Geografia interioară
Pleacă, durere amețitoare,
memoria mea nu va arde de dorul tău,
lăcusta timpului nu va căuta umbra ta!
Geografia interioară arată cam așa:
tristețea este la marginea melancoliei,
mai departe de amândouă încep spaima și ura,
merg ținându-se de mână uneori,
iar în depărtare abia se zăresc bucuria
și strania singurătate a iubirii.
Alte sentimente sunt pe undeva,
mișcătoare umbre,
pe care le-am ascuns cândva
dar pe care le descopăr din întâmplare.
I-au spus morții să stea la marginea orașului
Aerul alb, vâscos,
mă împiedică să ajung la tine.
O mare pe care nu o pot străbate,
pești incolori și alge albe mă cuprind,
îmi las brațele să facă mișcări în voie,
prins în neînțelesul adânc al zorilor.
I-au spus morții să stea la marginea orașului,
când s-au auzit strigătele
în Lugansk aerul alb s-a pietrificat.
Semne dulci răspândite de Buratino,
la sfârșitul jocului în care ne-am ars plămânii,
captivi într-o mare albă fără margini.
Dincolo de țărm
Tatălui meu, Gabriel
Bătrânul m-a luat de mână și am pășit
pe mare.
Așa cum tatăl meu m-a învățat să plutesc,
meditând deasupra valurilor și a fricii,
cei care au străbătut deșertul și grădinile vieții
mi-au adus un cufăr cu aripi decolorate.
Anii stau agățați de cer,
acolo unde ești tu de prea mult timp,
călătorind în locul în care am înălțat
zmeiele copilăriei.
Poate că bastonul meu va înmuguri
când marea îmi va aduce la țărm numele
și un copil se va juca în nisip
sub privirea tatălui său.
În orașul alb cu haine gri
Ce am avut de spus am spus,
nu mi-am îndesat pietre în gură.
Am animat paginile ziarelor cu poze
zugrăvite cu sângele lor stors din inimi haine.
Câteodată trenul m-a lovit în plin risipind
bucăți din mine,
carnea zdrențuită a înfrumusețat orașul
ca un trofeu pentru foamea lor.
În orașul alb cu haine gri
refrenul după-amiezelor este acompaniat
de flașnetar,
femeile din secolul trecut,
îngândurate,
îmi fac semne:
dâre de cretă indescifrabile la tot pasul
pe care doar eu știu să le citesc.
Vântul orb
Mă afund în negura memoriei,
o voce stinsă îmi repetă fără oprire:
albă cărare, dulce ninsoare.
Omul fără chip taie noaptea,
coasă de flăcări aruncată în vântul orb
despică aerul,
cerul se deschide ca limbile de văpaie
ale șerpilor.
Îmi deșurubez moartea din piept
și o arunc în cer,
durerea se instalează cu o lentoare caldă
și-i mulțumesc pentru asta.
Dăm la o parte pământul,
strat după strat, tristețe, bucurie, dor,
nume printre rânduri de pietre și cuvinte.
Inima nu vânează în haită,
lup singuratic,
răscolește pământul cu suflarea sa
incandescentă.
Cyranius
Acolo a fost Ada Kaleh,
insula fortăreață scufundată,
acolo smochinii rodeau
fructe aurii și dulci precum poezia.
De sub ape încă se mai aude povestea,
uneori apar lumini și umbre din adâncuri,
îndrăgostiții văd poduri de flori,
alteori le apar chipuri desenate de Dunăre.
Dincolo de insulă,
dacă privești de la Orșova Nouă,
umbre îți fac semne dinspre mal,
poate cei care nu au reușit să ajungă
„la sârbi”,
rescriu istoria așa cum a fost.
Atlantida noastră plutește,
își lasă pletele despletite în apă,
dar niciodată nu spune povestea
până la capăt,
niciodată nu spune aceeași poveste,
nu lasă pe nimeni să evadeze la suprafață.
Inima mea va veni după mine cândva
Inima râde în hohote,
râde inima mea de întâmplările mele,
viața, moartea și ce o mai fi găsit ea
la ce să se uite și să râdă până îi dau
lacrimile.
Inima mea râde, tot râde, iar râde,
apoi se pune pe plâns.
Doar eu și ea auzim plânsul.
Îmi pune în palmă câte o lacrimă,
treci Styxul cu aceasta, îmi șoptește
inima mea,
cu blândețe lui Charon să-i spui:
„Argintul acesta s-a prelins din suflete golite,
du-ne unde știi,
inima mea va veni după mine cândva,
mai stă o vreme cu umbra mea.”
Pe dinafară ea umbla,
mă lăsa înăuntru să număr umbrele,
să pun în ordine ceea ce nu trebuie
pus în ordine,
se întâmpla prin lume,
rătăcind,
ultimul înger cu limba retezată a vestit:
crucea ruptă, coroana vândută,
vasul cu mir a fost spart!
În locul ultimei sărutări
mușc pământul cu gura umbrei mele
până-i rup toți dinții de diamant,
mi se sfâșie de durere inima mea furișată
în umbra.