Madre Dios!

Diplomat în Oropingo, de Gabriel Gafița este un roman de mari dimensiuni, dar ușor de parcurs. Ca și alte texte de proză ale autorului, din care am citit destule, este scris firesc și fluent, fără multe horbote stilistice, cu accent pe acțiune, aceasta fiind una dinamică. Personajul central este diplomat de carieră, ca și autorul, se numește Tiberiu Covârșoni. El este și naratorul poveștii, care apare ca un „doi în unu“. Două romane se întrepătrund cu destulă abilitate din partea autorului, deși el este obligat uneori să abandoneze unul dintre fire în favoarea celuilalt. Prima acțiune, care ocupă majoritar cele dintîi pagini ale cărții, cam 200 la număr, este mai degrabă o relatare pamfletară, ca la David Lodge, a complicațiilor, inerțiilor, intrigilor și absurdităților din lumea diplomaților români, cei mai mulți fără anvergură, meschini, carieriști, puși pe căpătuială și trai îndestulat, fără niciun efort. Anișoara Drăghicescu ajunge șefa misiunii diplomatice a României în republica sud-americană imaginară Oropingo, de unde manipulează lejer șefii de la București ca să se instaleze confortabil împreună cu anodinul ei soț și liota de copii. Ea își persecută unica subalternă româncă, pe Atena Păpușoiu și blochează eventuala venire a lui Covârșoni. Onomastica lui Gabriel Gafița e savuros-bizară, mai ales în privința prenumelor care, la persoanele de extracție modestă, cocoțate în funcții înalte, e într-adevăr remarcabilă în zilelele noastre. Ambasadorul care-i succede în Oropingo Anișoarei, mutată cu tot clanul în Honduras, se numește Begoniu și are inițiativa deschiderii unui consulat Schengen, deși România nu face parte din acest spațiu! După ce și Begoniu e retras în urma unor gafe precum invitarea, la o recepție, nunțiului papal „cu soția“, Tiberiu ajunge șeful misiunii române la Madredios (ironie clară), capitala Republicii Oropingo. Mica țară se numise Costa Ancha (în spaniolă „ancha“ însemnînd, cum știm, „mare“, dar oarecum peiorativ, eu aș traduce prin „baban“). Dar președintele de stînga Estalin (sic!) Palomino, poreclit El Timonelo („cîrmaciul“), după două mandate la cîrmă, a vrut să-și asigure alte două și a recurs la manevra de a schimba numele țării. Deci în Oropingo nu avusese niciun mandat! Simplu și eficient. Problemele încep cînd cîrmaciul ține să înhațe al cincilea mandat. Aici romanul sarcastic, de moravuri deplorabile ale diplomaților români, futili, chiulangii, pasivi, birocrați și de o țărănie pe care încălțarea celei de-a doua generații n-o poate șterge din zestrea genetică, încetează. Începe un thriller politic cam prea lung și complicat, însă în general bine condus. Nu voi intra într-o relatare care să răpească interesul cititorilor. Ei chiar au dreptul la suspansul unei desfășurări care pe mine m-a interesat, cu un minus pentru excesul de amănunte. Important este că naratorul, diplomatul român, se amestecă în vîltoarea confruntărilor din Madredios, prin împrejurarea că e vecin cu un lider al opoziției. Și o cam place pe partenera acestuia, ingredientul erotic nu strică niciodată în proză. Finalul, atipic de fericit, restabilește situația. Gustavo Macías, opozantul fugar, iese învingător și îl ia sfetnic de prim rang pe fostul diplomat român. E o revanșă morală pentru Tiberiu. Dar aparatul MAE, descris cu ironie ca imobil și imbecil, rămîne în blocajul său. Directorii sînt mult mai preocupați de sănătatea sau parastasele rudelor proprii decît să dea pe la serviciu și să urmărească încordați situația internațională. Miniștrii se succed necontenit, dar sînt tot proști, grobieni, fuduli, lipsiți de viziune. Diplomat român de carieră el însuși, cum spuneam, Gabriel Gafița descrie o tiranie sud-americană a unui țărănoi, botezat de tatăl său după Stalin. Deși acesta decedase și fusese blamat, în Costa Ancha nu răzbătuse vestea. Și pune acest regim în fața unei diplomații românești, „europene“ pe hîrtie, haotice, de o crasă și arogantă incompetență. La finalul lecturii, cititorul se poate rușina liniștit că este român, dar mai degrabă se va rușina că aparține speciei umane. Ceea ce era de demonstrat, dar nu prea mai impresionează pe nimeni. Pe coperta a patra semnează cîteva rînduri despre carte Vasile Popovici, Stelian Țurlea și Daniel Cristea-Enache. Despre altă carte.