V(i)ers
Pesemne se întâmplase
fără ca întâmplarea să însemne
dezlegări de însemne
fără să lase urme sub alte urme
și să învețe trecutul să scurme
în peștera lui cu ieșire niciunde
unde nimicul pe nimic ascunde
unde focul arde foc și-n cenușă
se strecoară cât sânge-n căpușă
cât întuneric din luminile lunii
duc spre țările calde lăstunii
câtă neputință sfârșește să fiarbă
sub brazda însămânțată cu iarbă
pe sub care mișună furnicile și sobolii.
Și se varsă delta-nghețată a bolii.
Pesemne se întâmplase
și pe la alte case.
Sonatină
Făr’ de auz descopăr
larma glasului ei
rătăcind prin păduri
de voci infantile.
Cantori săraci
i-au îmblânzit sunetele
le-au îndulcit
le-a îndemnat să aștepte
acum le înghesuie-n
clopotul zilei
ca într-o coșniță
ticsită de faguri
cu mătcile moarte.
Fără ecou e zumzetul lor
așchii de stele stinse
sunt luminile ochilor ei
înconjurând o planetă pustie.
Ia seama ce faci
ieși în stradă
revoltă-te
biciuiește cuvintele
altora
încă mai poți îndrăzni
mai poți trânti ușa
dincolo-i zidul
cheia-i rugină
și casa-i goală
de vocea ei plină.
Homo patiens
Cum s-ar depărta frigul de ușa
încuiată a dormitorului
cum s-ar prăbuși un cireș
sub stolul hămesit al graurilor
e umbra ei ce se poticnește
de respirația nopții.
Întunericul sapă
în subteranele golului
își acoperă ochii
dar mai apucă să vadă
sânii ei de păpușă
cu secretele nedezlegate.
Va trebui să plece
ori să rămână
aici negura face falduri
de steag mortuar
veverițele ronțăie nuci de oțel.
E o graniță veșnic deschisă aici
paznicii nu pun întrebări.
Nu există decât răspunsuri
și întrebări fără de noimă.
Pharmacon
Mă întorc acasă.
În timp ce trec pragul
îmi spun că pot să renunț
să încerc și alte ocupații nocturne
să ard hainele pe care le port ca
pe niște platoșe să rătăcesc strada
să schimb orașul să cumpăr
un ziar cu mica publicitate expirată
bona asiatică oricum lipsește
hrana ei va veni dintr-un alt cer
dintr-un atlas cu hărți nedesenate
mă pot sătura și cu o răsuflare
proaspătă
la fereastra mea crește
o pădure cu buruieni carnivore
regatul păsărilor are acolo
mereu alt monarh
neauzite sunt poruncile lui
în zori când lumina șterge ferestrele
caut
obrazul unei prințese adormite
aventura poate începe
voi ști acum pe cine aștept
și cine-a venit odată cu mine.
Fenêtre à la lumière effacée
Memoriei pictorului Aurel Cojan
Întâi a venit noaptea.
Iar vorba s-a strecurat
precum șarpele prin
zidul spart al bisericii.
Doar solzii erau la vedere
și creșteau lăstarii lor
unii în sus alții în jos
cei mai firavi în pământul
pietros al altarelor.
Dar patria lui era tot
mai departe
într-o carte ce desparte
întregul de parte.
Salut les copains! spunea
mângâind părul pensulei
și vintrele moi ale pânzei.
Iar ei se mulțumeau
să-i privească hieroglifele
înflorind în țarcul ferestrei
să le pipăie umbrele
să bată cuie
într-un dicționar revoltat.
Salut maître! ziceau
și treceau mai departe
lăsând apusul soarelui
să umple paharele
să le împrăștie pasta
purpurie în gura genunii
unde razele se întreceau
cu neputințele
și hrăneau rădăcinile nopții.
Apoi a venit și ziua.
Episod
Doar din când în când se făcea
că uită obrazul și foșnetul
aripilor ei ce acoperea
suspinul din vocile îngerilor.
Iar azi e sâmbătă mâine
e sâmbătă peste Grădină se așază
un nor cu buzele arse de soare.
Mâine e sâmbătă
va ploua peste teama ei de
întuneric și se vor trezi
greierii vor ațipi mierlele
și cocoșii sălbatici
și va fi din nou sâmbătă
până când
vor înțelege
că ea privește fără de ochi și
că răsuflarea ei clatină merii din livadă.
Și supune toate vicleniile graiului.