Poeme de Ovidiu Genaru

Sus mâinile, copii!*

Fuga

A venit și ziua mereu amânată. Ziua negândită

ziua în care ne-am îngropat casa

și am acoperit-o cu paie.

Să pască deasupra caprele postbelice.

Pivnița s-a umplut de lucruri reci.

Am urcat în pod paturile. Ce-a fost moale

și călduros am înghesuit în boccele și baloturi.

Trăim inconștiența lașitatea și panica de a

abandona

timpul trăit și îmbibat în toate odăile

și iluzia că fuga de ruși ar fi salvarea.

Frontul se apropie. Îl auzim. Deocamdată

moartea e doar un vuet. Refugiați-vă.

Tata e undeva în acest vuet.

E noapte. Încărcăm calabalâcul într-o căruță

mama un unchi fratele meu și la gară.

Ne înghesuim într-un marfar. Intrăm fest

în vagonul de vite împreună cu alți refugiați.

Suntem un tablou al spaimei.

 

Un dar de la Dumnezeu

La un zvon ieșim buluc din vagoane să împingem

marfarul

să ne mutăm casa de lângă un tren cu muniții

care începe să ardă.

Hai toți odată toți odată ne opintim nici

vorbă să urnim fierăria. Încă o dată și încă

și trenul se mișcă.

Mama spune că deplasarea trenului a fost

un dar de la Dumnezeu. Un miracol asemănător

cu înmulțirea peștilor de către Iisus.

Terorizați de pericol n-am observat

că mecanicul pornise locomotiva.

 

Linia frontului

În aceeași noapte ce s-a zvonit s-a întâmplat:

Halta a dispărut prin evaporare de parcă ar fi

căzut acolo meteoritul Tungus.

Din trenul cu muniții a rămas doar o piuliță.

Era chiar Iadul pe pământ.

Mama plânge: Dumnezeule nu-mi omorî copilul.

Eu îmi ling degetele. Nu am o lingură.

Linia frontului trece exact prin ligheanul cu

marmeladă.

 

Am 10 ani

În dimineața aceea de august 1944 când a luat foc

locomotiva eu am 10 ani. Coborâm în câmp

pentru noi departele nu mai există.

Orbecăim după baloturi și boccele. Le tăbârcim

spre lanul de porumb. Aseară sentinela care

păzea vagonul cisternă ne-a salutat militărește

și dus a fost.

Era ultimul Hans.

Acum cu baioneta la armă posedați parcă de

energii

mistice rușii vin și tot vin prin porumb

trec printre noi și nu ne bagă în seamă.

Stăm împietriți între cele două fronturi.

Un soldat cu fruntea bandajată îmi smulge

din mână colțul de pâine.

E primul meu contact cu viitorul.

 

Degetul cu care ucizi

Un unchi de-al meu pleacă pe front voluntar

vrea să lupte împotriva lui Stalin

dar însă nu e copt pentru jertfă.

Comandantul a zis: omul ăsta va fi un erou.

Comandantul a proorocit că unchiul meu va

ajunge statuie.

Chiar din prima zi un glonț rătăcit i-a smuls

degetul arătător de la mâna dreaptă.

El nu mai are cu ce să apese pe trăgaci.

Degetul cu care ucizi este mort.

E scos din porție și lăsat la vatră.

N-a avut norocul să moară pentru patrie.

 

Mâinile sus!

Abia după-amiază ieșim din lanul de porumb

și găsim un refugiu la un canton.

Vom locui acolo două săptămâni.

Intrăm în altă poveste.

A doua zi rușii ne scot afară agitând automatele.

Nu sunt butaforie. Afară alți doi ruși ne așteaptă.

Sunt răi. Ne somează să ne predăm.

Ridicăm mâinile. Ale mele au doar 10 ani.

Vor ceasuri inele de aur. De frică

o femeie își scoate cerceii din urechi.

Un bărbat le oferă un inel. Reîntors

lângă mine îmi șoptește: e doar suflat.

Doi soldați ne amenință să ținem mâinile sus.

Ceilalți doi ne buzunăresc.

 

Popota SS

Abadonate în degringolată pe o linie moartă cinci

vagoane cu bunătăți pentru elitele ofițerești SS

devastate cu baionetele cu topoarele cu lopețile

cu patul de armă.

Ambalaje sfâșiate cioburi butoaie țigări

poleială alcooluri franțuzești soiuri și soiuri

scumpe biscuiți tutun de pipă cacao vinuri.

Apucă încarcă în raniță golește-o de gloanțe

și du-te întoarce-te gustă alege aruncă nu știi

ce-i înăuntru rupi gâtul sticlei gâl-gâl

îți tai limba buzele cui ce-i pasă simți sarea dulce

din propriul tău sânge

sarea de glonț e cu mult mai sărată.

 

Un soldat rus

Lângă canton un soldat rus călărește calul

pe dedesubt

alunecase din șa și atârna încâlcit în hamuri.

Gravitatea făcea cu el o excepție.

Calul păștea și rusul dormea horcăind.

Sângele închegat îi tripla buzele.

Pare mort. Pare beat. E beat mort.

În rucsac clinchet de sticle. O rezervă

să-l țină până la Berlin. Îl scoatem din hamuri

îl târâm și-l culcăm la canton.

Rusul expiră băutură acră. Doarme două zile.

Când se trezește ne amenință cu arma: vrea cizme.

Să-i dăm cizme ofițerești. E confuz.

Plânge pentru Măicuța Rusie. Gde pluton?

Unde-i plutonul lui?

În iad. Ne mulțumește și pleacă într-acolo.

 

Ciorba de pește pe timp de război

Explorez împrejurimile cantonului Voetin. Sunt

mulți

copii și nu avem un nume. Ne strigăm: hei tu mă

și mâncăm împreună porumb copt. Vrem acasă.

Sub un pod patru soldați ai nimănui

împrejurul unui cazan râd și mănâncă ceva din

gamele.

Piciule vrei și tu borș de pește?

Unul îmi întinde o gamelă cu apă chioară.

Doar miroase

îmi spune. Peștele rămâne-n cazan.

Îl gătim toată săptămâna.

E război.

 

Jefuiți

Deja e septembrie.

Am plecat în refugiu sub nemți și ne întoarcem

sub ruși. Mereu sub. Dar pâinea e acră.

Într-un vagon platformă fără acoperiș

înfofoliți în pături hăituiți nesiguri

că suntem pe drumul cel bun.

Gări avariate schelete de poduri și eu

alt copil străin de cel care am fost.

Acasă? O mai fi existând acasă? Avem în bagaje

pradă de război: alcooluri țigări săpun.

Tata visează: o să deschidem o cârciumioară

de cartier. O să fim și noi bogați.

Adorm. Am coșmaruri. Văd vârful puștii pe unde

iese glonțul care omoară. Peste noapte rușii

ne fură alcoolul țigările săpunul.

Eu dorm. Până acasă mai sunt de parcurs

30 de kilometri.

 

1948

Sfârșitul războiului nu înseamnă și sfârșitul

războiului.

Pe umărul meu stâng s-a iscălit indescifrabil

un tub de cartuș aruncat în sobă. Capsa aprinsă

mi s-a înfipt în deltoid.

Mă legitimez cu cicatricea.

__________

* În luna august 1944, am fugit de ruși. Din păcate frontul ne-a ajuns din urmă. Ce am trăit, am scris. Aveam doar 10 ani. (O.G.)