Zeul
Două octave
și acareturile unei lacrimi
agonizează
în albia rîului secat
la un țipăt distanță
de casele noastre
zeul cel mai viclean
cel mai fățarnic
zeul psihopat
al democrației
tulbură orizontul
pîlcul de arini
schimonosește mirosul de apă
de o veșnicie
nu există persoană
pe care
să n-o fi trădat
poate
doar mama singurătății
din apele reci ale Patagoniei
să inventeze ceva
care să-i vină de hac
pentru că noi
cu eroismul nostru clinic
am ajuns să respectăm
eșecul de prin toate cotloanele
de fapt
omul
nici nu era necesar