Născută din uimirea decalajului dintre operă, viața personală și imaginea politică a filosofului ardelean, cartea doamnei Marta Petreu (Blaga, între legionari și comuniști, Editura Polirom, 2021) nu încearcă să șteargă pete biografice, cum ar putea crede unii, ci reușește să repună în drepturi un adevăr, ascuns în spatele „norului radioactiv al zvonurilor, difuzat astăzi pe rețelele sociale“. Cu binecunoscuta sa scrupulozitate documentară, autorul descrie, în nuanțele unei ironii amare, ușurința cu care un fake news poate intoxica reputația unui om de cultură și îi poate blura isprăvile în aburii suspiciunii. O aluzie aruncată în redacția „Cuvântului“, o vorbă într-o discuție amicală cu Nae Ionescu, minuțios consemnate de Vasile Băncilă în jurnalul său, un termen inofensiv („tinerețe“) cules dintr-o prelegere universitară (1941) s-au dovedit suficiente pentru ca asupra scriitorului să se reverse cupa oprobriului. Părăsirea țării de către regele Carol al II-lea nu a făcut decât să deschidă zăgazurile interpretărilor eronate sau partizane și porțile răzbunării. Părintele Stăniloae îi taxează lucrările așa-zis „anticreștine și antietice“, drept un „pericol național“. Ranchiuna lui Constantin Rădulescu-Motru, care îi impută „misticismul și spiritul neștiințific“, îl urmărește de-a lungul coridoarelor revistelor și a filelor evocatorii, până la dezavuarea publică, în forul Academiei Române. Plecând de la același Vasile Băncilă, condamnarea lui Lucrețiu Pătrășcanu inaugurează, în 1945, vulgata marxistă antiblagiană, care proliferează în paginile „Scînteii“ și culminează prin acuzațiile de „hitlerism“, „rasisim și antisemitism“ ale lui Mihai Beniuc (Pe muche de cuțit, 1959), și prin anchetele din beciurile Securității, în care trebuiau stoarse dovezi. Farsei tragice a „ademenirilor și acuzațiilor“ partidului și a umilințelor de tot soiul, i se adaugă vânarea de către instituțiile represive și amenințările la adresa familiei fiicei sale.
Teza doamnei Petreu afirmă limpede: Lucian Blaga nu a fost legionar și nici comunist, așa cum izbutea să adiționeze, printr-o sigură trăsătură de condei, Constantin Rădulescu-Motru. Contraargumentarea auctorială, realizată prin întemeiere factuală și deductivă, certifică dezinteresul lui Blaga pentru politică. Gânditorul român a încercat să nu se lase atras de sirenele politicului. Participarea sa accidentală la guvernul Goga-Cuza, promisiunea susținerii unei conferințe la o Frăție de cruce și acceptarea unei candidaturi la Astra Sibiului, respinsă de către legionari, nu îl fac un simpatizant al extremei drepte, așa cum articolele Probleme și perspective literare și Farsa originalității, publicate la capătul unui război de uzură, nu îl transformă într-un comunist. Lucian Blaga a fost „un creator care voia să fie lăsat în pace să scrie și să publice“, repetă profesorul clujean, un filosof căruia îi putem recunoaște puseuri egotist-vanitoase (scrisoarea pentru Tiberiu Brediceanu), dar și tăria de caracter, demonstrată în timpuri de restriște. Loialitatea față de credințele proprii l-a făcut să le sară în ajutor, fără ezitare, muncitorilor medieșeni reprezentați de Petre Pandrea, lui Zevedei Barbu, și lui Ion D. Sîrbu. Neobosita sa aspirație către catedra universitară ar putea fi lecturată în cheia împlinirii idealului generaționist al propășirii culturii naționale.
Într-o ambianță în care este foarte posibil ca „pe viitor, pe piața generală a zvonurilor să mai răsară, din alte surse, alte serii de zvonuri“, cercetarea de față devine o pledoarie în favoarea igienei comunicării. Prin clarobscurul paginilor sale ar putea fi recunoscută, ca printr-un geam politic murdar, silueta îndepărtată a operei blagiene, mai puțin frecventată astăzi decât odinioară, dar neatinsă de ideologie, și încă ofertantă. Analiza textelor chemate la bară ne pricinuiește regăsirea izvoarelor științifice, psihanalitice și antropologice ale unei creații purtătoare de duh reflexiv, cu numeroase deschideri în câmpul filosofiei culturii, etnografiei și metafizicii. Privită astfel, în planul de adâncime al acestei cărți triste, copertate în cenușiul nostru de toate zilele, se aprinde un mesaj tremurat, optimist.