Interesul pentru istoria Bucureștilor și pentru cea a minorităților etnice care au trăit și s-au dezvoltat în ceea ce avea să devină capitala României – oraș prin excelență cosmopolit și multicultural, a continuat să fie unul crescut, de-a lungul ultimelor decenii. În perioada de după 1989, mediul istoriografic a înregistrat, bunăoară, o lucrare dedicată Bucureștiului evreiesc (2011), elaborată de Felicia Waldman și Anca Tudorancea, pentru ca, mai apoi, alți autori să elaboreze lucrări similare, dedicate altor comunități etnice; așa au apărut Bucureștiul grecesc (2013), album elaborat de Georgeta Filitti și, mai târziu, Bucureștiul maghiar (2014), lucrare aparținându-i Hildei Hencz.
Lucrarea de față, apărută la Editura Omonia (recunoscută pentru publicarea de lucrări dedicate istoriei, limbii și civilizației elene), sub forma unui album bilingv (română-greacă), este dedicată rolului comunității elene în istoria orașului. Volumul a ajuns la a treia ediție, ceea ce în sine reprezintă o performanță editorială, date fiind dificultățile pieței de carte din ultimii ani.
Albumul ce ilustrează inspirat prezența elenă în oraș, de-a lungul a peste cinci secole, are meritul că abordează concis reperele cele mai importante și contribuția comunității elene la viaţa economică, politică, socială, culturală şi artistică a urbei dâmbovițene. Lucrarea înglobează șapte secțiuni, începând cu existența coloniilor grecești de la Marea Neagră până la deceniile scurse după prăbușirea comunismului în România, fiecare perioadă istorică fiind bogat ilustrată cu reprezentări sugestive (de la imobile de locuit sau de cult până la ediții de lucrări literare sau științifice în limba greacă, facsimile, hrisoave sau fotografii ale unor personalități elene sau române).
Afinitățile istorice dintre greci și români sunt abordate în fiecare din secțiuni; bunăoară, în al doilea capitol sunt evocați sfătuitorii și dregătorii greci din preajma lui Mihai Viteazul: marele ban și vistiernic Andronic Cantacuzino, Luca din Cipru – episcop de Buzău și mai apoi mitropolit al Ungrovlahiei, epirotul Stavrinos– cel care a compus, în 1602, poemul Vitejiile preaevlaviosului și preaviteazului Mihai Vodă (în care descrie faptele domnitorului, hulind și blestemând pe cei vinovați de asasinarea lui), Gheorghios Palamed și nu numai. În egală măsură, este evocat rolul unor familii elene de ctitori de mănăstiri, biserici, tipografii sau așezăminte de învățătură, al unor erudiți greci stabiliți la București, precum Pantaleon (Paisios), Ligaridis, Ignatios Petritsis, Karidas, Meletie Macedoneanul, Melchisedec, dincolo de rolul ingrat al grecilor implicați în strângerea impozitelor, percepuți negativ în rândul populației.
Deceniul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688) este ilustrat prin prisma unor evoluții culturale notabile, precum întemeierea Școlii grecești de la Sf. Sava (transformată mai apoi în Academie Domnească) sau redeschiderea tipografiei Mitropoliei (unde aveau să fie tipărite Liturghierul de la 1680 și mai cu seamă Biblia de la 1688 (cărți în limba română, scrise cu caractere chirilice), după cum domnia lui Constantin Brâncoveanu este evocată ca un reper pentru înflorirea culturală încununată de ctitoriile sale, laice și religioase, de activitatea Academiei Domnești și a tipografiei Mitropoliei, facilitate de prezența în preajma domnitorului a unor sfetnici, profesori și erudiți greci, precum Ioan Avramios, Nikolaos Sinopeus, Konstantinos Drakos, Gheorghe Castriotis, Lazăr Scribas, Hrysantos Notaras.
Un capitol distinct se referă la Bucureștiul fanariot, perioadă de afirmare și consolidare a elementului elen în spațiul românesc, cu accent pe dimensiunea culturală, de reformare și de modernizare, precum și pe evoluțiile din sfera vieții cotidiene specifice domniilor fanariote.
Ultimele secțiuni sunt dedicate perioadei cuprinse între revenirea la domniile pământene și debutul primei conflagrații mondiale, Bucureștiului interbelic (perioadă marcată, pe de o parte, în planul relațiilor bilaterale, de cele două căsătorii regale româno-elene, anume cea dintre Principele Carol și Prințesa Elena a Greciei și cea dintre Diadohul George al Greciei și Prințesa Elisabeta a României, iar pe de altă parte, de evenimente precum inaugurarea Școlii grecești din București-1929 și coagularea juridică, în 1931, a Comunității elene din București, având drept scop ,,ridicarea stării morale și materiale a grecilor din România“), dar și evoluției comunității elene din București în anii sumbri postbelici, în plin regim comunist. Perioada comunistă a fost marcată, pe de o parte, de un exod al elitelor grecești din București și din țară, iar, pe de altă parte, de sosirea în România a refugiaților comuniști greci, pe fondul desfășurării războiului civil grec; considerațiile de sfârșit vizează perioada scursă după prăbușirea regimului comunist în România.
Lucrarea se adresează publicului larg, fiind una de popularizare. Grație abordării echilibrate și concise, precum și splendidei condiții grafice în care a apărut, albumul reprezintă o lucrare deopotrivă binevenită și utilă pentru cei interesați de istoricul și rolul comunității elene în evoluția orașului București.