivă. Prin muzica lui am descoperit și învățat ce este eterofonia, suflul muzical, bucuria gestului și a detaliului componistic și frumusețea naturală a cântului popular românesc. Ca pianistă, îmi plăcea enorm să cânt Enescu. Muzica lui îmi aduce un val de împlinire sufletească de fiecare dată când o ascult.“ (Cronicar)
Pățaniile unui călător naiv
Această povestioară este despre Cronicarul însuși, în postura de călător naiv, prea încre – zător. Adică un călător care se încăpățânează să creadă că, spre deosebire de mersul cu trenul care e un chin greu de îndurat, totuși pe șoselele din România se poate călători, deși atâta lume spune că și această modalitate de transport este la noi una imprudentă, periculoasă. Așadar alegând să se deplaseze prin sudul țării spre Arad, odată ajuns în preajma Lugojului, călătorul a respirat ușurat: de-acum va intra pe autostrada pe care o cunoaște bine și, în sfârșit, înaintarea lui pe șosea va fi lină. Numai că, pe sensul pe care mergea el, autostrada era închisă, de la Lugoj și până aproape de Timișoara. Greșeala e a călătorului, că n-a consultat harta Google. Asta l-a costat o oră de întârziere, cu ocolișuri de zeci de kilometri întâi pe autostradă în sens invers, spre București, până la prima ieșire și după aceea înapoi, pe drumuri secundare, neputincioase să preia traficul greu. Peste câteva zile, la întoarcerea din voiaj, spre centrul țării, călătorul n-a mai repetat greșeala. Cercetând harta Google, s-a asigurat că nu mai sunt obstacole pe traseu. Și, într-adevăr, culoarea albastră îi arăta că totul e în regulă. Dar n-a fost așa. La un moment dat, cam în același loc, drumul s-a blocat neașteptat, sute de vehicule de toate mărimile au încremenit pe șosea, într-un convoi care se întindea pe foarte mulți kilometri. Explicația? În dimineața aceea (nu aflase nici Google Maps?!…) se închisese circulația pe autostradă în direcția spre Sibiu, pentru… lucrări de întreținere. Din nou deviere pe un drumeag lăturalnic, viteză de melc și întârziere de peste două ceasuri. Ne închipuim cumva că a luat sfârșit calvarul călătorului? Nici pomeneală. Înainte de Deva, pe porțiunea aceea de drum județean unde se-ntrerupe autostrada (din pricina liliecilor, a urșilor?…), altă oprire subită, iarăși coadă lungă de kilometri: mașinile stau pe loc zeci de minute pe o căldură sufocantă, în miezul zilei de luni, 21 iulie. Cauza? Aceeași, se lucrează la întreținerea drumului! Târziu, când se pune în mișcare convoiul și călătorul ajunge să treacă prin locul care a generat tot haosul, el vede despre ce e vorba: se circulă alternativ doar pe o bandă din cele două, fiindcă vreo câțiva muncitorii în maieuri care nu reușesc să le acopere burțile revărsate (unii dintre ei se odihnesc la umbră sastisiți!) peticesc drumul pe o suprafață nu mai mare de câțiva metri pătrați! Pentru atâta lucru s-a dat peste cap circulația pe una dintre cele mai importante șosele ale țării, care ne leagă (în realitate, ne dezleagă!) de Europa? Da, pentru atât de puțin, pentru o intervenție care s-ar fi putut face rapid, în timpul nopții. Așa se circulă la noi! E o excepție situația aceasta? Nu. Cine merge pe Valea Prahovei, cine se încumetă să străbată Valea Oltului știe că acesta e un coșmar cu dezesperantă repetiție. (Cronicar)
Salutări din România
Povestioara dinainte s-ar potrivi ca text la o ilustrată cu titlul „Salutări din România!“. Desigur, sunt o sumedenie de alte întâmplări din realitatea imediată care ar putea fi așezate sub această sintagmă, „Salutări din România!“. Nu sunt, din nefericire, treburi tocmai plăcute. De pildă: tocmai s-a descoperit că directorul de la Romsilva, cu un salariu uriaș, s-a pensionat și a primit ca primă de pensionare o sumă colosală, 100 000 de euro (totuși, nu ne vine să credem, poate e o greșeală!). Apoi s-a angajat grabnic tot la Romsilva, tot în funcție de conducere, tot cu un salariu uriaș, plus pensia.
Dar iată un caz și mai de necrezut (n-avem încotro, trebuie să introducem grade de comparație la ceea ce părea a fi maxim!…). Directorul Transgaz are un câștig lunar net de 31 000 de euro. Plus o clauză de „24 de indemnizații fixe nete lunare“, dacă este cumva revocat din funcție. Plus multe alte beneficii. Plus 5 secretare, 9 consilieri, 7 șoferi la dispoziția sa. O, cine spune că nu merg bine lucrurile în țara noastră? Pentru unii, avem dovada, e paradisul pe pământ!
Și altceva, tot din seria Dezmăț pe bani publici: o clădire de birouri, cu o suprafață foarte mare, 1500 de metri pătrați, care aparține Ministerului Economiei, e închiriată de niște interpuși unor diferite firme (există acolo nu mai puțin de 54 de birouri!), iar banii din chirie, în loc să revină statului, rămân la ei, la prea isteții afaceriști, care n-au nicio îndreptățire, niciun contract care să le permită exploatarea clădirii. Și afacerea asta prosperă durează bine-mersi, de aproape douăzeci de ani.
Și altceva, la fel de năucitor: s-a descoperit că o seamă de magistrați, deși plecați din sistem, unii dintre ei ieșiți la pensie (o pensie specială sfidător de mare, se-nțelege!…), beneficiază în continuare de locuințe de serviciu, în centrul Capitalei, cu chirii modice, între 60 și 190 de…, nu, nu e vorba nici măcar de sume în euro, ci în moneda națională, în lei!
În fine, încă o chestiune care ne contrariază. S-au stabilit, cum se știe, două cote de TVA. Mărite, ambele. Una de 21%, pentru majoritatea produselor, achizițiilor și serviciilor. Și alta redusă, de 11%. În această categorie găsim, și ni se pare motivat, alimentele (e firească grija pentru hrana populației), medicamentele (e firească și grija pentru sănătatea populației), cărțile și manualele (și acest lucru e normal, trebuie să avem grijă și de minte, și de suflet; cu o observație: pe lângă editori, se cuvine să fie sprijiniți și creatorii înșiși ai cărților, scriitorii!). Dar mai dăm peste un capitol de reduceri: industria Horeca. Ceea ce nu e deloc în regulă. Peste tot, industria aceasta e profitabilă și atâtea stațiuni și orașe din străinătate sunt sufocate de turiștii pe care au ajuns să-i respingă. Iar pe noi, turiștii străini ne-au ocolit și ne ocolesc. De ce? Fiindcă prețurile erau deja foarte mari, nejustificat de mari și atunci când TVA-ul la Horeca era încă și mai scăzut (9%), iar serviciile oferite în schimb – modeste, dezamăgitoare. Pentru susținerea acestei industrii s-au mai inventat și acele vouchere de vacanță. Apropo, de ce se acordă doar angajaților bugetari, nu e aceasta o discriminare? Li s-au acordat ani la rând, li se acordă și acum, e adevărat, cu o valoare mai mică. Aceste vouchere de vacanță n-au făcut decât să împiedice dezvoltarea unui turism concurențial, de calitate și au ținut în viață (artificial!) companii hoteliere și restaurante care, după regulile economiei de piață, n-ar fi trebuit să funcționeze. Chiar e drept să fie exceptată de la regulă, adică să fie favorizată, această ramură economică, Horeca, în condițiile în care unități turistice importante, cum ar fi, la Sinaia de exemplu, Hotelul Internațional (că tot se vorbește în aceste zile despre el, în urma acelui control măsluit, efectuat de cel supranumit Piedone!), ca și Hotelul Rina Sinaia obțin an de an un profit net declarat de 3-4 milioane de euro? Noi credem că nu. (Cronicar)
Semnal editorial
Am primit la redacție cărțile recente semnate de doi autori clujeni, ambii colaboratori ai revistei noastre. Astfel, Ovidiu Pecican revine în atenție cu volumul Istoria istoriografiei Țării Românești între secolele XIII – XVIII, apărut la Editura Ratio et Revelatio. Este un tom de peste 450 de pagini, conținând contribuții isto – riografice extrem de prețioase. Iată cum prezintă editura această lucrare de o remarcabilă anvergură culturală: „Studiile din volumul de față completează și nuanțează un parcurs cultural dramatic, divers și de neîndoielnic interes, vădind realitatea că, scrise în latină și slavonă, textele despre trecutul țării prefațează trecerea spre sintezele din secolul al XVII-lea și folosirea limbii române și în acest domeniu. […] Ovidiu Pecican transformă odată cu explorările lui fericite, în câmpul moștenirii istorice medievale și de la începutul modernității, peisajul culturii istorice românești. Prioritatea în materie nu mai aparține Moldovei, ci Țării Românești, iar inițierea istoriografiei din partea sudică a actualei Românii datează nu din secolul al XVI-lea sau al XVII-lea, ci din secolul al XIII-lea.[…] Astfel, o mare carte de explorări culturale vine să își ocupe locul alături de altele, memorabile, invitând la reflecții și aprofundări pe toți cei pasionați de trecutul nostru.“ De citit, în acest număr al revistei noastre, interviul luat de Cristian Pătrășconiu lui Ovidiu Pecican, interviu prilejuit chiar de noua apariție editorială.
A doua carte pe care ne face plăcere s-o semnalăm este un volum de versuri bilingv, în română și engleză, Martie curge, aprilie visează. Acuarele/ Flowing March, Dreaming April. Aquarelles, pe care Andrea H. Hedeș îl publică la Editura Neuma. Reproducem aici câteva versuri desprinse dintr-un expresiv poem, Trecere, ca o invitație la lectura întregii cărți: „Un drum/ de sticlă spartă/ închizi ochii/ și pășești/ cu tălpile goale/ cum fachirii/ închizi ochii/ înaintea/ cioburilor sclipitoare/ gândești/ aceștia sunt/ cărbunii mei/ ții ochii strâns închiși/ simți/ șiroind pe glezne/ și nu știi/ e apa/ sau sângele…“ (Cronicar)