Peștele pe uscat. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache

Eram tânăr în acei ani în care ziarele erau puternice, televiziuni erau puține, dar foarte urmărite, iar internetul încă nu apăruse în România. Țin minte cât de pasionale și conflictuale erau campaniile electorale… Văzute din interior, cum arătau?

II

E xistă și alte întâlniri inexplicabile în campaniile mele electorale. Nu mi-am închipuit nicio clipă că voi reuși să atrag atenția unor concetățeni ai mei din zone despre care îmi făcusem o idee contrară. Inexperiență? Prejudecată? Probabil, și una, și alta. De exemplu, la Petroșani. Sau într-un județ colorat roșu ani buni cum era Gorjul? E adevărat că Filiala PAC din Tg. Jiu, condusă de un profesor, Valentin Popa, număra personalități proeminente ale orașului, printre care un parlamentar, Gheorghe Gorun. În schimb, în orașul meu natal, Rm. Vâlcea, Consiliul Local ne-a respins, ani la rând, lui Virgil Ierunca, Gabriel Liiceanu și mie titlul de cetățean de onoare, la putere fiind țărăniștii. Curios e și faptul că nu m-am împăcat decât târziu cu ardelenii. Reproșul lor subînțeles de obicei era că PAC e simpatizant al ungurilor, iar eu n-aș avea suflet de naționalist. Într-un rând, în campanie, m-am dus special la Cluj ca să-mi întâlnesc câțiva foști colegi de liceu de la Sibiu, acum pesonalități proeminente ale vieții academice, în scopul declarat (n-o luam niciodată pe ocolite!) de a-i „ademeni“ la PAC. Cei mai mulți m-au refuzat în cel mai tipic stil ardelenesc. Vrei să-ți spun în ce constă stilul cu pricina? Un singur interlocutor mi-a spus răspicat că noi ăștia, regățenii, nu înțelegem ce greu se conviețuiește cu ungurii. I-am replicat, la rândul meu, tot așa de răspicat: „Ai uitat că ne jucam, copii fiind, noi ăștia regățenii de la Sibiu, și că primul tău amor se numea Ildikö?” Nu lipseau, mai ales dintre scritorii clujeni, destui care țineau cu FSN. Mai pe față, mai pe dos. Îmi vine să-mi mușc limba, ca să nu-i numesc pe cei care votau cu PUNR sau cu Partidul România Mare! Normal că voturile nu le obțineam sau nu le risipeam de unul singur. Voturile depindeau de forța Filialelor. Despre aceea din Gorj, ți-am vorbit. Simpatia reciprocă dintre maramureșeni și mine a fost rodul uneia dintre cele mai eficiente Filiale PAC din țară. Trecută în mare parte la PNL, când cu fuziunea. În 2006, când am plecat la UNESCO, după o călătorie pe la toate monumentele de pe Lista Patrimoniului Universal, președinte al Consiliului Județean Baia Mare era Marinel Covaci, fostul președinte al PAC. L-a înlăturat printr-un telefon, înainte de alegerile din 2016, Alina Gorghiu, odată cu toată conducerea locală a PNL, legal aleasă. PNL a pierdut alegerile pe toată linia,după ani buni în care a condus județul. În Ilfov, mare surpriză: Ștefan Radof l-a învins la parlamentare pe omul lui Iliescu, cum era considerat, Dan Iosif. Dar ce campanie și-a făcut Radof în județ! Președintele Filialei era tot un mare actor. La Timișoara a contat din capul locului alegerea lui Viorel Oancea la Primărie, deși conducerea Filialei nu murea de dragul acestui ofițer care se distinsese în Revoluție, om cinstit, gospodar, dar cam rigid. Militarul din el nu se dezmințea. Faptul că, primar fiind, Oancea a tot amânat să atribuie un sediu celui mai puternic partid local a cântărit grav în relațiile reciproce. Aș putea înmulți exemplele, bune sau rele. Retrospectiv, PAC îmi apare ca o organizație solidă, la nivel central și local, compusă din oameni extraordinari, cu excepțiile de rigoare, despre care mi-e lehamite să vorbesc. Pe lângă alte multe, i-a lipsit și un dram de noroc.