Aburul ființei tale
sau
umbra lui Euridice
Aburul ființei tale poate face
Jur împrejur blând să foșnească
Tăcerile cu toate mult prea multe
Pe care greu le-aș fi chemat încoace
Când alții nici n-ar ști să le asculte
Și încă alte taine câte le-avem doar noi
Tot tu le poți porni să strige
Ca să răscoale îngerii cei uzi
De lacrimi mov și de lumini șuvoi
Din sevele prelinse de pe copacii cruzi…
Oh… cât mă doare liniștea aceasta
Care-mi prezice continente sterpe
O vorbă potrivită n-aș ști zice
În tine se ascunde Euterpe
Sau poate umbra lui Euridice …
Despre poet și poeme
Motto:
Am închis în sfere de ger
Câteva cuvinte ca pe un dar…
Nimic nou în toate câte le spui
Câte le-ai povestit păreau cunoscute
Dar nerostite așa cum le rosteai tu
Numindu-le poeme
Cei mai mulți și-au dat seama că de fapt
Și ei știau toate lucrurile astea
Doar că le-a fost imposibil să le spună
Pentru că fiind foarte ocupaţi
Cu treburi mult mai importante
N-au mai avut timp pentru așa ceva
Și în plus li s-au părut atât de banale
Toate rostirile astea
Încât s-au jenat să le mai spună și altora
Îţi întorci rușinat faţa înlăuntrul tău
În fântâna din care toţi s-au îndestulat cu apă răcoroasă
Iar acum vor să o astupe definitiv
Pentru că au treburi cu mult mai importante de făcut…
De o parte și de cealaltă a cântecului
pentru sora mea Mili
Niciodată n-ai vorbit nimic despre plecare …
Am rămas singur aici între colinele astea tremurânde
Deși tu îmi spuneai că vom fi mereu amândoi
Eu mai pot vorbi doar cu chipurile tale
Începând cu cele ale copilăriei
Niște broderii mătăsoase uitate demult prin aer
Și aduse în preajma mea de câte o pală de vânt
Acum toate cuvintele nerostite au rămas între noi
Asemeni frunzelor viitoarelor primăveri
Mustind de întrebări
Cărora doar tu le vei mai ști numărul
Ca să te pot revedea a trebuit să primesc dezlegare
De la instanțe grijuliu inventate de umbre tăcute
A trebuit să jur că la revederea noastră eu nu voi întreba nimic
Dar mai ales că nu-mi va scăpa nicio lacrimă
Ba chiar era necesar să mimez un soi de bucurie ingenuă
Pentu că tu… nu mai erai aceeași…
Tu deveniseși într-adevăr altcineva
Doar vocea ta îmi era cumva cunoscută
Dar am simțit ca pe o flacără diamantină în ochii tăi
Bucuria de a mă revedea
Izbucnită din durerea ta imposibil de ascuns
Un urlet de animal încolțit de miliarde de sulițe bine ascuțite
Îmi cotropise tot trupul devenit brusc o biată cavernă
Scrijelită de propriile-i ecouri
Mi-ai cerut să-ți cânt un cântec de demult din copilărie
Amândoi ne străduiam să mimăm firescul
Tu nu îmi spuneai nimic despre plecare
Deși în cântec chiar despre asta era vorba
Amândoi de o parte și de cealaltă a cântecului….