Marile bătălii, micile victorii

Apariția, într-o nouă ediție, a culegerii de texte Ceaușescu și scriitorii. Analize politico-literare în timp real de Anneli Ute Gabanyi, în anul centenarului Monicăi Lovinescu survine într-un moment potrivit. Împreună cu reeditările realizatoarei emisiunii Teze și antiteze la Paris, ea completează în mod salutar imaginea aporturilor fundamentale ale angajaților de vocație ai postului Europa Liberă din deceniile al șaptelea și al optulea ale secolului trecut, lărgind suprafața de cuprindere a contribuțiilor prilejuite de discutarea actualităților culturale din România nu doar cu condeiul criticului, ci și prin strădaniile convergente și persuasive ale autoarei de analize politico-literare. Să o spun dintru început: selecția drastică din volumele de Unde scurte ale Monicăi Lovinescu și sintezele ritmice, la câteva luni distanță, pe un întreg deceniu – anii 1969 – 1980 – ale lui Anneli Ute Gabanyi oferă șansa recompunerii unei istorii a literaturii române, cu deschideri către fenomenele literare din lumea concentraționară și din lumea liberă, dar și în contextul evoluțiilor mai general literare de pe continent, concepute de… femei; în fond, o producție critico-istorică unicat, chiar dacă scrisă la două mâini, în lucrări independente una de alta, fără vreo concentrare prealabilă, și totalizând emisiuni radio, pe de o parte, rapoarte scrise, pe de alta, livrate Europei Libere. Ocazia este una specială, căci ambele „aripi“ ale acestui posibil „duet“ sunt contribuții feminine la cultura contemporană. Și dacă în materie de creație – poezie, roman, chiar și teatru – prezențele feminine s-au consacrat de mai mult timp, intrând în patrimoniul de nezdruncinat al artei sec. al XX-lea, critica de autoritate, chiar dacă a mai prilejuit contribuții deloc neglijabile, începând cu Dana Dumitriu și continuând cu Liana Cozea, nu a înregistrat până acum deschideri atât de largi și contribuții la fel de persuasive pentru înțelegerea unui întreg context istoric și a reliefurilor literar-culturale ale acestuia în România. Adaug și că scriitoarele au aparținut exilului occidental, vorbind neafectate de cenzura ideologică a Partidului Comunist, exprimându-și deplin subiectivitatea erudită, dar temperată de câte o bună metodă și de rezonabile moduri de expresivitate literară. Cât despre publicul țintă, în volumul semnat de Anneli Ute Gabanyi nu este vorba despre discuții în beneficiul auditoriului românesc al postului de radio occidental menționat, ci de rapoarte scrise în engleză și destinate celor interesați de evoluțiile raporturilor dintre politică și literatură din țara noastră. Specia acestui tip de abordare a fost desemnată de autoare ca fiind „analize în timp real“, adică elaborate în raport cu evoluții punctuale sau încercând să sintetizeze contexte politico-literare din durata scurtă (zile, săptămâni sau ani apropiați, comparate, toate, cu deceniul stalinismului total). Ar fi fost o șansă excepțională ca analizele să fi continuat și pentru deceniul următor, acoperind și „deceniul satanic“ al dictaturii – personale sau de cuplu (nici acum nu s-a răspuns decisiv acestei întrebări) – puse sub semnul numelui Ceaușescu. Remarcabil se dovedește efortul de a se decela dinamicile de pe unda înghețată a apei culturii noastre critice și ideologice între două întruniri de nivel înalt sau de convocare națională pe linia Partidului Unic, căci fiecare asemenea întrunire venea cu noi îngrădiri și limitări ale liberei exercitări a gândirii și creativității literare. Cu toate acestea, ici și colo, voci mai degrabă izolate decât grupate s-au putut auzi, identifica și pune sub semnul unei tendințe socotite când manifestare a tinereții scriitoricești, când a unei linii liberalizante de gândire, ostile dogmatismului. Citind materialele cuprinse în volum se pot observa persoanele, atitudinile care au marcat bătălia pentru readucerea și păstrarea unei anume normalități în câmpul literaturii noastre, precum și citatele cele mai elocvente pentru definirea situării lor și pentru imaginarul formulărilor. O istorie din mers a bătăliilor dintre dictatul ideologic al lui Ceaușescu – redogmatizarea treptată și crescândă din anii 70 – și reacțiile, nu o dată curajoase și, uneori, neașteptate ale protagoniștilor literaturii române vii vine cu un cadou neașteptat: posibilitatea de a descoperi curajul și răzvrătirea de moment a unor spirite care, ulterior, s-au înregimentat în slujba Partidului cu obediență (Paul Anghel, Mihai Ungheanu ș.a.) sau care, rămânând în interiorul unei adeziuni marxiste, au pledat pentru toleranță față de dezbateri și de pluralismul interpretativ al doctrinei (Victor Ernest Mașek, de pildă). De o importanță considerabilă sunt și analizele propriu-zis literare dedicate unor opere-reper, precum Sfârșitul bahic de Petru Popescu, Caloianul de Ion Lăncrănjan, Delirul și Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda sau portretele făcute unor autori, precum Adrian Păunescu și, din nou, Ion Lăncrănjan. Dar cel mai semnificativ în seria sistematică a demersurilor autoarei îmi pare faptul că, urmărind confruntarea dintre dictatură și scriitori, găsește metoda de a recunoaște meritele fiecărui participant la epopeea recuceririi, cât și cum s-a putut, a libertății de expresie în domeniul ideilor estetice, al criticii și al beletristicii, căci astăzi trecem prea adesea cu tăvălugul uitării peste toate acestea, luând seama doar la împotrivirile radicale. Se uită uneori că în materie civică efortul se cuvine să fie cotidian și că, în cucerirea drepturilor, nu numărul morților iluștri contează, ci reacțiile prompte ale celor vii, apți să ducă totul mai departe.