CELAR, Oltenița, 2025
În zilele de 25-26 aprilie a.c., la Oltenița, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a unui proiect cultural important, inițiat de Uniunea Scriitorilor și organizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și în colaborare cu oficialitățile locale din municipiul gazdă: CELAR, Colocviul Editurilor de Literatură Actuală din România. Într-un cadru editorial așa cum este în prezent cel românesc, dominat de marile case de editură și de traducerile de beletristică, era necesar să apară o manifestare literară dedicată editurilor (de regulă, edituri mici!) care mizează pe cărțile scriitorilor români contemporani, evident defavorizați în competiția cu literatura străină de succes. CELAR încearcă să răspundă tocmai acestei provocări: condiția scriitorilor români de astăzi în raport cu editurile din țară.
Programul manifestării literare a cuprins o întâlnire a scriitorilor prezenți, desfășurată în sala de spectacole a Direcției de Cultură, cu publicul format, cu precădere, din profesori și elevi iubitori de literatură. Au vorbit despre importanța cărții, a lecturii scriitorii Varujan Vosganian, Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu, Cristian Pătrășconiu și Liviu Capșa. În cadrul aceleiași reuniuni, editurile invitate și-au prezentat programul și prioritățile editoriale. Astfel, au luat cuvântul Simona Modreanu (Editura Junimea), Alina Neculachi (Editura Cartea Românească), Petre Crăciun (Editura Zorio), reprezentantul Editurii Ararat și reprezentantul Editurii Universității de Vest. De asemenea, s-a organizat o expoziție de carte unde și-au expus titlurile tipărite în ultimii ani editurile amintite și, în plus, Editura Neuma. Apoi, scriitorii prezenți au schimbat rolul redevenind autori de carte, ipostază în care au fost invitați să răspundă la o întrebare dificilă: de ce crede fiecare că o carte recentă a sa merită să fie cumpărată și citită? S-au supus acestei probe: Varujan Vosganian (care a pledat pentru volumele Elogiu alor mei și Dublu autoportret), Liviu Capșa (a propus antologia de versuri Corăbierul norilor), Nicolae Prelipceanu (a adus în atenție romanul Pe scara interioară), Gabriel Chifu (a prezentat succint romanul Povestirile lui Cesar Leofu) și Cristian Pătrășconiu (a ales să vorbească despre culegerea de interviuri Masa plăcerii și despre volumul colectiv cu texte comemorative Nicolae Manolescu – Imposibila despărțire). A urmat o sesiune de autografe. În ziua următoare a avut loc masa rotundă cu tema Literatura română contemporană, iar juriul, în componența Liviu Capșa, Gabriel Chifu, Cristian Pătrășconiu, Nicolae Prelipceanu (președinte), Theodor Zavalaș (directorul Direcției de Cultură Oltenița) și Varujan Vosganian, a votat și a anunțat câștigătoarea premiului Editura Anului – 2025: Editura Universității de Vest din Timișoara. Amintim editurile premiate la prima ediție: Cartea Românească și Junimea. Participanții la CELAR – 2025 s-au despărțit cu dorința de a se revedea cu bine și la ediția a treia, de anul viitor, a acestui prețios program cultural. (Cronicar)
Noutăți editoriale
La Editura Polirom, Smaranda Vultur publică un studiu interesant cu titlul Francezi în Banat, bănățeni în Franța. Postfața, apărută inițial în ediția franceză a lucrării, este semnată de Benjamin Landais, care scrie: „Textul este structurat în formă de spirală: din capitol în capitol, evocările istorice, excursurile teoretice, poveștile de viață, explicațiile metodologice și istorioarele cu tâlc se succed rapid, înainte de a se reveni pentru a lărgi perspectiva cunoașterii și interpretării. Exigența științifică se îmbină cu zugrăvirea expresivă a unei memorii vii. În concluzie, fiecare cititor, indiferent de profilul său, are câte ceva de câștigat.“*Semnalăm și câteva volume de versuri recent apărute: Pinul lui Nietzsche de George Vulturescu, la Editura Junimea („Mi-am adus aminte de zguduitorul desen al lui Ștefan/ Munteanu, înstrăinat prin California, Pleacă sfinții de la/ Voroneț – unde heruvimii se desprind din frizele zidurilor/ și urcă spre cer, precum fumul jertfelor…“); Insula apostaților de Carmen Secere, la Editura Tracus Arte („Auzeam muzica oricărui lucru. Dansam legată la ochi dintr-o/ lume în alta și ier nile-mi zor năiau la glezne./ Tu aprindeai focul, îmi încălzeai tălpile, apoi degetele tale/ se depărtau, fă cându-mi drum să trec./ Cel mai greu ar fi fost să rămân…“); Faustia. Resetare de Caliopia Tocală, la Editura Junimea („Maestrul trece prin lume gânditor,/ camuflat în măiestria tragică,/ învăluit în strălucire stranie,/ îmbrăcat în straie umile,/ intrând în ordinea lumii/ invizibil, neînțeles de ceilalți…“). Lectură plăcută! (Cronicar)
Din revistele literare
În „Apostrof“ (nr. 3, 2025), editorialul semnat de Ion Vartic se intitulează De ce Berlioz. Cităm: „Și în ediția din 2004 de la Biblioteca Apostrof, și în aceea din 2006 de la Polirom & Biblioteca Apostrof a volumului meu Bulgakov și secretul lui Koroviev, dus de încercarea de a descifra și alte aspecte, și sunt destule!, am rămas la sfârșit cu nemulțumirea că nu am decriptat complet enigma ultimă a numelui Berlioz pe care îl poartă Mihail Aleksandrovici, președintele acelei uniuni de scriitori. În decursul anilor următori, cred că am identificat motivul pentru care Bulgakov și-a botezat anume așa personajul. Ca să se înțeleagă toată motivația arborescentă a acestei alegeri, este necesar mai întâi să sesizăm jocul crud pe care-l face autorul atât în jurul său însuși, cât și al relației cu personajul Mihail Aleksandrovici Berlioz, președintele uniunii de creatori.“ Interpretarea critică pe care o face în acest text redactorul-șef al revistei clujene este una subtilă și convingătoare și ea este prilejuită de împlinirea a 85 de ani de la moartea scriitorului Mihail Bulgakov (căruia îi este dedicat și Dosarul numărului, cu ample articole semnate de Ruxandra Cesereanu și Corin Braga). În același număr, îl putem citi pe Mihnea Măruță, la rubrica sa Viața în rețea: „Vine o lume în care inteligența artificială ne va sugera și ne va dirija dorințele, ne va prevedea multe dintre hotărâri și ne va vinde toate aceste slăbiciuni unor terți neștiuți, oferindu-ne simultan măreața iluzie că suntem înțeleși, ascultați și că, miraculos, există acolo, în rețea, „cineva“ care ne face încontinuu să uităm cât de singuri suntem în realitate.“*Remarcabilă ni se pare cronica literară pe care Vasile Dan, în revista „Arca“ (nr. 1, 2025), o consacră volumului Și Dante poate fi cenzurat? de Adrian Popescu: „Adrian Popescu este, dar niciodată, recunosc, nu avem măsura sigură-sigură pentru a ști exact valoarea unui mare scriitor comparativ cu a celorlalți asemănători lui, unii chiar congeneri – așadar Adrian Popescu este cel mai convingător, de la o carte la alta, și complex scriitor clujean de astăzi. Deși concurat, nu fără șanse, de alte patru-cinci nume foarte bune. Întotdeauna, de altfel, în ultima sută și ceva de ani, Clujul a strălucit cultural, inclusiv literar, cu câte un grup compact de cinci-șase personalități ilustre deodată, de vârf. Azi îi avem, alături de Adrian Popescu, pe Ion Mureșan, recent septuagenar, Ion Pop, Dinu Flămând, Marta Petreu.“ De citit! (Cronicar)
Actualitatea imediată
Probabil niciodată această țară ca stat și cetățenii săi ca individualități nu s-au aflat într-o situație mai favorabilă decât acum. Ne gândim la apartenența la NATO, la Uniunea Europeană, și la condițiile de dezvoltare, la garanțiile de securitate care decurg din aceasta, ne gândim la cei 80 de ani de pace de care am avut parte și, desigur, ne gândim la nivelul de viață al fiecăruia dintre noi. Că așa stau lucrurile o afirmă răspicat toate datele statistice, dar se vede și cu ochiul liber. Străzile și șoselele gem de mașini (scumpe, în general), aeroporturile gem de compatrioți de-ai noștri cărora le e la îndemână să călătorească și care se îndreaptă senini spre mari orașe ori spre destinații exotice de peste tot din lume, stațiunile românești de la munte și de la mare sunt luate cu asalt, hipermarketurile, restaurantele – la fel. Și-n vremea asta auzim văicăreli sfâșietoare: „Ce rău ne este!“, „Trăim sub o dictatură!“, „Să ne luăm țara înapoi!“. Acest fel de a reacționa, de a percepe realitatea, această nemulțumire și această revoltă mi se par un straniu fenomen de orbire colectivă sau de ipocrizie colectivă. Omul simplu are o vorbă: „Ni s-a urât cu binele!“ Ea se verifică perfect acum, când ne pregătim să ne alegem președintele.
Am asistat la defilarea candidaților. Unul e de părere că dacă fiecare ins va avea în casă „pușcoace“, Putin se va speria de noi și nu ne va mai ataca. După părerea mea, asta e ca și cum ai porni la vânătoare de lei înarmat cu un plici de muște. Las de-o parte faptul că, sigur, cu „pușcoacele“ acelea, înainte de a le folosi împotriva armatelor străine, ne vom omorî noi între noi. Altcineva pășește grav și rupe pe scenă o coală de hârtie într-un gest teatral-emfatic ieftin, ca într-un montaj dramatic al unor școlari fără pic de talent pentru arta scenică. Altul plătește milioane pentru a denigra țara în Statele Unite, se ferește de dezbateri ca dracul de tămâie și trimite peste un milion de scrisori pensionarilor români, însușindu-și fraudulos datele lor personale. Altul fuge și el de confruntări cu competitorii și se laudă că a inundat localitățile românești ca să salveze Belgradul. Iar altcineva lansează acuze în stânga și-n dreapta, se victimizează permanent, îi jignește, îi pune la zid pe contracandidați și se ridică în slăvi pe sine cu vădite accente de megalomanie, când ignoranța sa politică este izbitoare.
Și à propos de orbirea colectivă (totuna cu lipsa de discernământ!) de care se pare că suntem stăpâniți. Tot auzim cerându-se schimbarea și cerându-se să ne luăm țara înapoi. De unde s-o luăm și încotro s-o ducem? Spre Moscova oare? Spre anii jalnicului regim comunist plin de privațiuni, unde, de pildă, aveam dreptul la 20 de litri de benzină pe lună și nu ne era permis să ieșim din localitatea de domiciliu, cu mașina proprie, decât unii în duminicile pare și alții în duminicile impare?
Astăzi este sâmbătă, 3 mai. Mâine vom vota (sunt semne că nu rațional, ci pătimaș, resentimentar) și seara vom cunoaște rezultatele, ne vom convinge care e adevărul în ceea ce ne privește pe noi, ca nație. Vom ști dacă ni s-a slăbit într-atât judecata încât să ne pedepsim singuri, de bună voie, cu încântare. (G.C.)