Volumul publicat la Editura Omonia, în ediție bilingvă (prefațat de Georgeta Filitti), reprezintă unica lucrare a lui Constantin (Constandinache) Caracaș (1773-1828), aromân, născut în sangeacul Monastir (Imperiul Otoman), cu studii la Viena, doctor în filozofie și în medicină. De numele său este legată înființarea și primii ani de activitate ai spitalului bucureștean Filantropia, dar și elaborarea primului regulament de organizare și funcționare a spitalelor din Țara Românească. După o carieră dedicată medicinei, Caracaș se stingea în 1828, în contextul epidemiei de holeră din Țara Românească. Publicarea – una postumă, a lucrării sale, a fost legată de Ion Heliade-Rădulescu, în sensul că văduva lui C. Caracaș a acceptat să îi vândă (1830) lui Heliade Rădulescu tipografia familiei, cu condiția ca acesta din urmă să publice, mai apoi, Topografia, elaborată de Caracaș (în limba greacă).
Detaliile și rigoarea lucrării lui Caracaș probează o documentare solidă, desfășurată de-a lungul mai multor ani, răstimp care a permis autorului să includă în paginile viitoarei lucrări date și informații acurate, începând cu poziționarea, relieful și specificul geologic al teritoriului, și continuând cu referiri privind clima (date ample legate de temperaturi, regim pluviometric, schimbările specifice anotimpurilor în Țara Românească), dar și secțiuni semnificative care abordează profilul economic al regiunii – rodnicia solului (fertilitatea solului este deseori evocată), cultura cerealelor, creșterea animalelor, diversitatea pomilor fructiferi și a arborilor sălbatici, varietatea și abundența animalelor sălbatice, a speciilor de păsări domestice și sălbatice, dar și a celor de pești, menționate cu acribie, prin folosirea denumirilor științifice, latinești. Stilul este unul echilibrat, presărat cu remarci pozitive, dar și cu observații diverse, legate de specificul societății, din care nu lipsesc criticile legate de caracterul moral și cultura locuitorilor Valahiei; autorul insistă asupra unor patimi și defecte specifice, precum lenea, ignoranța, desfrânarea, dar mai ales alcoolismul. De altfel, pasajele care descriu tocmai acest obicei, împământenit mai ales la sate, dar nu numai, sunt cât se poate de sugestive: „cei mai mulți sunt așa de înclinați și dominați (de plăcerea băuturilor spirtoase – n.n.), încât în zilele de sărbătoare și duminicile preferă cârciuma, în locul rugăciunilor din sfânta biserică… cum numărul sărbătorilor este mare, își lasă treburile, se-apucă de beție și de chef, ajung victimele acestei nesocotite și neînvinse patimi; ambiționați, ca la luptă, ca să întreacă pe celălalt, își pierd mințile, ajung la certuri și gâlceve, ale căror urmări se știu, sunt rănirile și bătăile […]“.
Una din cele mai importante secțiuni din lucrare are legătură directă cu profesia autorului, implicit cu gradul său de experiență, fiind dedicată instituțiilor medicale din Dacia. Capitolul descrie practic situația sanitară a Bucureștilor, existentă înainte de demersurile privind înființarea spitalului Filantropia, subliniind lipsurile și contextul nefericit, culminând cu epidemia de ciumă (care provocase numeroase victime în rândul locuitorilor), de unde importanța îngrijirii filantropice și mai ales a înființării unui nou așezământ spitalicesc, după cele două deja existente (Colțea și Sf. Pantelimon), însă vădit insuficiente. Caracaș evocă apoi acțiunile având drept țel înființarea spitalului, sprijinul domnitorului Ioan Caragea, dar și al altor elite economice locale și al populației, care și-au oferit susținerea financiară grație unei subscripții deschise de vornicul Grigore Băleanu, la propunerea lui C. Caracaș. Secțiunea este completată prin prezentarea structurii de personal a spitalului și a unor regulamente de funcționare interioară, ce includ și atribuțiile personalului medical, condițiile de internare și de tratament, hrana pacienților și regimul vizitelor.
A doua parte a lucrării este dedicată unei topografii propriu-zise a Munteniei, prezentată însă sumar, pe județe, folosind informații care provin, probabil, inclusiv din recensământul (rusesc) desfășurat în 1810.
Apărut în excelente condiții grafice, într-o ediție bilingvă (româno-elenă), însoțit fiind și de o secțiune de ilustrații (ce include și coperta primei ediții a lucrării, apărută în limba greacă, la tipografia lui Heliade-Rădulescu, în anul 1830), volumul reprezintă o frescă fidelă a Țării Românești din primele decenii ale secolului al XIX-lea.