Volumul apărut la Editura Academiei Române, sub coordonarea profesorului Carol Iancu, reunește de fapt contribuțiile științifice ale participanților la Simpozionul Internațional ,,Iuliu Barasch“, care s-a desfășurat în luna octombrie 2023, în Aula Magna a Academiei Române. Prima ediție a Simpozionului „Iuliu Barasch“ i-a fost dedicată poetului Ilarie Voronca (în contextul împlinirii a 120 de ani de la nașterea sa), grație implicării mai multor entități academice, românești și străine, de la Universitatea Paul Valéry din Montpellier la Fundația Menachem H. Elias și, bineînțeles, Academia Română.
Contributorii volumului (a cărui prefață este semnată de Ioan Aurel Pop) acoperă, prin studiile lor, liniile majore ale biografiei, dar mai ales ale zestrei literare și locului lui llarie Voronca (Eduard Marcus) în avangarda literară românească. Coordonatorul lucrării și principalul contributor este și cel care a schițat reperele biografice ale poetului, începând cu anii copilăriei petrecuți în Brăila natală și continuând cu perioada de formare și evoluția sa ca poet al avangardei românești și de teoretician al modernismului. Dincolo de specificul său literar și de anvergura creației sale, atât în perioada românească, cât și, sau mai ales, în anii în care Voronca a activat ca poet și scriitor de limbă franceză, după stabilirea sa la Paris (începând cu anul 1933), perioadă deosebit de prolifică, dacă avem în vedere succesiunea aparițiilor, un segment important al studiului lui Carol Iancu este dedicat ultimei părți a vieții lui Ilarie Voronca. Secțiunea amintită evocă noi documente și informații inedite (volumul include, de altfel, și câteva facsimile ale unor documente și fotografii de familie, unele provenind din arhiva Sașa Pană) privind sfârșitul teribil al poetului, la doar 43 de ani. Se încearcă aducerea la lumină a ultimei perioade din viața sa, marcată de singurătate, vinovăție, angoasă și de dragostea neîmpărtășită (sau mai degrabă trădată) pentru Rovena Văleanu, culminând cu sinuciderea sa, în ziua de 8 aprilie 1946. Deznodământul survine abrupt și oarecum neașteptat pentru cei din afara cercului de prieteni apropiați (deși Voronca mai încercase să se sinucidă și în trecut), în urma unei vizite în România, de la începutul anului 1946, care a însemnat nu doar revederea cu prieteni și discipolii din cercurile culturale, ci și confirmarea implacabilă a pierderii dragostei celei pe care o iubea cu pasiune, și implicit adâncirea în deznădejde, care s-a dovedit a-i fi fatală. Ironia sorții, ultimul manuscris la care lucra (și care a fost publicat postum abia în 1973, la București, sub titlul Mic manual de fericire perfectă, grație lui Sașa Pană) a fost acel Traité du parfait bonheur. Completând studiul lui Carol Iancu, cercetarea lui Cosmin Pană propune o cronologie a biografiei lui Ilarie Voronca întemeiată pe documente inedite din arhiva Sașa Pană (în anexă sunt reproduse, în planșe color, 29 de documente provenind din Arhiva Sașa Pană, începând cu certificatul de naștere al viitorului poet și continuând cu documente (legitimații de jurnalist) și mai ales cu fotografii ipostaziindu-l pe Ilarie Voronca alături de membri ai familiei sau de prieteni (Victor Brauner, Camil Baltazar, Claude Sernet, M.H. Maxy).
Aceluiași Carol Iancu îi datorăm studiul dedicat corespondenței inedite dintre Ilarie Voronca – Jean și Marcelle Ballard (material însoțit de facsimile ale unor secțiuni de corespondență sugestive), în anii tulburi ai celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Ilarie Voronca a fost angrenat în mișcarea de rezistență împotriva ocupației germane din Franța și a contribuit la eliberarea regiunii Aveyron.
Ultima secțiune a volumului aprofundează rolul și semnificația operei lui Ilarie Voronca în avangarda literară românească, grație contribuțiilor lui Ion Pop (el însuși exeget al poetului, care a insistat asupra sensibilității lui Voronca și a ,,înclinației mai degrabă spre reverie, decât spre ingineria reglată a imaginilor’’), Răzvan Voncu (ce propune o evocare a studiilor și lucrărilor de critică literară dedicate creației literare a autorului Tratatului de fericire perfectă, de la Eugen Lovi nescu și George Călinescu la Nicolae Manolescu, Dumitru Micu și Mihai Zamfir), Petre Răileanu (care sur prinde trecerea fără ruptură, într-o me tamorfoză lină, de la opera în limba română la cea în limba franceză, a lui Voronca), M. Finkenthal (al cărui studiu așază în oglindă destinul tragic al lui Ilarie Voronca și Benjamin Fondane, printr-o analiză a poemelor celor doi, ce îl au ca erou pe Ulise – Ulysse dans la cité al lui Voronca și Ulysse al lui Benjamin Fondane) și, nu în ultimul rând, Vladimir Pană.
Un volum binevenit, dedicat unui exponent al avangardei ro mânești, apărut în condiții grafice deosebite.