O elegie
– lui Rilke
Sunt zile cînd porţi ochelarii în spatele ochilor
iar lumea e un puhoi de rouă
în dimineţile cînd trandafirii sunt
asasinii poeţilor
acele zile trec repede și devin veșnice ca uitarea
iar tu privești prin lacrimi
picătura de sânge
în petalele trandafirului dintr-o vază de cristal
în care n-a mai turnat nimeni apă
de acum o sută de ani
Sub cer e liniște
deasupta pământului zgomotul
este ultimul cuvânt însângerat
al grădinarului condamnat
pentru libertatea dată unui trandafir de-a ucide
Sunt zile când ochelarii rămân singuri pe masă
iar tu înflorești într-o vază de cristal
sau într-o tufă de măceș
într-o toamnă când cine va fi singur
singur va rămîne…