Poeme de Ion Cocora

Pseudopsalm
E prea multă deznădejde doamne
pe aceste meleaguri de om bătrân
unde literele cad de pe cuvinte
ca solzii de pe un pește de baltă
ce încă visează să fie balenă
dacă nu-mi vindeci durerile doamne
fii bun măcar și nu mă lăsa fără de ele
lasă-le în continuare să-mi dea iluzia
că trăiesc ca o fantomă a lor
cu mii de ace de gămălie înfipte în trup
lasă-mi plăcerea să le înjur de mamă
ori de câte ori mă ridic de la birou
să caut în rafturile bibliotecii
o carte uitată fără să sper doamne
să-mi aduc aminte care carte

Traseele vieții
Curând sau foarte curând
dacă e să mă iau după ceea ce presimt
ar trebui ca traseele vieții să ajungă
la capătul parabolei acolo unde
graiul sângelui își pierde
evlavia rostirii
ar trebui să-mi scot frica la licitație
ca pe un horn fumegând continuu
într-o noapte de iarnă
deasupra acoperișului sub care
îmi scriu poemele
ar trebui să mă întreb ce să fac cu viața
acum când iubirea însăși trăiește
din ardoarea trădărilor

Fă-mi pișcoturi
Fă-mi pișcoturi
mie îmi plac foarte mult pișcoturile
nu ești curioasă să vezi cum mi se topesc în gură
nu te impacienta am să te răsplătesc pentru fiecare
cu o lovtură de bici ori de câte ori stai în patul
conjugal
goală și caști
fă-mi pișcoturi
poezia nu mai e decât un pumn de lipitori
care îmi mărșăluiesc prin sânge până nu mai rămâne
din el
nicio picătură
fă-mi pișcoturi
pe domeniul omul pustiu obosit în oboseala-mi
prealungă
supraviețuiesc într-o odaie cu obloanele trase
unde părul tău negru în expansiune
promite o noapte de poveste
fă-mi pișcoturi
în cartierul interlopilor miroase a unghii arse pe plită

De unde aceste fierbințeli
De unde aceste fierbințeli în capul meu
de parcă s-ar fi stârnit în el un incendiu
greu să se găsească cineva să-l stingă
să-l îndepărteze de bezmetice halucinații
să îmi șoptească că sigur ultimul poem
furios că de la o zi la alta tot amân să-l scriu
s-a stropit cu benzină și și-a dat foc
socotind că a venit timpul să răzbune
biata neputință a poetului dinaintea morții
înspăimântat nu de moarte ci de frigul ei
de întunericul ei de lipsa ochilor care pândesc
până când și ultimul sentiment că ești în viață
dispare ca o teoremă scrisă cu creta pe tablă
și ștearsă când se află că răspunsul nu e decât
o necunoscută dintr-un exercițiu de exorcizare
singurătatea e propriul meu geamăn într-o eră
în care primul care m-a uitat am fost eu

Ninge ca în bacovia decembre
Sunt bine iubito nu ai de ce să te neliniștești
care bine ți-l doresc și ție. Dilemele au dispărut.
Locuiesc în propria mea groapă ca în propriile
versuri unde ninge ca în bacovia decembre.
Nu știu dacă ascult tăcerea ta sau tăcerea ta
mă ascultă pe mine. Cuvintele care cândva
au fost ale mele nu le auzi cum râd în hohote
de necunoscutul ce trece strada bătându-se în piept
că el a fost și coarda de vioară și arcușul.
Fă ochii mari iubito de mirare și întreabă-te
dacă nu cumva sunt eu strigându-mi dezolarea
într-o țară în care cuvintele nu fac doi bani
câtă vreme mâna înghețată nu le mai poate scrie

În birturi obscure
Cât e ziua de lungă te port pe umeri invizibilă
câteodată intru în birturi obscure comand două
halbe cu bere
mai multe felii de pâine prăjită și cer o solniță cu sare
după pâine cu sare berea are un gust divin simt cum
și tu
te înfiori de plăcere nimeni nu te vede nimeni nu se
miră
de ce mi se aduc două halbe deodată repet de
câteva ori
comanda fără să bag de seamă că deja e trecut de
amiază
ies din nou la o cură de aer tu îți ocupi
locul tău pe umeri moțăi sau butonezi telefonul
când brusc
sari și mă iei de mână spunându-mi că nu mai
suporți să fii
atât de aproape de privirile lui dumnezeu încât îți
este frică
să nu-ți ia foc părul eu îmi zic că e seară și e bine să
mă întorc
acasă să te arunc în pat ca pe un sac burdușit cu rufe
de familie
adormită încă înainte de a trece pragul să mă așez în
fotoliu
să te privesc îndelung întrebându-mă ce voi face
până în zori
între maxilarele unei nopți cu singurătate și insomnii
ce asfixiază

Scrie om bun
Scrie om bun scrie
Nu se știe cu ce te vei alege
Poate îți va sosi pe neașteptate în ogradă
Un buldozăr să-ți ușureze munca
E prea mult întuneric în metaforă
Prea mult adânc

Buburuză ruză
Buburuză ruză ruză nu fii fată ursuză
zboară de pe mâna mea încotro tu vei vrea
dar zboară odată pe limba câinelui e târziu
va începe să latre melcii albinele furourile mamei
undițele și pușca de vânătoare a tatei
eu despre mine tot ce știu aștern pe hârtie
distribui gratis ventuze pandemii crize de gaz
eu sunt ceea ce m-am vrut și voi nu m-ați vrut
un copil uitat într-o gară pe tunete și fulgerătură
un copil cu părinți pe care nu el i-a născut
doamne ajută-mă dă-mi o noapte când caii se fură

Degeaba
Îmi ridic capul dintre limbaje
o criptogramă eșuată
în experiența complicității
dintre ștreang și spânzurat
vă privesc chipurile
tumefiate de frică
cu plăcerea sadică a ochilor
gata să dea vina
pe degradarea măștilor
degeaba mă întâmpinați
cu surâsul vostru canin
în loc să mă lătrați
ca pe o javră
ce dă fiori