În literatura contemporană, Nora Iuga și Angela Baciu constituie o pereche insolită și numele lor sînt definitiv asociate pentru oricine urmărește evoluția poeziei noastre. Înrudite prin alianță și adesea împreună prin acest fapt, dar mai ales prin preocuparea comună și veche pentru scris, ele apar ca o diadă imposibil de separat. Scriu „la două mîini“, se întreabă și își răspund în confesiuni publice și interviuri, parcă tot mai multe în ultima vreme, gravitează împreună ca niște stele duble în jurul unui centru comun, care este, în fapt, poezia. Nu se poate spune că mai tînăra poetă din Galați ar fi „satelitul“ nonagenarei sale soacre, ci doar că ele sînt autoarele unor opere complementare, în continuă creștere și care au dezvoltat între ele niște aderențe care nu țin de o filiație, ci de o raportare egală una la cealaltă.
Desigur, există, în această carte de interviuri apărută recent la Editura Cartier, De la Toulouse-Lautrec în port la Rotterdam. Interviuri cu Nora Iuga, 2014-2024, un raport de subordonare asumat de Angela Baciu, care mai mult întreabă, și Nora Iuga provocată să răspundă, însă raporturile se și inversează așa cum se întîmplă și în volume precedente care la au co-autoare pe îndrăgitele poete. Vreo șapte dacă am numărat bine.
Am vorbit de o diadă dar, în acest volum precum și în altele anterioare, poetele sînt însoțite permanent de două prezențe masculine la care ele se referă des și cu multă afecțiune. Acestea sînt ale poetului George Almosnino (1936-1994), soțul Norei Iuga, dispărut prematur, dar rămas cu urme puternice în amintiri, evocat mereu și de soția lui și de Angela Baciu, care pare să-l fi cunoscut, deși nu a făcut-o, și a fiului Norei Iuga și soțului Angelei Baciu, Tiberiu Almosnino, artist al dansului care este un personaj nelipsit în dialogurile celor două.
Despre ce au vorbit Nora Iuga și Angela Baciu și au consemnat vreme de 10 ani? Despre orice, am putea spune și, în toate dialogurile, au păstrat un puternic spirit inventiv și ludic. Apare clar că perechea lor nu s-a plictisit niciodată. Angelei Baciu îi revine datoria de a lansa cele mai năstrușnice dintre cerințe față de venerabila sa interlocutoare: „Descrie gustul de absint și citește un poem.“ Nora Iuga răspunde că nu a băut niciodată absint „deși am iubit băutorii de absint“. Angela Baciu se pricepe foarte bine să trezească amintirile partenerei de dialog, iar aceasta are o memorie extraordinară. „Cum erau călătoriile în Germania copilăriei tale?“, întreabă Angela Baciu, referindu-se la originile germane ale Norei Iuga. Răspunsul prilejuiește o veritabilă schiță memorabilă, de o mare frumusețe, avînd ca personaj principal o fetiță de 10 ani.
„Întrebarea ta e neîncăpătoare pentru amintirile mele, Angela“, răspunde Nora Iuga unei întrebări despre localitatea „2 Mai“, centrul estival al boemei literare și artistice de la sfîrșitul anilor 1960 și începutul următorilor. Nora Iuga nu doar că a trăit mult până acum, dar a făcut-o intens, lucru vizibil în intensitatea amintirilor sale.
Foarte adesea, copilărindu-se într-un mod simpatic pentru că este natural, cele două convorbitoare se întrec în versuri cu parfum dadaist: „dă cu zarul colo-i rinul/ și dincoace severinul.“ Secretul longevității și mai ales al tinereții continue al Norei Iuga este că „nu regretă nimic“, așa cum răspunde la o întrebare.
Textul interviurilor curge sprințar. Nu se pot delimita de fapt „capitole“ ale cărții, deși formal o împărțire există, ele au fost luate/ date într-un deceniu și au apărut periodic în reviste diferite. Angela Baciu și-a luat misiunea și răspunderea de a „arhiva“, dar de pe o poziție de egalitate, memoria Norei Iuga și posteritatea lui George Almosnino, care nu mai era demult printre noi în anul 2010, cînd poetele s-au cunoscut. Naturalețea și firea optimistă a Angelei Baciu au ajutat-o să se apropie de Nora Iuga, să fie îndrăgită de aceasta în chip cu totul opus imaginii convenționale a raporturilor noră-soacră.
Prietenia celor două scriitoare despărțite de aproape patru decenii este indiscutabil și un beneficiu pentru literatură, iar pentru cititorii dialogurilor permanente dintre ele o sursă copioasă de delectare.