Alfons Înțeleptul
Cu Alfons Înțeleptul, regele castilian El Sabío
m-am născut în aceeași zi;
ne despart multe secole, dar îl avem în comun
pe Jupiter Optimistul, și credința că sufletu-i
stea,
că toate clipele din istoria lumii
sunt strânse la pieptul infinitului, undeva,
că putem citi în arabă filozofii medievali,
și putem pune preț
pe muzică, poezie, universități.
Alfons îmi dă încredere că nu trăim în zadar:
Numele său a fost dat
unui crater lunar.
Astăzi, hodie
Ceață pe drumuri de eră nouă,
prin câmpuri udate de Vărsător.
Un carioca alb, pentru scris pe CD-uri,
scrie pe muzica sferelor.
Șarpele-și schimbă chiar acum pielea.
Astăzi, hodie, îmi caut întregul prin nor.
Un mic păianjen în centrul lumii;
și păsări cântă: Mai sunt aici!
Norii trec, deși câinii-i latră.
Te-mpiedici exact atunci când îți zici
că, dacă-ți trebuie, nu-i grea o piatră.
Singur când ești, oare dubla-ți făptură
stă-n echilibru-n singurătate?
Poți să dai lumii balanță, măsură?
Aș vrea să pot spune cuiva astea toate.
Liniile din palmă
Între continentul nostru și-al lor sunt sute de mii
de kilometri,
dar sculpturile-n piatră vulcanică,
zeii, demonii înflorind pe tulpini de plante
acoperă toate distanțele.
Ferestre de piatră străpunsă lasă vederii
șanțul de apă din jurul templelor,
dincolo de care oamenii
s-au ucis între ei în numele zeilor.
Când soarele-apune se văd mai bine
valurile de sânge și cerul de sânge.
Totuși, contează malul
de pe care privești.
Restul e-n liniile din palmă.
Arhitectura primejdiei
Câinele galben care dormea la Bagdad
pe o stradă cu cărți prăfuite pe margini,
printre urme de obuze și gloanțe,
acum e mult mai aproape de noi,
în alte orașe cu urme de obuze și gloanțe.
Am putea oare să ridicăm
un zid din cărțile prăfuite
împotriva arhitecturii primejdiei?
Câinele se bucură că vede oameni
care sunt vii, și unii și alții,
nu roboți, nu doar ținte
virtuale,
le linge palmele când îi vede că totuși ezită
înainte de-a apăsa pe delete.
Cea mai frumoasă zi
Arheologii și savanții au refăcut
dintr-un schelet, chipul celui mai vechi
egiptean,
care a trăit înaintea faraonilor, acum 35.000 de
ani.
E un african tânăr cu părul inele
și ochii strălucitori de bucurie, care ne spun:
cea mai frumoasă zi este astăzi, chiar azi,
cel mai frumos lucru-n viață-i iubirea.
Tropus. Oul de mierlă
Depărtarea ca o poiană prin care
zboară păsări din ouă la fel de albastre,
cojile lor au fost duse departe,
să nu se afle unde e cuibul. Grea e răzbirea în
lume.
Unul l-am găsit odată întreg
și l-am păstrat printre ouăle împistrite de Paști.
Astăzi ascult mierla cântând, chiar când nu
cântă,
aud cojile-albastre căzând
din cuibul neștiut, prin văzduhuri.
Ressurexit Rex gloriae.
(Din volumul în pregătire Tropar. Astăzi, hodie)