Concerte bucureștene

Trebuie să recunosc, ultimele concerte ale colectivelor simfonice bucureștene au adus cu ele o undă de întremare, sper deloc vremelnică, în ce privește numărul, efectivul colectivelor orchestrale aflate pe scenă; în consecință, mă refer atât la calitatea actului artistic cât și la structura programelor. A fost îngăduită inclusiv participarea cu sens de anume normalitate a publicului meloman. Nu pot să nu-mi aduc aminte de unul dintre simfonicele bucureștene, concert susținut în toamna trecută, când reducerea numărului corzilor – doar partidele acestora puteau fi eventual restrânse și în niciun caz suflătorii – a generat o mutilare a unui grandios opus vocal-simfonic cum este simfonia beethoveniană în re minor; doar prezența în final a corului a reechilibrat situația.

În ce privește structura programelor…; programele de concert ale anului precedent! S-a dovedit a fi fost firească promovarea lucrărilor simfonice clasice, literatura concertantă a epocii, lucrări care solicitau un efectiv instrumental restrâns, anume simfonii și lucrări concertante datorate lui Haydn, lui Mozart sau primele două simfonii beethoveniene. Extinderea minutajelor programelor de concert a fost – ne aducem aminte! – și aceasta restrânsă.

Marea pierdere a lunilor din urmă cu consecințe greu de apreciat în acest moment – un veritabil sacrificiu, l-a reprezentat excluderea cu desăvârșire din programele de concert a creației românești; atât a celei simfonice cât și a celei concertante.

Nici Intermezzi pentru corzi op.12 sau Simfonia de cameră de George Enescu, nici Concertul pentru orchestră de coarde de Paul Constantinescu, nici Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti, spre exem ­plu – lista poate continua ! – nici una dintre aceste lucrări nu au figurat în programele lunilor din urmă.

Nu, nu a existat vreo interdicție. Mai grav, a existat o autocenzură nedeclarată care a funcționat la nivelul forurilor decizionale ale managementului instituțiilor de concert. Vezi Doamne, în perioade de restriște ar trebui să oferim programe comode atât la nivelul publicului cât și al muzicienilor ansamblului.

Din fericire, perioada de relaxare – cu deplin temei sau dinpotrivă – a început. O parte dintre lucrările simfonice sau concertante clasico-romantice au revenit pe afiș și în sala de concert.

Dar creația românească lipsește în continuare! Inerția forurilor decizionale se lasă a fi greu depășită.

În alt sens, trebuie observat, Orchestra Națională Radio își menține statutul dobândit în urmă cu ani buni, acela de colectiv simfonic de foarte bun nivel artistic european; mă refer în primul rând la coerența sonorităților ansamblului, la echilibrul acestora, la promptitudinea, la claritatea atacurilor partidelor de suflători. Un concert de excepție – poate defini norma unei conduite – îl reprezintă seara de muzică dedicată în întregime unor opus-uri importante ale repertoriului simfonic din secolul trecut, din secolul XIX, anume Dansurile simfonice de Serghei Rachmaninov și Metamorfoze simfonice pe teme de Weber, celebra creație semnată de Paul Hindemith, lucrări precedate de mai puțin frecventata lucrare a lui Carl Maria von Weber însuși, Uvertură și Marș, muzica de scenă pentru piesa Turandot de Schiller. Iar atunci când la pupitrul dirijoral se află maestrul Leo Hussain, un prețuit muzician al sălilor noastre de concert, există acea garanție a evenimentului definit în toate datele esențiale ale acestuia; mă refer în primul rând la consistența, la coerența și claritatea discursului simfonic!

Pe aceeași direcție poate fi apreciat și concertul condus de dirijorul bulgar Nayden Todorov, titular, de aproape două decenii, al Orchestrei Filarmonice din Sofia, artist a cărui educație vieneză poate fi recunoscută pe parcursul întregului program dedicat în întregime creației brahmsiene. Am în vedere prima simfonie în do minor, mare opus simfonic clasico-romantic definit de unii exegeți drept cea de-a zecea simfonie beethoveniană; pe parcursul celor patru părți ale lucrării, consistența discursului simfonic a fost întărită de o consistență spirituală împărtășită de întregul colectiv al ansamblului.

Am avut bucuria de a-l fi reaudiat, în deschiderea concertului – pe parcursul primului concert brahmsian în re minor – pe pianistul Horia Mihail; din punct de vedere stilistic, a știut a conferi identitatea de sunet proprie acestui mare opus concertant clasico-romantic, lucrare susținută de o virtuozitate instrumental-solistică temeinic intengrată construcției simfonice ample.

Tot în Studioul de Concerte din str. Berthelot, de această dată în compania Orchestrei de Cameră Radio, cu săptămâni în urmă am avut plăcuta surpriză de a fi audiat una dintre lucrările coral-simfonice scrise de Joseph Haydn în anii maturității sale artistice și anume Harmoniemesse, lucrare pentru soliști cor și orchestră de cameră, lucrare mai rar audiată la noi. A fost admirabil împlinită în ce privește emanația corală a vocilor solistice susținute de soprana Ramona Mardare, de mezzo-soprana Grazziela Frangulea, de tenorul Nicolae Simonov, de basul Cristian Coandă, de Corul Academic al instituției, ansamblu condus de maestrul de cor Ciprian Țuțu, de Nicolae Moldoveanu, dirijorul întregului ansamblu.

De această dată la Atheneul Român, recentul concert condus de dirijorul David Crescenzi a oscilat între temeinica așezare a primei simfonii în si bemol major de Robert Schumann, și insuficienta pregătire a susținerii orchestrale a Concertului beethovenian în re major, pentru vioară și orchestră; mă refer la concertul de joi seara, atunci când partida suflătorilor de lemn s-a arătat a fi fost dezorganizată chiar în debutul lucrării. Compensația în adevăr importantă ne-a adus-o evoluția solistică în adevăr entuziasmantă a violonistului Remus Azoiței; dezvoltă un sunet care conferă identitate timbrală prețiosului instrument de care dispune. A putut fi apreciată expresivitatea echilibrată a cantilenei tematice ca și virtuozitatea instrumental-solistică funcțional intengrată discursului simfonic.

Inspirată s-a dovedit a fi fost integrarea, în deschiderea simfonicului condus de Gabriel Bebeșelea, a mișcării Andante con moto de Scubert, moment ingenios orchestrat de George Enescu și dedicat memoriei reginei Carmen Silva! Cu prilejul aceluiași concert am putut aprecia temeinicia construcției a două importante creații cum sunt, pe de-o parte Simfonia Scoțiana în la minor de Felix Mendelssohn Bartholdy, dar mai ales stabilitatea evoluției, a interacțiunii solistic-simfonice pe parcursul dificilei partituri a Concertului pentru vioară și orchestră în re minor de Robert Schumann. Or, partea solistică susținută de violonista japoneză Sayaka Shoji, a urmărit tocmai acest aspect atât de special al lucrării; maleabilitate timbrală cu totul captivantă pe care o dezvoltă tânăra muziciană, i-a fost de mare ajutor.

Un program simfonic de anume originalitate a fost susținut tot aici, la Ateneul Român, de dirijorul Marc Tardue, cu participarea pianistului Mihai Ungureanu. Între clasicismul vienez al sfârșitul de secol XVIII și neoclasicismul începutului de secol XX – mă refer la suplețea, la claritatea quasi-cristalină a construcției Simfoniei clasice de Serghei Prokofiev, atât dirijorul, solistul serii de muzică cât și întregul colectiv orchestral al Filarmonicii au știut să cultive claritatea unor transparențe timbrale, simetriile de construcție ale Concertului haydnian în re major – bine parcurs, de asemenea pe cele ale primei simfonii în do major de Beethoven.

Dintre noutățile bine primite, mult așteptate ale actualului sezon muzical al Filarmonicii, trebuie menționată prezentarea Concertului pentru flaut și orchestră datorat compozitorului danez neoclasic Carl Nielsen, lucrare admirabil pusă în valoare prin colaborarea dintre flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și oboistul Adrian Petrescu, acesta din urmă și în calitate de dirijor al ansamblului.

O excepție merită a fi menționată, o voi comenta pe larg cu alt prilej, anume Festivalul Lipatti susținut în saloanele Casei Dinu Lipatti din centrul Bucureștilor. Reabilitată în urmă cu mai puțin de un deceniu, fosta reședință a familiei a găzduit patru concerte, aproape treizeci de lucrări dedicate în întregime creației acestui mare creator, pianist și compozitor al primei jumătăți a secolului trecut, acest genial artist român de autentică vocație europeană.