1.
Am vrut să fiu pădure
Am vrut să fiu pădure umblătoare
cu aşteptarea vietăţilor în ochi
pândind primăvara.
Să mă hrănesc cu hribi, coarne de cerb
şi triluri de mierlă,
să pot vorbi cu norii
ca de la om la om.
Am mai vrut
să vibreze
în timpanul sensibil al lumii
sunetul glasului meu,
să ard scândura scenei sub paşi
şi să mă pătrund de suferinţa lui Lear
ca de aerul pe care-l respir;
până la măduva osului meu de actor
totul să fie Oedip sfâşiind lumina
ca pe-o cămaşă albă,
să cred cu toată fiinţa când mi se uită-n ochi
bătrânul Arbore,
dar eu
scriu noaptea despre noapte,
ziua despre zi,
la faţa locului despre faţa locului,
în miezul faptei despre faptă…
Dar n-am uitat,
din când în când,
să fiu
pădurea visată… umblând!
2.
Zeiţa
Când nu mai aud zgomotul din jur,
când uit de frig, de foame, de ducă,
de n-am, de vreau,
când uit de toţi, de toate,
atunci vine Ea.
În mâna dreaptă, în vârful peniţei,
în piept, în ochi, pe tâmple,
în pori, în lacrimă, în respiraţie, în umbră,
mă ocupă pe de-a-ntregul.
Şi sunt al ei.
Sunt vocea ei, vibraţia ei, plânsul ei,
sunt mâna care scrie ce spune ea,
pur
simplu
şi supus.
3.
Renunțare
Poartă‐mi tu sângele astăzi,
sângele acesta plin de amintiri
poartă‐l tu.
Ia‐mi şi auzul, ca să fie linişte,
şi ochii, ia‐mi‐i, şi brațele,
vreau să mă simt ca la început,
când eram în lava fierbinte,
sub ochiul lui Dumnezeu,
laolaltă cu mările şi munții.
Voi pune în locul lor substanțe noi,
rezistente, fluide, garantate de ordinatoare,
voi fi bărbatul invulnerabil,
fără odihnă, cu reacții iuți,
inoxidabil ca un aliaj.
Să mă vezi atunci, nepăsător, flexibil.
Orele active se vor sparge în palma mea
câte douăzeci şi patru deodată,
minutele vor fi zile şi zilele luni,
voi avea fruntea făcută
pentru a zgâria toate gloriile.
Poartă‐mi tu, iubito,
sângele şi brațele şi auzul şi ochii…
4.
Şah
Sunt pionul
care a ieşit din joc,
stau pe margine,
bârfesc şi fluier
în aşteptarea altei bătălii.
Eu, pionul
sacrificat mereu,
pot deveni regină,
turn,
cal
sau nebun.
Eu, pionul
supus,
de sacrificiu,
aştept pe margine
alte şi alte bătălii,
fluierând.
5.
Testament
Las soarele aşa cum l‐am găsit,
las marea cu mai multă otravă în valuri,
las ploaia mai acidă,
vânturile să‐mprăştie chimie peste tot,
las oraşul mai mare, mai mulți ziditori,
fetele mai înalte şi mai accesibile,
aleile mai rărite,
mai mult combustibil, mai puține idei,
mai multă încărcătură explozivă,
foarte multă încărcătură explozivă
şi tot atâta speranță,
las lumea mai astenică,
pe puternicii zilei mai înverşunați,
las lupta în punctul inițial.
Nimic n‐a mers mai departe,
moartea se dilată în subsolurile pământului,
nici ghețurile polare
nu pot răci frunțile generalilor
care încă nu şi‐au încheiat
planurile de luptă.
6.
Facerea
Ai privit un loc de pe cer
şi acel loc s‐a făcut soare,
aveai nevoie de el ca de‐o unealtă
şi a devenit cuptorul făpturilor Tale
de țărână şi apă – peste care ai suflat
şi au început să se mişte,
să mişune prin grădină,
să se rătăcească,
să mănânce mere,
să intre în conflict
de Ți‐au stârnit un râs
Dum‐ne‐ze‐iesc.
Apoi, întorcându‐Ți fața de la ele,
Le‐ai lăsat aşa…
Mai târziu,
ai sădit în carne omenească un Fiu
ca să le arăți
cum ai fi vrut Tu să fie oamenii,
cum ar fi putut fi.
Şi ei…
L‐au răstignit.
7.
Stare de târziu
Doamne, adu-mi calul cel plecat în nori,
ia-l de frâu și vino să-mi asculţi un gând:
eu m-am tot născut de-atâtea ori –
adu-mi calul, Doamne, calul alb și blând.
Mă grăbesc, Părinte, vreau să plec cu el
într-o lume mare, cu tăcerea-n geamuri,
să crească înserarea lină pe-un inel,
dintr-o coapsă crudă oglindită-n hamuri.
Adu-mi calul, Doamne, cel tăcut ca piatra –
l-am mânat să pască nouri în april –
vreau să-alerg pe coama-i cu tăcerea toată,
nu mai vreau, Părinte, să mă-ntorc copil.
8.
Ultima zi
Cuvintele mă părăsesc, Doamne,
şi ce nedumerire
în ființa mea toată,
ce pustiu…
Vine un altul obosit de moarte
şi mă ocupă.
Îngerul se depărtează
de felul meu nepăsător
de a nu lua în seamă.
Alergând de dragul alergării,
bat pasul pe loc.
Până şi astăzi,
am pus timpul pe butuc…
Să‐i fie de bine!
Încolo, mersul în pas de tango
Răzbeşte doar gălăgia luptei
Şi eu
aşteptându‐l pe Godot.