Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“ – ediția a 43-a

La Târgu Jiu și la Târgu Cărbunești s-a derulat, în perioada 18-21 mai, o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“. A fost cea de-a 43-a ediţie a festivalului care se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor lui Arghezi din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniul literaturii, în mod special al literaturii inspirate de marele poet. În cadrul acestei manifestări au fost acordate premii pentru mai multe categorii: Opera Omnia – pentru poezie și critică literară (acordate de Uniunea Scriitorilor din România unor personalități ale culturii române; laureații devin, automat, și cetățeni de onoare ai orașului Târgu Cărbunești); Opera Omnia pentru scriitori străini (acordate de Consiliul Județean Gorj unor scriitori și traducători de anvergură din spațiul european); Opera Prima (pentru volum de debut în poezie); secțiunea „Bilete de papagal“ (pentru grupaje de poeme); Premiul Opera Omnia atribuit unui scriitor de origine gorjeană. La această ediție a fost omagiat unul dintre cei mai importanți actori culturali din județul Gorj, implicat în organizarea a numeroase ediții ale acestui festival internațional: Mihai Cepoi, recent decedat.

Cele mai importante premii atribuite la ediția cu numărul 43 a acestui prestigios festival le-au primit: Ion Mureșan (Opera Omnia pentru poezie), Vasile Popovici (Opera Omnia pentru critică literară), polonezul Kazimierz Jurczak (Opera Omnia pentru scriitori străini) și turcul Ersin Engin (de asemenea, Opera Omnia pentru scriitori străini). Organizatori ai festivalului sunt Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local și cu Primăria orașului Târgu Cărbunești, Ansamblul Artistic Profesionist „Lira Gorjului“, Biblioteca Județeană „Christian Tell“ din Târgu Jiu în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România. (Rep.)