În zilele de 19-22 mai 2022 a avut loc la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“. Organizatori au fost Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu-Jiu, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, iar parteneri, Uniunea Scriitorilor din România, Ansamblul artistic „Doina Gorjului“, Primăria și Consiliul Local Târgu-Cărbunești, Mănăstirea Lainici. Directorul de onoare al festivalului a fost Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, iar directorul său executiv, Ion Cepoi. Președintele juriului național a fost, conform tradiției, laureatul ediției precedente a festivalului, Horia Gârbea.
Scriitori din țară și din străinătate au participat la excursii culturale, lansări de carte, vernisaje de expoziții și la un recital poetic care a avut loc la Sala Maură a Palatului Administrativ al județului Gorj.
Duminică, 22 mai, la Târgu-Cărbunești, a avut loc festivitatea de acordare a Premiilor „Tudor Arghezi“. Ceremonia a reprezentat inaugurarea sălii refăcute a Centrului Cultural local și a debutat cu un program artistic oferit de Ansamblul „Doina Gorjului“. Premiile „Tudor Arghezi“ Opera Omnia au fost acordate unor scriitori străini și români. Au primit acest premiu și titlul de „Cetățean de Onoare“ al orașului Târgu-Cărbunești Cătălina Iliescu-Gheorghiu, traducătoare, prorector al Universității din Alicante (Spania) și poetul Arian Leka (Albania). La categoria scriitori români, laureați au fost Ioan Moldovan, pentru Poezie, și Mircea Mihăieș, pentru Critică literară. Premiile au fost acordate de Nicolae Manolescu, Horia Gârbea și Dănuț Birău, primarul orașului. Premiile „Opera Omnia“ decernate lui Ion Moldovan și Mircea Mihăieș au avut sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Scriitorul Mircea M. Pop (Germania) a primit Premiul pentru Promovarea operei argheziene. Juriul a oferit premii unor tineri scriitori pentru debut în volum și pentru grupaje de versuri trimise la Concursul „Tudor Arghezi“.
Ediția a 42-a a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“ a fost o manifestare culturală de un înalt nivel.