„Despărțirea“ de Aurel Dumitrașcu

Peste câteva luni, vor fi trecut 32 de ani de la moartea (16 septembrie 1990) lui Aurel Dumitrașcu. A lăsat în urmă două cărți cenzurate la sânge, o mulțime de pagini scrise, în devălmășie, mai multe jurnale cu un nume generic de „carnete maro“, multă corespondență împrăștiată în toată țara, cu destinatari de toată mâna. Și amintiri. În anul 1992, împreună cu Lucian Vasiliu, cu permisiunea fratelui lui AD, după o pagină „de cuprins“ descoperită în arhiva mea, am refăcut sumarul manuscrisului Mesagerul, depus în anul 1988 de AD la Editura „Cartea Românească“, unde fusese pierdut. Din anul 1992, după apariția Mesagerului (Editura „Canova“, Iași), până în anul 2019, am îngrijit, am selectat, mi-am asumat apariția unei serii de volume de poezie, inedite și antologii, după cum urmează: Tratatul de eretică, poeme inedite (1995), Mesagerul. Opera poetică, antologie (1997), Fiara melancolică, poeme inedite (1999), Scene din viața poemului, antologie (2003), Lebăda care închide infernul. Poeme inedite (2006), Divina Paradoxalia, antologie (2006), Cine merge în Paradis, poeme inedite (2010), Cartea neterminată, antologie (2011), Prăvălia cu fete moarte, antologie (2012), O mie și unu de picioare verzi, antologie (2013), Malec, antologie (2015). Jurnalele, Carnete maro, pe care le-am îngrijit, au apărut în trei ediții, după cum urmează: Carnete maro, volumul I, 2001, volumul II, 2003, volumul III, 2004, volumul IV, 2006 (toate la Editura Timpul, Iași): Carnete maro, ediția a II-a, adăugită, volumele I – II, 2011, Editura Conta, 2011; Carnete maro, ediția a III-a, definitivă, volumele I – II, 2019, Editura Art – Cartea Românească. Corespondența noastră încrucișată, apărută sub denumirea de Frig. Epistolar 1978-1990, a apărut în două ediții, la Editura „Conta“, 2008 și ediția a II-a, completată, definitivă, la Editura Charmides, în 2014. Volumul Scrisori către T. Corespondență inedită 1988 – 1990, l-am îngrijit pentru Editura Muzeul Literaturii Române și a apărut în anul 2015.

Am luat o operă aproape de la zero. An de an, filă cu filă, carte cu carte am construit o operă, am construit un destin literar, am construit un profil. Am construit chiar un mit literar. Nu am avut niciun scop, nici material, nici cultural. Dimpotrivă, am cheltuit, viață și timp, am cheltuit resurse materiale și afective, dar niciun calcul de acest tip nu încape în acest loc. Pentru ca AD să conteze, am fost extrem de selectiv în ceea ce privește promovarea textelor pentru a fi publicate, știind foarte bine exigența lui AD, fiind, în cele mai multe cazuri, primul cititor al poemelor lui, din anii 1980 – 1989. Sunt conștient că o operă este mare prin selectivitate, nu prin cantitate. Scopul meu, dacă am avut totuși un scop, a fost acela de a-l ține pe AD în viața literară, de a-l impune în plan public, de a (-i) demonstra valoarea literară într-o lume în care valorile sunt centrifugate cu rapiditate, în care indiferența și uitarea sunt reguli de bază. La fiecare volum în parte am explicat modul în care am lucrat, cum am selectat, ce am selectat și de ce.

Am inițiat și am desfășurat un concurs național de debut în volum cu numele lui AD. Au debutat, între alții, prin acest concurs, Vasile Baghiu, Elena Vlădăreanu, Florin Oancea, Dan Coman, Mihai Ignat, Daniel Moșoiu, Sorin Gherguț, Ana Donțu ș.a. Este cetățean de onoare post-mortem al Municipiului Piatra Neamț, o stradă din Piatra Neamț îi poartă numele, o secție a Bibliotecii județene poartă numele lui AD, toate la propunerea și prin susținerea noastră. Am încercat să constitui în Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ din Neamț, unde am fost director o vreme, un fond de documente AD, dar fiind „executat“ de forțe „oculte“ și politice locale, în cel mai stalinist mod posibil, nu am reușit acest lucru, fiind nevoit să retrag toată arhiva, cu documente AD dar și altele, la plecare (amănunte în volumul de documente „Supraviețuitor în România lor“, 2019).

Anul trecut am aflat, cu surprindere, de apariția unui site care poartă numele lui AD, care își propune „să îl redea pe AD integral, adevărat, necenzurat“. Pe frontispiciul site-ului scrie „Realizator site și texte de Fabian Anton“. Nu îl cunosc pe Fabian Anton, nu am colaborat niciodată, nu știu ce intenții are, ce pregătire, ce „dor nestins“ îl determină să se ocupe de opera și biografia lui AD la acest moment. Mai mult, am descoperit trimiteri acide, răutăcioase, mincinoase, nedrepte la adresa mea și a celor care l-au susținut cu adevărat pe AD și opera lui în toți acești ani. La una dintre postări, de exemplu, „am aflat“ că AD a fost dizident și că prietenii lui, între care mă număr, alături de Nicolae Sava sau Daniel Corbu, ar fi fost cei care l-au „supravegheat“ pe AD, eventual l-ar fi turnat la Securitate! Afirmația, care este o abjecție, va face obiectul/ subiectul unei acțiuni triple în instanță, firește. După apariția acelui site am returnat fratelui lui AD toate manuscrisele, toate carnetele, toate documentele pe care le-am avut, considerând acțiunea acelui site și a echipei un act de parazitare a operei lui AD, de parazitare a muncii mele vreme de trei decenii, o modalitate de a-l „îngropa“ încă o dată, de data aceasta definitiv, pe AD. Și o jignire peste care nu pot trece decât distanțându-mă de „confreria“ care vrea să se cațere pe o operă gata făcută, salvată, împlinită.

Pe același site, pe care nu îl urmăresc din motive de igienă, am fost atenționat recent de apariția unui „articol“ care poartă un titlu absolut halucinant: Aurel Dumitrașcu sub supravegherea Securității: Sub lupa turnătorului Nicolae Manolescu. Deși articolul în sine este o aiureală despre un subiect exterior titlului, fără argumente și fără logică, sunt necesare câteva precizări. Din câte știu, AD nu l-a întâlnit niciodată pe Nicolae Manolescu, nu au fost în corespondență. AD a fost la o singură întrunire a Cenaclului de Luni, fiind în trecere prin București, ședință la care Nicolae Manolescu nu a participat. Nicolae Manolescu nu a scris niciodată despre cărțile lui AD, abia în anul 2019 l-a inclus în Istoria… sa, convins fiind de perseverența și de contribuțiile mele la promovarea lui AD.

Precizez că nu am nicio legătură cu site-ul care îl promovează pe „noul AD“. Precizez, de asemenea, că din acest moment nu voi mai face nicio referire la opera „noului AD“, nu voi mai face niciun gest de promovare, considerând că „despărțirea“ este provocată, abruptă și definitivă. Nu îmi pare rău că am „pierdut“ timp și viață promovând opera și povestea adevăratului AD, consolându-mă cu un citat din Pateric: „Numai un singur lucru nu poate face nici Dumnezeu: să facă nefăcute cele care s-au făcut“.