Autorul bestsellerului Zile, luni, ani
Yan LIANKE s-a născut în 1958 în provincia Henan. A absolvit Universitatea din Henan în 1985, cu o dublă specializare, în Știinţe politice şi Pedagogie, iar în 1991 a obţinut o diplomă în Litere la Institutul de Arte al Armatei Populare de Eliberare. A început să scrie în 1978, printre cele mai cunoscute romane ale sale numărându-se Iadul sentimentelor (1991), Scurgerea timpului (1998), Greu ca apa (2001), Bucuraţi-vă de viaţă (2004), distins cu Premiul Lao She, În slujba poporului (2005), Ding visează (2006), finalist la Man Asian Literary Prize 2011, Cele Patru Cărţi (2011), finalist la Man Booker International Prize 2016 şi nominalizat la Prix Femina Étranger 2012, Ziua în care soarele a murit (2015), Femei (2022). Acestora li s-au adăugat multe volume de povestiri – dintre care menţionăm Căminul fericit (1998), Zile, luni, ani (2002), pentru care i s-a decernat premiul Lu Xun, Harta cerului (2005) –, precum şi eseuri, cronici şi recenzii. Onestitatea şi dimensiunea critico-satirică ale operelor sale au făcut ca unele dintre romanele lui Yan Lianke să fie interzise de cenzură. În 2014, scriitorul a primit Premiul Franz Kafka. La Editura Polirom au mai apărut În slujba poporului (2010, 2024) şi Zile, luni, ani (2018).
-
- Roman finalist la Man Booker International Prize 2016
Premiul Franz Kafka 2014
-
- Romanul este o alegorie a absurdului şi grotescului care au caracterizat Marele Salt Înainte, planul de industrializare forţată al lui Mao ce a dus la distrugerea agriculturii şi la moartea prin înfometare a peste 40 de milioane de oameni. Într-un lagăr de reeducare din nordul Chinei, patru intelectuali – Muziciana, Savantul, Scriitorul şi Teologul – sunt „reeducaţi” politic prin muncă, sub controlul unui straniu personaj preadolescent, cunoscut drept Copilul. Acesta impune legi draconice, dar şi un sistem de recompense şi pedepse şi îi încurajează pe deţinuţi să se toarne între ei. Dar, când superiorii cresc cotele de producţie agricolă şi industrială la niveluri de neatins, lagărul cade pradă anarhiei, intelectualii ajungând să-şi folosească propriul sânge drept îngrăşământ pentru sporirea producţiei de grâne. Apoi, când se instalează vremea aspră şi foametea, cu toţii sunt abandonaţi de regim, văzându-se nevoiţi să supravieţuiască pe cont propriu.
(fragment)
Inițial, zona a nouăzeci și noua nu se ocupa cu siderurgia. Cei din conducere voiseră să-i facă pe oameni să-și concentreze toate forțele asupra cultivării grâului […]. În plus, le mai ceruseră să creeze pe întinderea aceea vastă un câmp experimental pe care să cultive douăzeci de mii de jin de grâu pe mu, ca să le ia piuitul tuturor celor din întreaga lume, până la unul. Însă acum se dădeau de ceasul morții să promoveze siderurgia.
După ce s-a întors, Copilul nu a divulgat vestea despre siderurgie. Le-a spus, în schimb, oamenilor că cei din conducere au cerut ca, în cutare zi din cutare lună, toată lumea să se prezinte în zona a nouăzeci și una, aflată la o distanță de treizeci de li, la un spectacol. Când avea să sosească respectiva zi din respectiva lună, toată lumea era obligată să meargă.
[…] Așa că s-au dus toți. Au mâncat dis-de-dimineață. La prânz au primit hrană rece, apoi s-au adunat să pornească spre vest. […] După ce au străbătut treizeci de li, soarele urcase la zenit, iar zona a nouăzeci și una se contura în depărtare. Era alcătuită din aceleași clădiri, același zid împrejmuitor, aceleași lanuri de grâu care se întindeau pe câmpul unde zone mai înalte și nisipoase alternau cu mici depresiuni. Ce-o deosebea era faptul că între câmp și depresiuni fusese clădită o platformă de pământ, iar de ambele părți ale acesteia, două furnale pentru oțel din chirpici și cărămidă, care arătau ca niște cuptoare de calcar sau de cărămidă de la țară.
Pe platformă era atârnată o pancartă cu un rând de caractere: „Răscoliți cerul și pământul, ajungeți din urmă Anglia și depășiți SUA!“. De pe pancarta roșie, cuvintele acelea nemaipomenit de solemne te frapau. Pancarta roșie din fața platformei era atârnată de o bară orizontală în lumina soarelui de iarnă. Razele sale strălucitoare învăluiau cea de-a nouăzeci și una zonă într-o lumină aurie. Oamenii se adunaseră cu sutele în lumina aceea galbenă. Venise toată lumea din zonele din împrejurimi. Din zona a nouăzecea, a nouăzeci și cincea, a nouăzeci și șaptea, a nouăzeci și opta, la care se adăugau gazdele din zona a nouăzeci și una. În total, mai bine de o mie de oameni. Mare forfotă, mare. Unde mai pui că veniseră și țăranii din satele dimprejur. Bătrâni și copii, se adunaseră cu toții în fața platformei. Câteva difuzoare erau amplasate pe crengile copacilor. Întrunirea a început. Prima parte a programului cuprindea ceremonia de aprindere a furnalelor. Pentru îndeplinirea ei fuseseră invitați cei din conducere. Au fost lansate petarde. În pocnetele lor, au fost adunate vreascuri în furnale, au fost stropite cu ulei și li s-a dat foc. Din două trosnituri s-au aprins, iar lumina flăcărilor s-a avântat spre cer. Uralele și aplauzele zguduiau cerul și pământul. În continuare, cei din conducere au ținut o cuvântare. Urma cea de-a treia parte a programului, reprezentația de teatru, care consta într-o piesă aleasă de cei de la sediul central. Aceasta depăna o poveste. Intriga se țesea în jurul unuia dintre infractorii ce trudeau pentru prosperitatea țării, un profesor care nutrea în adâncul inimii o ură neîmpăcată împotriva patriei lui. Într-o zi, când districtul a raportat o producție de opt sute de jin pe mu, el a spus că un mu de pământ poate produce cel mult o sută optzeci de jin de grâu. Când districtul a raportat un plan de producție de cinci mii de jin, el a afirmat că un mu de pământ poate produce două sute de jin, dar pentru asta ar fi fost nevoie de irigații. Când districtul a raportat un plan de producție de opt mii de jin pe mu, a spus că se ocupase o viață-ntreagă cu studiul agriculturii și în special al semănatului și că nici măcar țări cu o agricultură extrem de dezvoltată, precum SUA, Anglia, Franța sau Germania nu pot atinge o producție de opt mii de jin pe mu. Ca atare, cei din district au început să lupte împotriva profesorului, încercând să-i reformeze gândirea. L-au pus să recunoască până la urmă că pe un mu de pământ se poate obține o producție de opt mii de jin.
Ca parte a procesului de reformare, a fost introdusă siderurgia. Profesorul stătea în fața furnalului și plângea parcă fără motiv. Crezând că e ostenit, lumea l-a îndemnat să se-ntoarcă în dormitor și să se odihnească. Numai că după ce s-a întors, profitând de ocazie, a hotărât să fugă. Când a fost prins și adus îndărăt de niște tovarăși sârguincioși, aproape transformați în oameni noi, s-a aflat că nu era doar un reacționar înrăit, ba că mai avea și niște frați profesori în SUA și că purta asupra sa o scrisoare de la ei. Piesa se baza pe fapte reale. La final, profesorul, care pe față se căia, recunoscându-și vina, pe la spate continua să corespondeze cu frații săi din SUA și să comploteze împotriva Republicii. Ceilalți, care fuseseră reeducați cu succes, dându-și seama de uneltirile sale îndărătnice, s-au jurat să nu-l ierte, ci să-l trimită negreșit la eșafod.
Aceasta era povestea. Aceasta era intriga.
La sfârșitul piesei, înaintând în aplauzele camarazilor, actorii l-au condus spre eșafod și l-au pus să îngenuncheze în partea din față a scenei. Apoi, cu puștile îndreptate spre ceafa condamnatului, au strigat spre public:
– Spuneți, cum să-l pedepsim?
Publicul răcnea cu înverșunare:
– Împușcați-l! Împușcați-l!
Apoi, răcnind și mai tare, actorii întrebară:
– Să-l împușcăm de-adevăratelea?
Din public se auzi un val de râsete. O mulțime de pumni în delir se agitau în aer.
– Împușcați-l de-adevăratelea! Împușcați-l de-adevăratelea!
Bum! se auzi și din puștile ațintite spre ceafa profesorului ieși un nor de fum alb, iar profesorul se prăbuși ca o mogâldeață pe scenă. Oamenii crezură că se preface, jucându-și rolul, dar zăriră o baltă de sânge adevărat. Profesorul fugar se prăbușit, buf!, de pe scenă, corpul lui avu o ultimă tresărire, apoi brațele și picioarele i se destinseră și nu mai mișcă. Totul amuțise. Piesa se terminase. În fața scenei domnea o liniște de parcă n-ar fi fost nimeni în public.
(Volum în curs de apariție în Colecția „Biblioteca Polirom“, coordonată de Dan Croitoru, seria „Actual“.)
Traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu