În căutarea limbii pierdute

Într-o scrisoare către părintele Marin Mersenne, Descartes spunea: „Ar trebui ca umanitatea să creeze o limbă internațională; gramatica să fie simplă, încît să o înveți în cîteva ore: să existe o singură declinare și o singură conjugare; să nu existe nicio excepție și cuvintele să derive unele din altele cu ajutorul afixelor“.

Ideea unei limbi construite nu e deloc nouă. În secolul al II-lea, Galien, un medic cunoscut în antichitate, a construit un sistem de semne, altele decît literele, din care nu au rămas decît niște note. În 1200, călugărița benedictină Hildegarde de Bingen (considerată Fericită de catolici), cunoscută pentru contribuțiile sale în dietetică și fitoterapie, dar și compozitoare, a inventat Lingua Ignota, o limbă pe care o vorbea și o scria doar ea…

Leibniz, și el, a proiectat characteristica universalis sau lingua philosophica, o limbă care să faciliteze comunicarea științifică și filosofică. Comenius și-a dorit și el o limbă universală total nouă. Episcopul și omul de știință John Wilkins a preluat ideea lui Descartes și a inventat o limbă analitică. Ea a fost citată, se spune, de cîteva ori de Borges. Fizicianul și matematicianul André-Marie Ampère a inventat, la 18 ani, o limbă universală „în slujba păcii“. Jules Verne, care a scris cîteva zeci de pagini și în esperanto, susținea teoria potrivit căreia cheia unei limbi comune, pierdute în Turnul Babel, poate fi construită numai prin folosința limbii esperanto.

Aici voiam să ajung: Kiam mi estis studento, mi ankaŭ parolis Esperanton. Mi estis en internacia tendaro en Pollando („Pe cînd eram student, am vorbit și eu Esperanto. Am fost într-o tabără internațională în Polonia“). Pentru cei care au deschis mai tîrziu enciclopediile, limba esperanto a fost inventată de Ludoviko Lazaro Zamenhof, în grafie esperantistă, Ludovic Lazăr Zamenhof, în grafie românească, medic oftalmolog în viața de zi cu zi.

Înainte de esperanto, a avut un oarecare succes volapük, apărută în 1879, inventată de preotul catolic german Johann Martin Schleye, o limbă pe care Lev Tolstoi a găsit-o ca fiind complicată: „din contră, esperanto este foarte simplă. E atît de simplă încît, acum cinci ani, cînd am primit o gramatică, un dicționar și articole în această limbă, am putut, la capătul cîtorva ore, dacă nu să scriu, măcar să citesc în mod curent.“

Există zeci de proiecte de limbi internaționale care nu s-au bucurat de succes. Am avut, în Facultatea de Filologie din Timișoara, un profesor la teoria literaturii, Ignat Florian Bociort, mare esperantist, care m-a „pescuit“ pentru cercul de esperanto. Mărturisesc, am fost încîntat, am învățat foarte repede gramatica (cîteva ore, cum zicea și Tolstoi). Am fost trimis de profesor, în vara lui 1980, într-o tabără de Esperanto în Polonia, la Torun, orașul lui Copernicus. Mersul pînă acolo a fost o aventură, ieșeam pentru prima dată din țară. Am schimbat trenul în Budapesta, unde am avut de așteptat 12 ore, dar nu-mi păsa, eram în străinătate, apoi la Varșovia, unde am ajuns dimineața, am așteptat trenul spre Torun doar zece ore. Sigur, în ambele orașe am ieșit din gară, fără țintă. Mergeam pe o stradă câțiva kilometri, apoi mă întorceam, luam la pas altă stradă. Nu aveam niciun obiectiv turistic, nu știam ce trebuie să văd neapărat. Nici nu eram turist, eram un student în drum spre tabăra de esperanto.

În Torun, ajuns la gară, mă așteptam să văd un afiș, un banner cu tabăra. Nici vorbă. Nimic. Am întrebat într-o engleză ajutată mult de mîini cam unde e tabăra. Nimeni nu știa nimic. M-au îndrumat spre un club studențesc. Un polonez în vîrstă mi-a făcut cinste cu un bilet de tramvai. Mi-a spus că a fost în România. Am coborît la stația pentru clubul studențesc unde, de fapt, se ținea o discotecă. Am întrebat dacă există vreun hotel studențesc. Am fost îndrumat spre cămine, acolo unde, pe o foaie A4 lipită la intrare, era scris un anunț în esperanto pentru cei din tabără. Am petrecut două săptămîni, numai esperanto (și românește, cu trei colege de la Filologia timișoreană care ajunseseră cu o zi înaintea mea). Atmosfera din afara taberei era tristă: eram cu un an înainte de mișcările sindicatelor (acolo am aflat cum face o coardă întinsă la maxim: Gdansk!)

Mă simțeam internaționalist, cumva, aveam și un abonament la o revistă din străinătate care îmi sosea cu precizie, fără ca poșta sau cenzura să-mi deschidă plicul, fără să fiu chemat la Securitate pentru asta. E vorba de „El Popola Cinio“, varianta în esperanto a revistei de propagandă „China Populară“!

Pasiunea mea pentru esperanto a scăzut pînă la zero după terminarea facultății. Aș putea să spun că tot ceea ce am învățat în cîteva ore am reușit să uit în cîțiva ani. Da, era o idee interesantă, dar nu cred că, vreodată, omenirea va adopta o limbă internațională. Cred că efectul Babel va domni multă vreme peste noi.

Mi-am adus aminte de esperanto în aceste zile, cînd am citit despre o nouă inițiativă de limbă care nu are ambiția să cucerească tot pămîntul, ci doar Europa. Se numește Le Nove Latina. Este inițiată de francezul Vincent Jacques. Are în spate, cred eu, o idee mai veche, Latina Sine Flexion, o latină mult simplificată. Nova Latina este propusă ca o limbă care să sporească și în plan lingvistic coeziunea europeană. Are și un site, Latina Academia, îl găsiți pe internet în două versiuni, engleză și franceză. Și o aplicație de traducere din Nove Latina în și din toate limbile europene.

Acolo am aflat cum se zice Ana are mere: Ana habat pomas. Iar bună ziua se spune, ca în latina cea veche: Salve!