Însemnările Zoei Cămărășescu, apărute într-o nouă ediție, grație Baroque Books & Arts, alcătuiesc o frescă inspirat conturată a României sfârșitului de secol al XIX-lea și începutului de secol al XX-lea, în care sunt ilustrate, cu candoare și entuziasm, trăiri, impresii și momente specifice unei societăți deopotrivă luminoasă și veselă, unde ,,tineri și bătrâni știau să râdă, să glumească și să treacă prin viață, bucurându-se de tot ce le aducea“. Deși este reflectată preponderent o lume a elitelor, în care balurile regale, plimbările și întâlnirile cu personalitățile epocii – inclusiv cu suveranul – sunt deseori evocate, volumul de amintiri al Zoei Cămărășescu include și referiri legate de viața oamenilor simpli, interacțiunea cu aceștia – mai ales în cursul vacanțelor la moșia familiei Racottă de la Ștorobăneasa, fiind în egală măsură captivantă și autentică. Autoarea Amintirilor, Zoe Cămărășescu, născută la București în anul 1894, era fiica Zoei Bengescu (la rândul ei fiica lui Radu Rosetti și doamnă de onoare a Reginei Elisabeta) și soția lui Jean (Ioan) Cămărășescu, titularul portofoliului Internelor în cabinetul Take Ionescu, în anii de după Marele Război (decembrie 1921-ianuarie 1922).
Așezate pe hârtie fără intenția de a fi publicate, Amintirile Zoei Cămărășescu sunt elaborate într-un stil dezinvolt și totodată debordând de naturalețe. Ele evocă personalități istorice de anvergura membrilor Casei Regale a României, la care se face referire inclusiv prin folosirea unor apelative ce sugerează apropierea și chiar amiciția (bunăoară, prințesa Elisabeta, ea însăși născută tot în anul 1894, fiica Reginei Maria și viitoare Regină a Greciei în urma căsătoriei cu George al II lea al Greciei, este menționată cu apelativul Zambeta) sau mari oameni politici din epocă, precum Titu Maiorescu (a cărui nepoată Zoe Cămărășescu era, dat fiind faptul că a doua soție a acestuia, Ana Rosetti, era sora Zoei Bengescu), la care se face referire prin folosirea apelativului Tuti, dar și Alexandru Marghiloman, P.P. Carp, Eugeniu Carada, Duiliu Zamfirescu (scriitorul care a îmbrățișat și cariera diplomatică, ajungând, după război, ministru de Externe în guvernul Alexandru Averescu) și mulți alții.
De altfel, secțiuni din volum sunt dedicate marilor familii din epocă, cu care Zoe și membrii familiei sale se înrudeau sau relaționau, anume Poeneștii, Maioreștii, Negruzzeștii, Rosetteștii, Budiștenii sau Davileștii. Însă mai presus de familiile de vază din epocă și de iluștrii lor membri, sunt evocate momentele și zilele de sărbătoare, cu forfota și entuziasmul ce le înconjoară (precum zilele de 10 Mai, Carnavalul, balurile de la Palat și cele ale societăților de binefacere, Jubileul regal de la 1906, Sărbătorile Pascale și cele de iarnă), dar și tradițiile urbane bucureștene precum Bătaia cu flori de la Șosea (prilej de bucurie pentru tinerii din Capitală și nu numai). Dincolo de acestea își găsesc însă reflectarea și evenimente istorice precum revoltele țărănești de la 1907, campania Armatei Române din 1913 (războaiele balcanice), vizita țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale la Constanța (în vara anului 1914) și mai presus de toate –izbucnirea primei conflagrații mondiale. De altfel, de debutul Marelui Război (și mai ales de intervenția României în conflict – august 1916), este legată o secțiune importantă din însemnări, privind mai ales implicarea autoarei în efortul de război prin activitatea sa ca soră medicală în Spitalul Automobil Club, prilej al unor contacte directe cu ororile războiului, dată fiind creșterea numărului de răniți și mutilați, pe măsură ce confruntările deveneau tot mai sângeroase. Episoade traumatice pentru mentalul colectiv românesc, precum deznodământul bătăliei de la Turtucaia, eșecul luptelor de apărare a Bucureștilor, ocuparea Capitalei de trupele Puterilor Centrale și refugiul administrației și trupelor române în Moldova sunt în egală măsură ilustrate, iar pasajele rezultate îmbină episoadele tragice (vădit dominante) cu cele în notă comică, în rândul cărora majoritatea sunt legate de strategiile de supraviețuire adoptate de locuitorii Capitalei ocupate de forțele inamice (precum introducerea în oraș a proviziilor de carne și alimente, în ciuda restricțiilor administrației de ocupație).
Apărut într-o ediție de gală (în condiții grafice speciale), volumul de amintiri al Zoei Cămărășescu surprinde, în întregul său, farmecul unei lumi apuse, dar nu mai puțin captivante.