Sus mâinile, copii!*
Fuga
A venit și ziua mereu amânată. Ziua negândită
ziua în care ne-am îngropat casa
și am acoperit-o cu paie.
Să pască deasupra caprele postbelice.
Pivnița s-a umplut de lucruri reci.
Am urcat în pod paturile. Ce-a fost moale
și călduros am înghesuit în boccele și baloturi.
Trăim inconștiența lașitatea și panica de a
abandona
timpul trăit și îmbibat în toate odăile
și iluzia că fuga de ruși ar fi salvarea.
Frontul se apropie. Îl auzim. Deocamdată
moartea e doar un vuet. Refugiați-vă.
Tata e undeva în acest vuet.
E noapte. Încărcăm calabalâcul într-o căruță
mama un unchi fratele meu și la gară.
Ne înghesuim într-un marfar. Intrăm fest
în vagonul de vite împreună cu alți refugiați.
Suntem un tablou al spaimei.
Un dar de la Dumnezeu
La un zvon ieșim buluc din vagoane să împingem
marfarul
să ne mutăm casa de lângă un tren cu muniții
care începe să ardă.
Hai toți odată toți odată ne opintim nici
vorbă să urnim fierăria. Încă o dată și încă
și trenul se mișcă.
Mama spune că deplasarea trenului a fost
un dar de la Dumnezeu. Un miracol asemănător
cu înmulțirea peștilor de către Iisus.
Terorizați de pericol n-am observat
că mecanicul pornise locomotiva.
Linia frontului
În aceeași noapte ce s-a zvonit s-a întâmplat:
Halta a dispărut prin evaporare de parcă ar fi
căzut acolo meteoritul Tungus.
Din trenul cu muniții a rămas doar o piuliță.
Era chiar Iadul pe pământ.
Mama plânge: Dumnezeule nu-mi omorî copilul.
Eu îmi ling degetele. Nu am o lingură.
Linia frontului trece exact prin ligheanul cu
marmeladă.
Am 10 ani
În dimineața aceea de august 1944 când a luat foc
locomotiva eu am 10 ani. Coborâm în câmp
pentru noi departele nu mai există.
Orbecăim după baloturi și boccele. Le tăbârcim
spre lanul de porumb. Aseară sentinela care
păzea vagonul cisternă ne-a salutat militărește
și dus a fost.
Era ultimul Hans.
Acum cu baioneta la armă posedați parcă de
energii
mistice rușii vin și tot vin prin porumb
trec printre noi și nu ne bagă în seamă.
Stăm împietriți între cele două fronturi.
Un soldat cu fruntea bandajată îmi smulge
din mână colțul de pâine.
E primul meu contact cu viitorul.
Degetul cu care ucizi
Un unchi de-al meu pleacă pe front voluntar
vrea să lupte împotriva lui Stalin
dar însă nu e copt pentru jertfă.
Comandantul a zis: omul ăsta va fi un erou.
Comandantul a proorocit că unchiul meu va
ajunge statuie.
Chiar din prima zi un glonț rătăcit i-a smuls
degetul arătător de la mâna dreaptă.
El nu mai are cu ce să apese pe trăgaci.
Degetul cu care ucizi este mort.
E scos din porție și lăsat la vatră.
N-a avut norocul să moară pentru patrie.
Mâinile sus!
Abia după-amiază ieșim din lanul de porumb
și găsim un refugiu la un canton.
Vom locui acolo două săptămâni.
Intrăm în altă poveste.
A doua zi rușii ne scot afară agitând automatele.
Nu sunt butaforie. Afară alți doi ruși ne așteaptă.
Sunt răi. Ne somează să ne predăm.
Ridicăm mâinile. Ale mele au doar 10 ani.
Vor ceasuri inele de aur. De frică
o femeie își scoate cerceii din urechi.
Un bărbat le oferă un inel. Reîntors
lângă mine îmi șoptește: e doar suflat.
Doi soldați ne amenință să ținem mâinile sus.
Ceilalți doi ne buzunăresc.
Popota SS
Abadonate în degringolată pe o linie moartă cinci
vagoane cu bunătăți pentru elitele ofițerești SS
devastate cu baionetele cu topoarele cu lopețile
cu patul de armă.
Ambalaje sfâșiate cioburi butoaie țigări
poleială alcooluri franțuzești soiuri și soiuri
scumpe biscuiți tutun de pipă cacao vinuri.
Apucă încarcă în raniță golește-o de gloanțe
și du-te întoarce-te gustă alege aruncă nu știi
ce-i înăuntru rupi gâtul sticlei gâl-gâl
îți tai limba buzele cui ce-i pasă simți sarea dulce
din propriul tău sânge
sarea de glonț e cu mult mai sărată.
Un soldat rus
Lângă canton un soldat rus călărește calul
pe dedesubt
alunecase din șa și atârna încâlcit în hamuri.
Gravitatea făcea cu el o excepție.
Calul păștea și rusul dormea horcăind.
Sângele închegat îi tripla buzele.
Pare mort. Pare beat. E beat mort.
În rucsac clinchet de sticle. O rezervă
să-l țină până la Berlin. Îl scoatem din hamuri
îl târâm și-l culcăm la canton.
Rusul expiră băutură acră. Doarme două zile.
Când se trezește ne amenință cu arma: vrea cizme.
Să-i dăm cizme ofițerești. E confuz.
Plânge pentru Măicuța Rusie. Gde pluton?
Unde-i plutonul lui?
În iad. Ne mulțumește și pleacă într-acolo.
Ciorba de pește pe timp de război
Explorez împrejurimile cantonului Voetin. Sunt
mulți
copii și nu avem un nume. Ne strigăm: hei tu mă
și mâncăm împreună porumb copt. Vrem acasă.
Sub un pod patru soldați ai nimănui
împrejurul unui cazan râd și mănâncă ceva din
gamele.
Piciule vrei și tu borș de pește?
Unul îmi întinde o gamelă cu apă chioară.
Doar miroase
îmi spune. Peștele rămâne-n cazan.
Îl gătim toată săptămâna.
E război.
Jefuiți
Deja e septembrie.
Am plecat în refugiu sub nemți și ne întoarcem
sub ruși. Mereu sub. Dar pâinea e acră.
Într-un vagon platformă fără acoperiș
înfofoliți în pături hăituiți nesiguri
că suntem pe drumul cel bun.
Gări avariate schelete de poduri și eu
alt copil străin de cel care am fost.
Acasă? O mai fi existând acasă? Avem în bagaje
pradă de război: alcooluri țigări săpun.
Tata visează: o să deschidem o cârciumioară
de cartier. O să fim și noi bogați.
Adorm. Am coșmaruri. Văd vârful puștii pe unde
iese glonțul care omoară. Peste noapte rușii
ne fură alcoolul țigările săpunul.
Eu dorm. Până acasă mai sunt de parcurs
30 de kilometri.
1948
Sfârșitul războiului nu înseamnă și sfârșitul
războiului.
Pe umărul meu stâng s-a iscălit indescifrabil
un tub de cartuș aruncat în sobă. Capsa aprinsă
mi s-a înfipt în deltoid.
Mă legitimez cu cicatricea.
__________
* În luna august 1944, am fugit de ruși. Din păcate frontul ne-a ajuns din urmă. Ce am trăit, am scris. Aveam doar 10 ani. (O.G.)