Jurnal 88
Într-o zi
În Apus astăzi și de azi înainte cerul e roșu
și numai un incendiu de Biblii luminează
astfel sfârșitul lumii locuite de noi
sinucigașii.
Suflete bănuit că m-ai locuit vremelnic
ca o adiere de nimeni văzută numită „Eu“
Iartă-mi presimțirea că într-o zi de la capătul
zilelor mele vei rămâne fără corp.
Și ca la orice plecare se spune Drum bun.
Găuri negre
Zile care nu au avut nici dimineață nici seară
zile uitate șterse din calendar netrăite
paralele cu vârsta fără Dumnezeu
Existați ca găuri negre în memoria mea
peșteri ale absenței în care
am trăit ca un stârv.
Zile care nu au avut nici dimineață nici seară
Nici nu mi-am dat seama și nici voi
n-ați observat că vă întâmpină un manechin
transparent fără om înăuntru
un om neatins de nici o prezență imperfectă
care umanizează.
Zile de deșertăciune în care să fi mirosit
măcar o floare ca să o fac fericită.
Iod și stronțiu
Iod și stronțiu în jocul norilor
după cum bat vânturile ne dați târcoale
Cu șapte negre culori de doliu
Iod și stronțiu ne pictați pe tunete
o Nouă Capelă Sixtină cu mâna barbarilor
Această Judecată de Apoi acolo unde cândva
ne zbenguiam fericiți prin Pășunile Raiului.
Alte vremuri
Jos poporul anonim pupă vertebrele Cuvioasei
Paraschiva aducătoare de ploaie
Foarte sus Dumnezeu identifică cu drona
numele și prenumele credincioșilor
în formă de șarpe.
Alte vremuri altă aparatură.
După 88
După 88
ca după ascensiunea uriașului munte chiar
din vârf încă mai urcă
aproape în vid cărarea alpină către vraciul
mult știutor în stele citind.
Ca să-ți confirme că trăiești în alt corp
El poate cu floarea de colț să-ți măsoare
cât din tine a mai rămas să te bucuri
Sunt ca și cum nu aș fi pregătit să fiu
altcineva
un cuvânt prin care mintea mea trece
ca să-i aprindă înțelesuri o mie.
Porumbelul și porumbița
Cu gușa perlată verde/ albastră mov/ boreal
își face cuib în balconul meu de la
8 doi porumbei norocoși.
Amanții gânguresc se sărută primăvăratec
până când porumbița înțelege mesajul
și își dă jos chiloțeii.
Din haos se înfiripă viitorul până atunci
incert
Oul e ziua de mâine. Rușinează-te poete
de indiscreția ta
nu-ți pese de micile mizerii de la capătul opus al ciocului
Vine cerul și le spală cu ploaia.
Ca atunci
Încă n-am un răspuns încă nu știu cum
să-mi dezleg ghicitorile nopților albe
iasomnii tăinuite în întuneric sau
poate un plans fără lacrimi închis în ziduri
îndepărtate.
Astfel suntem făcuți să nu cunoaștem
adierile morții adormirea plăcută și înșelătoare
de atunci
când timpul se încheie și are nevoie de tine
când îți ia lumina fără să închizi ochii
ca atunci când săruți prima dată.
Alt răspuns
E tatuată cu lei pe sâni și are un cercel în pubis
Îmi spune cochetă: Așa se poartă.
Știu moda e din Egiptul antic și însemna
devotamentul față de soț.
Greșești. E de la Teodora Împărăteasa Bizanțului
curviștina istoriei.
Răspunsul ei e invers.
Satul pustiit
Chiar dacă au mai rămas câteva colibe
în satul pustiit după atâtea invazii
Chiar dacă bisericuța s-a înălțat la cer
plutind pe focul pus la temelie
de noii barbari
luând cu ea și abecedarele sfinte
la care țâncii au supt două
milenii de lapte
E nevoie totuși de puțin Dumnezeu pentru ca
sufletele blajinilor să fie primite
acolo
în satul de sus unde nu e nevoie
de nume sau de numere la poartă.
Cel mai
Brume bizantine pe cupolele lumii fac din sfârșitul
verii imperiu
Lapte rece bem dimineața
bulgări de rouă primim în obraz
lumina-i ca sticla se vede până pe lumea
cealaltă
Cel mai frumos septembrie plutind pe o presimțire
de moarte pansează răni vechi.
Dans de pătrundere în mistere
Adaugă și luna lichidă picurând la streșini.
Lumea e trecătoare
Trece un humanoid pe stradă cu o țeavă lungă
pe umăr părea să nu ne lovească
Trece un altul cu un covor făcut sul sub brat
Din partea opusă vine un bătrân cu un sac
în spate cu unelte de trăit
Se știe că lumea e trecătoare.
Brusc apare un individ în negru cu o colivie
cu doi papagali prizonieri
Acesta din urmă are un rictus brutal de inchizitor
de pe vremea lui Ignațiu de Loyola.
La Casa Scriitorilor de la Neptun
La Casa Scriitorilor din Neptun nimeni
nu mai scrie cuvinte
Adio
conclavul de hohote nocturne de râs definitive
s-a stins. Nici roua norilor care cădea
pe frunțile poeților
azi nu mai cade.
Cerneala o luam din mare iar literele din nisip
Și se vedeau de sus din alte luni ideile
cum scânteiază ca un desen de oraș mic
văzut în toiul nopților pierdute.
Printre statui încă de aer se învăța
acolo ca-ntr-un liceu atenian scrisul
și cititul
Acum acolo e un han. Să-i meargă bine stafii
printre stafiile ce-l bântuie.
Leacuri
Orinde ar fi el văzut/nevăzut doar bănuit ca
aurul soarelui
Oriunde eu știu că timpul doar pe mine mă caută
Sub felurite măști schimbătoare
ca ale norilor și ale vântului
timpul tăios doar pe mine mă găsește.
Deasupra
capului se spune că arde un orbitor candelabru
un alt nume pentru destin.
Cu un roșu aprins tu copil ai hrănit
trandafirul ca să fii în memoria lui
abia o mireasmă.
Din față timpul venea și-n spate cu o mână
clădea și cu alta spulbera ca să nu-mi
fie povară.
Dar îmi era și povară și dulce. Mă folosea
și îl foloseam alintând-o pe Iozefina pisica
noastră celestă de la care învăț metafizica.
Doamne de ce te ascunzi în frig?
Și de ce
mă lași să-mi depun anii prin sertarele
bibliotecii ca o pulbere neînsuflețită și chei
fără lacăt monezi fleacuri pixuri pipete
așchii de statui și multe cutii cu
utopice leacuri de veșnică tinerețe.
Mărul rostogolit
Bătrânețe dacă tot ai venit nu
te lăcomi fi cumpătată. Așază-te lângă mine
și așteaptă. Nu-ți cer decât răbdare răbdare
Nisipul să fie îndeajuns în clepsidră
să am timp să mă înveți cum să fiu foarte bătrân.
Nu te grăbi cu cumpărăturile negre.
Am pentru tine o portocală
ți-o dau s-o rostogolești în toată copilăria.