Fii neanderthalian
Cândva
copil al nopții
luna lichidă picura la streșini și eram fericit
Acesta a fost secretul nostru.
Acelea erau briliantele mele.
Acum luna-i intempestivă: cetățene
trage obloanele.
Adăpostește-te. Fii opac.
Și etanș. Pierde-ți urma în deliciile
plictisului.
Închide-te
în afara ființei. Fii neanderthalian și uită
cititul. Mâzgălește-ți scrisul.
Noi specii de șoareci îmi rod cărțile.
Mie și ție. Și Bibliotecii din Alexandria.
Adică tuturor. Cu alte cuvinte
duceți-vă naibii cu tot cu Homerul vostru.
Atunci întreb în vid: o fi altă țară?
O altă țară sub tălpile mele? Nu-mi răspunde
nimeni. Nici chiar eu mie însumi. Nici alții.
O liniște asurzitoare îmi șterge memoria.
Speriate iubirile mele se adăpostesc în
cutele cearșafului. Mă golesc. Devin
singurătate. Muțenie. Proteină Zero
în mahalaua globală.
De la moartea care mi-a spus că mă place
nu mai am nici o veste bună. Dragul meu
nu mai știu cine ești. Dragul meu nu mai
știu unde hibernezi. Și doar aveam
pentru tine
un buchețel de flori de nu mă uita.